„Problema e legată de faptul că toate activităţile continuă concertat. Eu nu sunt îngrijorat de funcţionarea şcolilor propriu zisă, pentru că doar 1% dintre şcoli au trecut din scenariul verde sau galbe în cel roşu, asta înseamnă că de fapt avem puţine cazuri în rândul copiilor.
Ce probabil s-a discutat mai puţin până acum, cu cât ai mai multe cazuri ai o transmitere comunicară mai intensă şi lucrul ăsta face ca efectul de multiplicare să fie mult mai rapid. Chiar dacă acum avem suficiente locuri în spital, în secţiile de terapie intensivă, lucrul ăsta poate să se schimbe într-un timp relativ scurt şi atunci trebuie, probabil, o gândire şi pe un termen nu foarte lung, de două săptămâni ca să spunem aşa, ce se întâmplă dac avem n continuare acest număr de cazuri.
Dacă facem o reprezentare grafică remarcăm o creştere care se accelerează pe măsură ce numărul de cazuri creşte şi practic transmiterea comunitară se extinde. Aceste 400 de paturi care sunt disponibile în momentul de faţă se pot ocupa în câteva zile”, a spus Alexandru Rafila la Digi 24.
O strategie care să depășească momentul actual
De asemenea, reprezentantul României la OMS explică faptul că este nevoie de o strategie care să ofere soluţii pentru ce urmează să se întâmple, ci nu numai pentru momentul actual. Conform acestuia, „creşterea este tot mai rapidă”.
Alexandru Rafila spune că ar trebui „să existe urgent luată o decizie privind includerea altor spitale care au astfel de facilităţi, sigur, cu circuite separate, dar bănuiesc că DSU, din câte îi cunosc eu, fac această treabă”.
„Suntem în valul doi, e evident pentru toată lumea. Important e un trend, nu o descriere poetică a situaţiei. Suntem în valul doi şi toate ţările din Uniunii Europene sunt în valul doi. Avem o problemă foarte serioasă, pentru că se înmulţesc cazurile”, a completat Alexandru Rafila.
Sursă foto: INQUAM Photos / Alexandru Prepelita