Alexandru Rafila, mesaj pentru lumea medicală

Alexandru Rafila a fost prezent în emisiunea Insider Politic, de la Prima TV, unde a vorbit despre corupția din sistemul medical. Ministrul Sănătății a avut și un mesaj pentru medici și personalul medical din România.

Acesta spune că lumea trebuie să înţeleagă faptul că nu vor putea fi oferite servicii medicale oamenilor aşa cum ei aşteaptă, dacă acest lanţ al corupţiei din sistemul de sănătate nu se opreşte.

Rafila a mai spus și că nu înțelege cum aceşti oameni care cer bani pot să doarmă liniştiţi şi să şi continue această activitate.

“Trebuie spus că astfel de situaţii aruncă o anumită lumină asupra sistemului de sănătate, care nu este neapărat favorabilă. Însă aş vrea să disociem aceste cazuri de marea masă a celor care lucrează onorabil şi îşi fac datoria în sistemul de sănătate: medici, asistenţi medicali, alte categorii de personal şi aceste situaţii limită şi, pe de altă parte, cred că este şi semnalul bun că instituţiile statului român funcţionează şi prin activitatea lor generează oprirea unor cazuri de corupţie. Pe de altă parte, este un semnal puternic că e bine ca aceste lucruri să încete”, a afirmat ministrul Sănătăţii.

Mită de 600.000 de euro în sistemul medical

Ministrul a vorbit și despre stenogramele în care se vorbea despre o mită de 600.000 de euro. Rafila a spus că sumele erau importante, dar că nu ştie nivelul celor care erau implicaţi în circuitul de şpăgi.

“Nu ştiu dacă nivelul era înalt. Pot să vă spun că sumele erau importante, nu ştiu nivelul celor care erau implicaţi în circuitul de şpăgi. Însă ce trebuie să înţelegem? Nu e vorba de şpaga în sine. Cine plăteşte o şpagă se gândeşte că trebuie să facă o activitate ca să recupereze acea şpagă. Asta generează corupţie în lanţ şi lanţul ăsta trebuie întrerupt undeva. E clar că dacă cineva îţi pretinde o sumă de bani, de exemplu, să ocupe anumit post, tu la rândul tău trebuie să produci în banii aceia ca să-ţi acoperi deficitul şi chiar să obţii o sumă mai mare sau mult mai mare”, a explicat ministrul Sănătăţii.

Alexandru Rafila a precizat că lumea trebuie să înţeleagă şi personalul medical, şi populaţia, şi administratorii spitalelor sau sistemului de sănătate că nu vom putea oferi servicii medicale oamenilor aşa cum aşteaptă dacă acest lanţ al corupţiei nu se opreşte sau acolo unde există.

“Eu am un lucru pe care aş vrea să-l comunic public şi să înţeleagă toată lumea. Aici sigur, discutăm de componenta penală, de nişte sume de bani mai mari sau mai mici. Problema este că noi nu putem nici să oferim serviciile medicale de care oamenii au nevoie, de bună calitate şi nu putem să facem nici investiţiile în sistemul de sănătate, să dezvoltăm sistemul de sănătate.

Toata lumea vrea spitale noi şi aşa mai departe, dacă banii, în loc să-i utilizăm pentru pacienţi sau pentru investiţii, îi utilizăm pentru şpăgi, care la rândul lor se transformă probabil în bunuri personale sau în alte tipuri de activităţi recreaţionale care nu au niciun fel de legătură cu motivul pentru care lucrăm în sistemul de sănătate. Deci asta este de fapt problema.”, a afirmat Alexandru Rafila.

Ministrul a fost întrebat dacă are prieteni care i-au spus că mai trebuie să dea mită la spital.

“Eu personal nu, cel puţin în perioada de timp mai lungă, nu am cunoştinţe legată de solicitarea de foloase materiale de către personalul medical, dar în mod evident lucrul ăsta există şi aţi văzut cazuri în ultima perioadă”, a completat Rafila.

Rafila consideră că salariile medicilor sunt la un nivel bun

Oficialul a spus că cei care fac acest lucru câştigă din aceste foloase necuvenite sume mult mai mari decât sunt salariile lor. Salariile lor n-au nicio legătură. Dacă cineva, să zicem, are salariu de două, trei mii de euro, un salariu bun, dar şpaga pe lună e 30 sau 40 de mii de euro, trei, patru mii de euro nu mai înseamnă nimic. Deci depinde totdeauna cu ce compari.

Acesta a adăugat că există situaţii revoltătoare atunci când realizarea unui act medical este condiţionată de primirea unor bani.

“Majoritatea medicilor, sau cel puţin din cei cu care interacţionez eu, la mine la spital, şi aşa mai departe,  nu fac acest lucru, deci nu iau şpagă. Dar există şi situaţii care sunt, din punctul meu de vedere, revoltătoare. Când există această solicitare explicită a unor sume de bani sau a altor bunuri, foloase pentru realizarea actului medical. Or, chestia asta e impardonabilă.
Te duci la spitalul public, ca să tratezi pacientul, nu poţi să-i ceri să-ţi plătească în plus ceva, el deja a plătit sau, prin efectul legii, are dreptul. În felul ăsta ar face o discriminare foarte mare între cei care au această posibilitate şi cei care nu au această posibilitate. Gândiţi-vă că un pacient care are un cancer pulmonar, vă dau aşa un exemplu întâmplător, nu are banii ăştia şi trebuie atunci fie să se împrumute, să îşi ipotecheze casa.
Nu ştiu ce ar trebui să facă ca să plătească un serviciu ca să-şi salveze viaţa. Este acoperit de efectul legii, pentru că noi ştiţi bine că nu avem foarte mulţi plătitori de taxe în domeniul sanitar. Dar e clar că e o problemă. Eu nu înţeleg cum oamenii ăştia care cer bani pot să doarmă liniştiţi şi să şi continue”, a mai declarat Rafila.