Ministrul Alexandru Rafila a declarat, marți seara, că este nevoie de colaborare și de dialog. Reacția sa vine în contextul în care șeful DSU, Raed Arafat, a publicat în mediul online o înregistrare audio cu un dialog între liderii sindicali care au organizat protestul împotriva sa.
Alexandru Rafila, mesaj pentru Raed Arafat: Trebuie să încercăm să colaborăm și să dialogăm
Marți seara, ministrul Sănătății a fost prezent în emisiunea lui Victor Ciutacu de la România TV, acolo unde a vorbit despre protestul ambulanțierilor. Alexandru Rafila a venit cu declarații în contextul în care șeful DSU, Raed Arafat, a publicat pe pagina sa de Facebook o înregistrare audio cu un dialog între liderii sindicali care au organizat protestul împotriva sa. Astfel, Raed Arafat spune că acești lideri sindicali sunt oamenii lui Alexandru Rafila.
”Eu nu pot să intru în astfel de polemici, dânsul cred că e mai specializat în chestiunea asta, cu înregistrările, ştiu că a avut şi o problemă în birou acum câteva luni, legat de această chestiune, cu microfoane. Eu nu sunt aşa de specializat, probabil că dânsul are alt tip de specializare decât am eu în acest domeniu. Eu cred că trebuie să fim serioşi, în primul rând, şi să lăsăm genul ăsta de speculaţii care câteodată pot să pară infantile şi să vedem dacă într-adevăr există probleme cu activitatea Ambulanţei, să încercăm să dialogăm şi să le rezolvăm, nu să facem tot felul de declaraţii care sugerează tot felul de comploturi care nu există”, a declarat Alexandru Rafila la România TV.
Parcul auto al Serviciului de Ambulanță este foarte vechi
Ministrul Sănătății a mai declarat că parcul auto al Serviciului de Ambulanță este foarte vechi, subliniind că peste jumătate din autospeciale sunt vechi de peste un deceniu. De asemenea, Alexandru Rafila spune că 300 dintre ele sunt nefuncționale.
Vinovat pentru acest scenariu ar fi DSU, spune ministrul Sănătății, instituție condusă de Raed Arafat. Alexandru Rafila spune că DSU nu a făcut nicio achiziție în acest sens în ultimii 4 ani, chiar dacă există finanțare europeană pentru asta.
”Faptul că ambulanțele au parcul auto extrem de vechi și peste 50% au peste 10 ani vechime, afectează siguranța pacienților și siguranța echipajelor de pe aceste ambulanțe, ăsta este un lucru clar, iar DSU trebuia să achiziționeze în ultimii 4 ani, în perioada 2018 -2022, un număr minim de 2800 sau maxim 4300, cum a fost contractul și finanțarea. Din păcate, Serviciile de Ambulanță au primit doar 600 de ambulanțe și lucrul acesta este insuficient pentru că sunt necesare peste 1500 de ambulanțe noi, în condițiile în ultimii 3 ani nu s-au mai făcut astfel de achiziții”, a mai spus ministrul Sănătății.
Motivul pentru care contractele subsecvente de achiziție nu au fost puse în aplicare
Declarațiile ministrului Sănătății vin în contextul în care, șeful DSU, Raed Arafat, a publicat pe pagina sa de Facebook un mesaj prin care spune că ”nu DSU a creat criza semi-conductorilor, nu DSU a creat problemele de aprovizionare pe plan mondial după criza din ultimii doi ani si sigur nu DSU a creat haosul cauzat de agresiunea împotriva Ucrainei, ducând la o destabilizare foarte gravă a pieţelor, crescând costurile şi crescând semnificativ perioadele de livrare”.
”Să spunem că au fost Serviciile de Ambulanţă sabotate şi că nu au primit ambulanţe este cel puţin un lucru denigrator şi fals la adresa Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. În aceeaşi perioadă, SMURD-ul a primit 386 de ambulanţe”, a explicat Raed Arafat.