Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat marți, 10 ianuarie 2023, că țara noastră NU se confruntă cu o criză de ibuprofen și paracetamol. În curând, toate farmaciile din România vor fi aprovizionate cu aceste medicamente.
România NU se confruntă cu o criză de ibuprofen şi paracetamol
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat, marți, că țara noastră NU se confruntă cu o criză de ibuprofen și paracetamol și că urmează să fie stabilită o procedură prin care toate farmaciile din România vor fi aprovizionate cu orice formă disponibilă a acestor medicamente, indiferent de denumirea lor comercială.
În curând, marii distribuitori de medicamente vor stabili procedura prin care farmaciile vor fi aprovizionate cu paracetamol şi ibuprofen.
„Concluzia este că nu este o criză de paracetamol şi ibuprofen. În momentul de faţă, faţă de alte state, în România nu avem aceste probleme datorită fabricilor de medicamente care produc aici, în ţara noastră, aceste substanţe şi există atât variantele pentru adulţi, cât şi variantele pentru uz pediatric”, a explicat Alexandru Rafila.
„În această după-amiază va avea loc ultima întâlnire cu marii distribuitori ca să putem să stabilim cu dânşii o procedură în care toate farmaciile să fie aprovizionate cu orice formă disponibilă de ibuprofen sau de paracetamol, indiferent de denumirea comercială.
Chiar dacă denumirea comercială, de multe ori, este atractivă şi oamenii cunosc mai bine una dintre aceste denumiri, important este ca populaţia să aibă disponibilitate la medicamente care conţin în mod similar substanţa activă, în acelaşi dozaj sau pe aceeaşi cale de administrare şi cu siguranţă, împreună cu dânşii, vom găsi cele mai bune soluţii, încât să nu discutăm despre discontinuitatea acestor produse pe piaţă”, a adăugat ministrul Sănătății.
Distribuitorii de medicamente nu au vorbit încă despre prețurile produselor medicamentoase
În cadrul întâlnirii cu marii distribuitori de medicamente nu s-a vorbit despre preţurile produselor medicamentoase, discuţiile pe această temă au început abia luni şi vor fi propuse noi măsuri Guvernului României în perioada următoare. Ministrul Sănătății a precizat, totodată, că există un grup de lucru privind politica de preţ în România.
„Astăzi nu am vorbit despre preţul medicamentelor. Am început să discutăm ieri despre această problemă şi sunt lucruri de bun simţ pentru că sunt şi producătorii de medicamente şi, spuneam mai devreme, numeroasele fabrici de medicamente din România la care costurile de producţie au crescut odată cu creşterea preţurilor la utilităţi şi la materiile prime.
Sunt mai multe lucruri pe care le vom propune în perioada următoare şi, cu siguranţă, unele dintre ele vor fi sprijinite şi la nivelul Guvernului, pentru că, în mod evident, adaptarea la rata inflaţiei, care a fost aplicată pe categorii de bunuri şi servicii, de ea trebuie să beneficieze şi producătorii de medicamente generice din România şi o să vedem alte măsuri legate de politica de preţ.
Am făcut cred că multe progrese încât să eliminăm ceea ce numim dublă referenţiere sau să nu luăm în considerare referenţierea la molecule care nu există pe piaţa din România şi să găsim preţul cel mai bun, dacă se poate, nu pentru producători, ci preţul cel mai bun pentru populaţia din România la care pot găsi medicamentele şi nu mai dispar medicamentele de pe piaţă, cum s-a întâmplat în ultimii mai mulţi ani”, a zis Alexandru Rafila.
Referitor la nemulţumirea exprimată de distribuitorii europeni de medicamente legată de suspendarea României a exportului de medicamente, Alexandru Rafila a spus: „E punctul nostru de vedere. Am văzut şi eu mai multe comentarii, nu vreau să intru în niciun fel de politică, dar una dintre motivaţii este că una dintre molecule nu se exportă. Dacă nu se exportă, înseamnă că nimeni nu este afectat, aşa că mi se par nişte comentarii care ar putea să fie mai bine formulate.”