Alexandru Rafila anunță aproape 15.000 de noi infectări cu noul coronavirus în ultima săptămână

Sursă: Inquam Photos / Ilona Andrei

Alexandru Rafila a vorbit despre centrele de testare din București, dar și despre situația infectărilor din România. Numărul cazurilor de coronavirus la nivel național a crescut semnificativ, însă situația nu este una atât de alarmantă.

Alexandru Rafila anunță că în ultima săptămână, la nivel național s-au înregistrat aproape 15.000 de noi infectări cu noul coronavirus. Ministrul susține că aproape 20% dintre acestea sunt reinfectări.

„2.717 dintre acestea, adică aproape 20%, sunt reinfectări”, a spus ministrul, adăugând că la momentul actual, în spitalele din întreaga țară sunt internate 1.410 persoane.

Având în vedere evoluția infectărilor, Rafila susține că nu a fost înregistrată o creștere a solicitărilor referitoare la testare. Pe de altă parte, ministrul susține că au existat discuții cu serviciile de ambulanță, astfel încât la momentul în care numărul solicitărilor va crește, să poată fi făcute mai multe centre de recoltare.

Totodată, el a vorbit și despre necesitate unor centre de evaluare care să funcționeze în weekend.

„Reechilibrăm stocurile de antivirale. Astăzi am avut o teleconferință cu toți directorii direcțiilor de sănătate publică. Una dintre decizii este cea de necesitate a centrelor de evaluare în weekend. Am discutat și cu serviciile de ambulanță. Apropo de solicitările legate de testare, nu au fost prea multe.

Pe măsură ce vom avea solicitări, putem să facem centrele de recoltare pentru testare PCR”, a spus Rafila.

Alexandru Rafila, despre redeschiderea centrelor de testare din spitale

Întrebat câte centre de testare funcționează în acest moment în București, unde sunt înregistrate și cele mai multe cazuri la momentul actual, ministrul nu a dat un număr exact, însă a precizat că sunt suficiente.

„Sunt suficiente. În momentul de față, pe măsură ce sistemul de ambulanță face față acestor solicitări nu este nevoie să facem mai multe. Oamenii nu trebuie să aștepte să vină cineva.

Important este să se facă testare și în una dintre cele două zile de weekend. Este interesul tuturor să avem un rezultat cât mai rapid. Sunt persoane care  încă se testează singure. Nu declară acest lucru, sunt simptomatice, iar sfatul nostru pentru ei este să se izoleze dacă nu vor să meargă la medicul de familie sau la un centru de testare. Să stea măcar cinci zile în izolare cât sunt simptomatici”, a completat el.

Rafila a mai fost întrebat dacă există posibilitatea ca centrele de testare din anumite spitale să fie redeschise. În acest sens, ministrul susține că momentan nu este nevoie. „Nu este o urgență, în funcție de solicitări”, a fost răspunsul său.

Alexandru Rafila, despre evoluția infectărilor din România

Referitor la evoluția pandemiei în România, ministrul susține că numărul infectărilor cu noul coronavirus s-a dublat. Totodată, el a mai punctat și că este așteptat un trend ascendent în special în următoarele săptămâni.

„În ultimele trei săptămâni am avut o dublare săptămânală a numărului de cazuri, de la aproape 4000, 7.700 săptămâna trecută, iar acum 14.943.

Conform previziunilor Institutului Național de Sănătate Publică , opinia noastră e că această creștere va mai dura circa patru-cinci săptămâni până la jumătatea lunii august, după care probabil numărul de cazuri se va stabiliza și o să vedem când începe să se reducă”, a adăugat Alexandru Rafila.