Ministerul Sănătății a publicat un proiect care prevede atât un program de vizitare a pacienților din unitățile spitalicești, cât și o serie de reguli care trebuie respectate în momentul în care rudele pacientului vin în vizită la spital.
Așadar, românii vor trebui să respecte un program orar atunci când vin la cei internați, program care este prelungit în weekenduri. Românii care au rude aflate internate la spital în situație critică pot efectua vizite la orice oră. Nu în ultimul rând, au apărut reglementări și în ceea ce privește internarea minorilor.
Ministrul Alexandru Rafila spune că Ordinul dat reglementează accesul în spital, subliniind că acesta se va face într-un mod civilizat.
“Acest Ordin vine în continuarea unei decizii pe care am luat-o la nivelul Ministerului Sănătăţii legată de accesul în spitale, care era condiţionată de foarte multe ori de efectuarea unui test COVID, ştiţi bine că am avut semnale din teritoriu, au fost tot felul de exagerări care limitau inclusiv dreptul pacienţilor de a primi asistenţă medicală în ceea ce priveşte această testare care trebuia demonstrată de către pacient, ceea ce nu era normal, practic noi în momentul de faţă, chiar dacă pandemia la nivel global continuă, nu mai avem o problemă de sănătate publică legată de infecţia cu noul coronavirus şi este normal să nu existe limitări ale pacienţilor şi nici ale aparţinătorilor care doresc să-şi viziteze rudele în spitale.
Am reglementat faptul că pacienţii nu trebuie testaţi decât în măsura în care sunt simptomatici şi acest lucru trebuie realizat gratuit de către unitatea sanitară, iar acest Ordin reglementează foarte clar cum se face accesul în spital într-un mod civilizat încât oamenii să aibă pe de o parte acces la informaţiile legate de rudele lor apropiate şi să poată să le viziteze într-un interval de timp rezonabil, cu o durată rezonabilă şi mai mult, trebuie să ţinem cont şi de măsurile necesare pentru controlul infecţiilor asociate asistenţei medicale care trebuie limitate şi nu trebuie să constituie o problema legată de accesul vizitatorilor în spitale, trebuie să existe un echilibru în toate”, spune Alexandru Rafila.
Programul de vizite în unităţile sanitare publice
Ordinul de ministru la care face referire Alexandru Rafila este cel care prevede ca programul de acces al vizitatorilor pacienţilor internaţi în unităţile sanitare publice să se realizeze de luni până vineri în intervalul orar 15:00 – 20:00, iar în zilele de sâmbătă şi duminică între orele 10:00 – 20:00, iar durata vizitei este limitată la 30 de minute.
De asemenea, accesul vizitatorilor în salon se va face:
- în saloanele cu un număr de cel mult 3 paturi, 1 vizitator/pacient, putând fi vizitat un pacient în același timp
- în saloanele cu un număr mai mare de 3 paturi, 1 vizitator/pacient, putând fi vizitați maximum doi pacienți în același timp
Ordinul mai arată că, în cazul unor evenimente epidemiologice deosebite, pe baza analizei de risc efectuate de către DSP, în secțiile/compartimentele fără risc programul de vizită poate fi limitat la maxim 15 minute, iar în secțiile/compartimentele în care se află internate persoane aflate la risc pentru dezvoltarea unor forme severe de boală programul de vizită poate fi suspendat.
De asemenea, programul de vizită la nivelul unității sanitare poate fi suspendat în situațiile de risc epidemiologic, prevăzute la art. 6 din Legea 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic crescut, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
În vederea prevenirii infecțiilor asociate asistenței medicale, nu este permis accesul vizitatorilor care prezintă semne clinice de infecții acute
Mai mult decât atât, vizitatorii au câteva obligații, astfel:
- să poarte echipament de protecție adaptat în funcție de gradul de risc al secției. Echipamentul de protecție va fi asigurat în mod gratuit de către unitatea sanitară
- să respecte instrucțiunile personalului unității sanitare privind măsurile interne de prevenire a transmiterii infecțiilor.
S-a stabilit un program și pentru cei care sună să afle informații despre persoanele internate
Ministrul Alexandru Rafila spune că una dintre cele mai dese probleme care au fost sesizate este cea în care membrii familiei unui pacient sună la un interval mic de timp pentru a aflat detalii cu privire la starea de sănătate a acestuia.
Oficialul român spune că familia pacientului va primi informații despre acesta, pe baza unor noi reguli, care mai prevăd că vor fi anumite persoane desemnate pentru acest obiectiv. De asemenea, va exista și un sistem bazat pe un număr unic pentru fiecare pacient în parte.
