Ministrul Alexandru Rafila a decis să modifice legea pentru românii care au nevoie de îngrijire medicală. El a precizat că se caută o soluție legislativă care să faciliteze tranziția pacientului între sistemul medical public și cel privat. Oficialul român spune că pacienții ar trebui să aibă posibilitatea de a alege între sistemul public și cel privat.
Facilitarea tranziției pacientului între sistemul medical privat și public
Joi, 25 aprilie, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că speră să găsească o soluție legislativă care să faciliteze tranziția pacientului între sistemul medical public și cel privat.
El subliniază importanța considerării celor două sectoare ca fiind complementare, nu opuse.
Alexandru Rafila a subliniat că un medic ar trebui să poată practica atât în sistemul public, cât și în cel privat, cu condiția respectării programului de lucru specific fiecărui loc de muncă.
De asemenea, a menționat că pacienții ar trebui să aibă posibilitatea de a alege între sistemul public și cel privat, cu referire explicită la situațiile în care un pacient este inițial tratat într-un spital public și apoi este direcționat către o clinică privată.
”Aş vrea să fiu foarte bine înţeles, ne gândim cu colegii să lucrăm la un punct de vedere legislativ care să fie făcut cumpătat şi care să respecte două principii.
Un principiu este al faptului că un medic poate să lucreze deopotrivă în sistemul public sau în cel privat, dar lucrul acesta trebuie făcut cu respectarea programului de lucru, dacă lucrează în spitalul public, în integralitatea lui.
Al doilea principiu este că pacienţii pot să opteze între public şi privat, însă eu m-am referit explicit la situaţia în care de exemplu un pacient este chemat la spitalul public, este investigat la spitalul public , dacă care este direcţionat către o clinică privată”, a declarat ministrul Sănătăţii, despre scandalul legat de incompatibilitatea medicului Cătălin Cîrstoiu.
Dreptul de a alege nu va fi restricționat
Ministrul a explicat că nu există intenția de a restricționa dreptul medicilor sau al pacienților de a alege între sistemul public și cel privat pentru lucrul sau tratamentul medical.
Cu toate acestea, a subliniat că este mare nevoie de claritate în acest sens.
”Nu este vorba de niciun fel de îngrădire a dreptului medicilor sau a pacienţilor să opteze să lucreze sau să fie trataţi în sistemul public sau privat, dar lucrurile acestea trebuie să se întâmple foarte clar, ori se tratează în sectorul public, ori în acel privat”, continuă ministrul Sănătății.
Rafila spune că este important să nu se restricționeze această flexibilitate. Mai mult, acesta intenționează să găsească o soluție legislativă care să permită, în anumite circumstanțe, tratarea pacientului mai întâi în sistemul public și apoi în cel privat, sau invers, de la privat la public.
El a subliniat că cele două sectoare ar trebui să fie văzute ca complementare, nu opuse.
”Nu trebuie îngrădit acest parcurs şi vreau să găsim o soluţie legislativă care să permită, în anumite situaţii, şi o astfel de situaţie în care pacientul este tratat întâi la public şi trebuie să ajungă la privat, sau invers, când ajunge din sistemul privat în cel public. Eu cred că cele două sectoare, public şi privat, nu trebuie să fie considerate opuse, ci trebuie să fie considerate complementare, dar trebuie să jucăm în condiţii de egalitate în ceea ce priveşte modul de decontare a serviciilor”, a mai spus Rafila.
20% din totalul cheltuielilor din sănătate sunt suportate de pacienţi
Alexandru Rafila a mai afirmat că aproximativ 20% din totalul cheltuielilor din sistemul de sănătate sunt acoperite de către pacienți. Procentul din România este destul de mare în contextul UE.
„Ieri (miercuri – n.r.) am venit de la reuniunea miniştrilor Sănătăţii de la Bruxelles. Unul dintre principalele elemente de discuţie este contribuţia pacienţilor, contribuţia personală a pacienţilor pentru servicii medicale şi medicamente. În România, circa 20% din totalul cheltuielilor din sistemul de sănătate sunt suportate de către pacienţi, e un procent destul de mare pentru UE şi trebuie să lucărm ca în timp acest procent să se reducă, nu să crească”, a spus Rafila.
Acest indicator reflectă suma pe care pacienții o contribuie pentru serviciile medicale în comparație cu bugetul alocat sistemului de sănătate.
„Există nişte indicatori care arată că până la 15% suntem într-o zonă de siguranţă, adică într-o zonă în care sistemul de sănătate funcţionează bine, între 15 şi 25-30% este o zonă intermediară, în care ne găsim şi noi, peste 30% împovărează foarte mult pacienţii şi accesul la servicii de sănătate”, a declarat ministrul Sănătăţii.
Ministrul menționat că România trebuie să identifice modalități de reducere a acestui procent.
„Trebuie să avem o politică coerentă pe termen mediu sau lung, că nu se pot obţine rezultate de azi pe mâine”, a precizat Rafila. Una dintre soluţii este „creşterea încrederii în sistemul public de sănătate, unde nu se plătesc bani suplimentari, şi o politică care să favorizeze această încredere a pacientului, (…) prin investiţii, dotări şi empatie”.