Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a vorbit, duminică seară, despre stadiul pandemiei din România. Acesta spune că sunt semne că am fi în vârful valului 5, cu toate că situaţia în terapie intensivă este puțin delicată. Totuși, cea mai importantă veste a fost cu privire la condiţiile în care vor fi eliminate toate restricțiile din România.
Anunțul lui Alexandru Rafila privind valul 5
Vorbind despre atingerea valului 5, Alexandru Rafila a explicat că există semne că am putea fi acolo, dar confirmarea va veni în următoarele zile.
„Sunt semne că acolo suntem, în vârful valului 5. În săptămâna care urmează vom avea confirmarea. În opinia mea, marţi cred că nu vom depăși 35.000 de cazuri şi putem să spunem că intrăm în faza de stabilizare şi ne așteptăm la o scădere în perioada imediat următoare. Ați observat că după ce am avut un vârf la 43.000 de cazuri, ulterior nu am mai depășit cu mult 33.000 de cazuri”, a declaratAlexandru Rafila, duminică seară, la Antena 3.
Vorbind despre situația la ATI, ministrul a explicat că în prezent avem ocupate peste 1.000 de paturi la ATI. Totuși, la nivel naţional există 1.800 de paturi disponibile.
„Și dacă va exista un decalaj de 10-14 zile cred că şi situaţia de la ATI va intra pe un trend descrescător”, a mai completat ministrul.
Când se renunță la restricțiile din România
Potivit socialdemocratului Alexandru Rafila, am putea renunța la restricții la finalul lunii martie. Totuși, întâi trebuie să renunță la starea de alertă.
„Mă gândesc de mai mult timp şi eu. Sunt un om echilibrat şi chiar dacă îmi place să fiu optimist îmi place să nu fiu hazardat în opinii. Opinia mea este că până la sfârșitul lui martie am putea să scăpăm de marea majoritate a restricțiilor, dacă intrăm pe un trend descrescător şi dacă situaţia asistenței medicale spitalicești nu mai pune niciun fel de probleme. Dacă se dovedeşte şi în România așa cum s-a dovedit şi în alte ţări că tulpina Omicron produce infecții ușoare, banale la marea majoritate a oamenilor, sigur că restricţiile vor fi ridicare. Eu aștept şi ridicarea stării de alertă. Sfătuiesc românii să mai avem răbdare şi poate ne gândim cum să reluăm şi diferite tipuri de activități”, a mai explicat Alexandru Rafila, în emisiunea Subiectiv.