Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a făcut, miercuri, un avertisment îngrijorător. Acesta susține că în perioada următoare va crește numărul persoanelor confirmate cu coronavirus. Care este cauza?
Potrivit lui Alexandru Rafila, noua tulpină Omicron este mult mai transmisibilă, din această cauză vor fi și mai multe îmbolnăviri. Pe de altă parte, a crescut și capacitatea de testare, săptămna viitoare urmând să ajungă la 100.000 de teste pe zi.
Numărul de cazuri va fi în creștere
„Nu așteptăm pasivi că oamenii să se imbolnăvească și să se interneze, ci am adoptat această strategie de facilitare a testării aproape de domiciliu l populației, organizarea centrelor ambulatorii de evaluare a pacienților și trimiterea pentru asistență medicală spitalicească doar a celor care au nevoie. Peste 3.200 de cabinete de medicină de familie au semnat contracte cu casele județene și au început să testeze.
Ieri (nr. marți) a fost cel mai mare număr de teste de la începutul acestei pandemii, am ajuns la 90.000 teste într-o zi. Creștrea testării va continua, vom ajunge săptămâna viitoare la peste 100.000 de teste și implicit va crește și numărul de persoane detectate.
Numărul de persoane infectate va crește pentru că discutăm de o tulpină mult mai transmibilă, cifrele din această perioada sunt incomparabil mai mari decât cele din perioadele anterioare.
Al doilea motiv de creștere a numărului de persoane detectate va fi din cauza creșterii capacității de testare, pentru că cine are o suspiciune se poate testa.
Mai avem 100 de centre care trebuie operaionalizate, trebuie avizate întâi de direcțiile de sănătate publică și apoi să încheie contractele cu casele. Majoritatea acestor centre din cele 230 vor fi operaționale până la sfârșitul acestei săptămâni”, a declarat Alexandru Rafila.
Procentul de internări în spitale este în continuare redus
De asemenea, ministrul a spus că, din punct de vedere al situației epidemiologice, în ciuda numărului mare de cazuri noi îregistrate, proporția de cazuri internate într-o zi anume e în continuare redusă.
„Vorbim de 2-3% creștere zilnică, fără probleme poate fi preluată de sistemul de sănătate. Un caz depistat nu va mai duce la transmitere, o persoană diagnosticată de la început poate beneficia de asistență de sănătate din timp și nu ajunge la stadii greu controlabile. Față de octombrie, când aveam aceleași cifre, din punct de vedere al mortalității, este de 8 – 10 ori mai mică”, a spus Alexandru Rafila.