Reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății și deputatul social-democrat Alexandru Rafila a vorbit miercuri despre ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu. Rafila a declarat că ministrul Sănătății i-a înșelat așteptările și a făcut o comparație între el și fostul ministru Nelu Tătaru.
Alexandru Rafila este de părere că actualul ministru al Sănătății a înșelat așteptările tuturor, chiar și ale lui. Deputatul social-democrat a mai spus că Nelu Tătaru a fost un ministru al Sănătății mai bun decât Vlad Voiculescu.
”Înainte de a-și prelua mandatul, am spus că domnul Voiculescu ar putea fi un ministru mai bun decât Nelu Tătaru, am crezut că fiind un om tânăr, trecut deja prin sistemul medical, va fi un ministru bun, dar din păcate, mie, personal, mi-a înșelat așteptările.
Domnul Tătaru avea și interes și consistență în acțiunile pe care le întreprindea. Din păcate, deși a trecut o săptămână, domnul Voiculescu nu a luat nicio măsură pentru a îndrepta reproșurile din această moțiune simplă.”, a spus Alexandru Rafila.
Alexandru Rafila, dezamăgit de ministrul Sănătății. Moțiunea simplă depusă împotriva sa a picat
Votul pentru moțiunea simplă inițiată de PSD împotriva sa a picat în Camera Deputaților. De menționat este faptul că aceasta este prima moţiune simplă depusă de opoziţie în această legislatură.
Regulamentul prevede că moţiunea simplă se aprobă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi. Procedural, o moţiune simplă împotriva unui ministru nu are efect juridic şi, chiar dacă este adoptată de Parlament, acesta nu este automat demis.
Moţiunea simplă depusă de PSD a fost intitulată “Incompetenţa şi lipsa de asumare ucid! Vlad Voiculescu, un pericol pentru sănătatea şi viaţa românilor”, și a fost semnată de 109 social-democraţi.
Documentul a fost dezbătut de deputaţi în şedinţa de luni, iar cu această ocazie reprezentanţii PSD au venit la şedinţa de plen purtând pancarte negre prin care se solicita demisia lui Vlad Voiculescu.
Au existat jingiri și conflicte în timpul dezbaterii, iar alături de PSD au fost prezenți și reprezentanții AUR.
Sursă foto: INQUAM Photos, George Călin