“Trebuie să existe posibilitatea comunicării dar într-un timp rezonabil, gândiţi-vă la faptul că cineva întreabă din jumătate în jumătate de oră ce face persoana internată, lucrul ăsta nu este posibil, trebuie să existe totuşi un interval de timp în care această comunicare se poate realiza, am corelat acest Ordin şi cu prevederi din alt Ordin care este finalizat şi va fi pus în transparenţă care este legat de criteriile de performanţă ale managerilor de spital, ei trebuie să asigure în interiorul spitalului un sistem care să permită informarea aparţinătorilor prin introducerea unui număr unic pentru fiecare pacient şi acel număr unic de identificare al pacientului este comunicat familiei iar ei pot obţine informaţii în momentul în care apelează un număr de telefon sau stabilesc un program de consultare cu medicul curant care trebuie să fie foarte clar pentru toată lumea.
Sunt practic două Ordine care sunt în legătură unul cu celălalt, este vorba despre acest Ordin şi de cel care stabileşte criteriile de performanţă ale managerului, pe baza căruia este evaluat încât prevederile din acest Ordin să poată să fie parte a procesului de evaluare a managementului de spital, nu este vorba de singurele criterii de evaluare ,dar şi ele trebuie incluse aşa încât să existe şi un mecanism stimulativ pentru cei care asigură managementul spitalului în a respecta aceste prevederi”, spune ministrul Alexandru Rafila.
Unitățile sanitare trebuie să implementeze un sistem de informare
Ordinul de ministru despre care vorbește Alexandru Rafila arată că în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului ordin, unitățile sanitare au obligația, de a elabora proceduri și de a implementa un sistem de informare a aparținătorilor pacienților, care să permită ca la cel mult două ore de la internarea pacientului, să fie comunicate aparținătorilor, telefonic sau prin sms, la cerere, următoarele informații:
- secția/compartimentul unde este internat, numărul salonului, etajul
- numele medicului curant
- numărul de telefon apelabil pentru informații despre starea de sănătate a pacientului, cu respectarea drepturilor pacientului.
În situația în care programul de vizită este suspendat sau în situația în care starea de sănătate a pacientului nu permite vizitarea, secțiile/compartimentele au obligația de a asigura informarea telefonică zilnică a aparținătorilor, prin medicul curant/medicul de gardă/personalul desemnat, despre starea și evoluția pacientului, cu respectarea drepturilor pacientului.
Pentru pacienţii internaţi pe oricare dintre secţiile/compartimentele unităţii sanitare, la solicitare, cu respectarea drepturilor pacientului, aparținătorii pot discuta direct cu medicul curant în timpul programului zilnic de lucru al acestuia, în baza unui program stabilit de medicul şef/coordonator de secţie/compartiment, aprobat de directorul medical şi afişat la loc vizibil la intrarea în unitatea sanitară.
În cazul pacienţilor în stare critică sau terminală, indiferent de secţia/compartimentul în care aceştia sunt internaţi, aparținătorii au dreptul de a vizita pacientul zilnic, indiferent de oră. În măsura în care condiţiile din secţie/compartiment permit acest lucru, se poate asigura prezenţa permanentă lângă pacient a unui singur aparținător, cu acordul medicului curant. În măsura în care condiţiile din secţie/compartiment nu permit accesul permanent, se va asigura accesul într-un spaţiu de aşteptare, în apropierea secţiei/compartimentului
De asemenea, în cazul pacienţilor internaţi care au un grad redus de mobilitate din cauza patologiei prezentate, pe oricare dintre secţiile/compartimentele din unitatea sanitară, accesul unui însoțitor poate fi permanent, cu respectarea măsurile interne de prevenire a transmiterii infecțiilor asociate asistenșei medicale.
Reguli în ceea ce privește internarea copiilor în spital
În ordinul de ministru se mai arată că, în cazul copiilor internaţi în secţiile/compartimentele de terapie intensivă se asigură prezenţa cu caracter permanent a unuia dintre aparținători, dacă se solicită acest lucru, iar în cazul copiilor până la 14 ani internaţi în oricare dintre secţiile/compartimentele din unitatea sanitară se acceptă prezenţa unui aparţinător permanent, dacă se solicită acest lucru.
Dacă copiii au vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani și sunt internați în oricare dintre secţiile/compartimentele din unitatea sanitară, se poate accepta prezenţa unui aparţinător permanent, cu acordul şefului de secţie/coordonatorului de compartiment.
Unitatea sanitară are obligația de a afișa Programul de vizite la toate intrările în unitatea sanitară, în mod vizibil și accesibil vizitatorilor, precum și pe site-ul unității sanitare.