Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a precizat că reacţia liderului UDMR, Kelemen Hunor, după scandalul declaraţiilor premierului ungar, Viktor Orban, a fost una "diplomatică". Totodată, Rafila consideră că nu sunt semne privind o eventuală ieşire de la guvernare a UDMR.
Întrebat, vineri seară, la Digi 24, cum cataloghează reacţia lui Kelemen Hunor, liderul UDMR, după declaraţiile premierului ungar, Viktor Orban, la Băile Tuşnad, Alexandru Rafila s-a limitat să spună că reacţia a fost una „diplomatică”.
Întrebat, de asemenea, dacă nu i s-a părut că liderul UDMR îi ia apărarea lui Viktor Orban, Rafila a precizat că nu îl poate analiza pe Kelemen Hunor, dar şi că nu poate fi de acord cu declaraţiile liderului din Ungaria.
„Nu pot eu să îl analizez pe domnul Hunor. Cred că este mai puţin important să discutăm despre ce spune domnul Hunor, important este să ne spunem noi, fiecare dintre noi, punctul de vedere şi eu am avut un punct de vedere foarte clar. În mod evident nu pot fi de acord cu astfel de declaraţii care sunt declaraţii mai degrabă din zona mijlocului secolului XX, decât de început de secol XXI. Au avut o anumită tentă rasistă care putea să ducă cu gândul la aşa ceva”, a declarat ministrul.
UDMR va ieși de la guvernare?
De asemenea, Rafila a mai fost întrebat dacă UDMR va ieşi de la guvernare, ministrul social-democrat al Sănătăţii precizând că nu sunt semne în acest sens.
„Nu am niciun fel de semne de genul ăsta, orice lucru trebuie discutat cu seriozitate şi cu responsabilitate. Mie mi se pare că o criză politică care pune în pericol guvernarea, într-o criză economică fără precedent, poate după cel de-al Doilea Război Mondial, nu cred că este o soluţie pentru România şi cred că acest Guvern şi-a făcut datoria, bine, cred eu”, a declarat Rafila.
Kelemen Hunor a declarat că nu se pune problema de o criză în coaliția de guvernare
O reacție în acest sens a venit de la preşedintele UDMR și totodată vicepremierul țării, Kelemen Hunor. Acesta a fost întrebat dacă actualele tensiuni de pe scena politică ar putea duce la o criză în coaliția de guvernare și la o eventuală ruptură a ei.
În acest sens, Kelemen Hunor susține că nu se pune problema despre o astfel de criză. El a precizat că o criză apare în momentul în care nu este respectat programul de guvernare, sau acordul de coaliție și nicidecum ce s-a întâmplat recent.