Marcel Ciolacu susține că în ciuda opiniilor diferite referitoare la certificatul verde, el și ministrul Sănătății, Alexandru Rafila nu au avut până acum nicio discuție referitoare la o demisie.
„Eu nu am avut nicio discuţie cu domnul Alexandru Rafila despre demisie”, a dezvăluit Marcel Ciolacu. Totodată, el a precizat că se dorește cât mai repede depășirea acestui impas.
„Nu-i adevărat… Fac ce pot să comunice foarte bine, să depăşească acest impas de credibilitate între instituţiile statului şi cetăţeni”, a explicat Marcel Ciolacu, la România Tv.
Liderul PSD a vorbit și despre achiziţia testelor pentru elevi, care a fost blocată de contestaţia unei firme. În acest sens, Ciolacu susţine că autorităţile erau obligate să ia măsuri de mai mult timp, iar situația actuală este una inadmisibilă.
„Este inadmisibil aşa ceva, nu poţi să blochezi o ţară pentru interese meschine. Aceste licitaţii trebuiau pornite din timp, de când erai în valul 4”, a precizat şeful PSD.
De menționat este faptul că președintele Klaus Iohannis a avut deja mai multe întâlniri cu miniștrii referitoare la aceste tensiuni. Premierul Nicolae Ciucă a participat la rândul său la fiecare dintre aceste discuţii, iar liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că a fost informat despre aceste întâlniri.
Ce a discutat Klaus Iohannis cu miniștrii
În acest sens, liderul PSD a menționat că nu știe exact ce au vizat discuțiile dintre oficialii de la Guvern și președinte, dar presupune că este vorba despre priorităţile fiecărui ministru. Pe de altă parte, Marcel Ciolacu a mai subliniat faptul că nu este deloc interesat să afle ce s-a discutat, ci mai degrabă își dorește ca Guvernul să fie unul ”eficient”.
”Pe miniştri presupun că i-a convocat primul ministru, pentru că el este şeful Guvernului. Miniştrii mi-au spus că o să aibă această întâlnire. Nu sunt curios deloc (ce s-a discutat n.r.)”, a adăugat liderul PSD.
Întrebat la România Tv dacă a fost informat că mai mulţi miniştri PSD, precum Alexandru Rafila, Vasile Dîncu, Sorin Grindeanu s-au întâlnit cu preşedintele Klaus Iohannis a răspuns afirmativ.
”Am fost informat de această întâlnire. Nu ştiu în termenii constituţionali…nu ştiu ce s-a discutat, fiindcă nu sunt eu cel îndreptăţit”, a spus Ciolacu.
El a mai adăugat că va fi de destul de mult de muncă astfel încât situația să poată fi redresată.
”Cum realizăm acest lucru…mai avem de muncit la acest lucru. S-ar putea să fi fost o informare a fiecărui ministru despre priorităţile…să fie informat preşedintele”, a adăugat Ciolacu.