Ministrul Sănătății consideră că măsura închiderii școlilor în pandemie, căreia i s-a opus vehement atunci, a fost una greșită. Alexandru Rafila a precizat că această decizie nu a fost luată de medici, a afectat dezvoltarea copiilor și-i va afecta și în viitor.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat că nu a fost de acord cu decizia de închidere a şcolilor în martie 2020, când în România erau foarte puţine cazuri de COVID-19, menţionând că în comitetul tehnico-ştiinţific majoritatea care lua decizii nu era formată din medici, ci din militari.
Rafila: M-am opus vehement deciziei de închidere a școlilor în 2020
Alexandru Rafila a fost întrebat, vineri, la Antena 3, dacă în pandemie au fost luate decizii doar pentru că aşa s-a dorit şi nu erau neapărat necesare.
“Sunt mai multe astfel de situaţii. Tot timpul noi facem referire la o situaţie pe care la început nu o cunoşteam, nu ştiam amănunte despre boală, cum evoluează, cum se previne, când umblau toţi îmbrăcaţi în spitale în nişte costume de cosmonaut actual. A trecut timpul, boala a devenit mai uşoară.
A fost însă o decizie şi vă dau un exemplu cu care eu nu am fost de acord cu toate că eram şi membru într-un aşa zis comitet tehnico-ştiinţific de sprijin al celor care luau decizii în acel moment şi eu m-am opus vehement. A fost decizia închiderii şcolilor în martie 2020, când la un număr foarte mic de cazuri, erau 100 sau 200 de cazuri, s-a luat decizia închiderii şcolilor pentru o lungă perioadă”, a transmis Alexandru Rafila.
Decizia nu a fost luată de medici
El consideră că aceasta a fost o decizie greşită, care a afectat și va afecta dezvoltarea acestei generații de copii.
“Viaţa a demonstrat şi nu numai în România că a fost o decizie greşită, care a afectat şi probabil că va afecta şi în continuare modul de dezvoltare şi de evoluţie al copiilor, care au fost frustraţi nu numai de accesul la învăţătură, ci au fost frustraţi de accesul la viaţa lor normală, la interacţiunea cu colegii, la interacţiunea cu profesorii. Sunt de acord că şcolile se pot închide secvenţial într-un moment de creştere exponenţială să opreşti creşterea”, a precizat ministrul Sănătăţii.
El a mai afirmat că în acel comitet tehnico-ştiinţific, deciziile nu erau luate de medici, ci de militari.
“În acest comitet tehnico ştiinţific care lua deciziile şi care cred că mai este şi astăzi, dar nu s-a mai întrunit de foarte mult timp cred, majoritatea celor care luau decizii nu erau medici. (…) Majoritatea celor care erau acolo erau militari. Erau aproape oameni absolut ok, nu am nici o problemă, dar dacă discuți de o problemă medicală în principiu deciziile trebuie luate pe baza recomandărilor celor care sunt sunt de meserie şi care fac lucrul acesta”, a explicat Alexandru Rafila.