Alexandru Rafila, mulțumit de activitatea Ministerului Sănătății: Proiectele deblocate sunt impresionante

Așadar, ministrul a subliniat că proiectele pe care a reușit Ministerul Sănătăţii să le deblocheze în această perioadă sunt impresionante.

„Proiectele pe care a reuşit Ministerul Sănătăţii să le deblocheze în această perioadă cred că sunt impresionante. Am reuşit să deblocăm proiecte de 150 de milioane de euro pentru construcţia unor instituţii medicale, care cuprind centre complexe de arşi. Sunt trei la număr: Timişoara, Bucureşti şi Târgu Mureş”, a declarat Alexandru Rafila.

Totodată, acesta a adăugat că pentru spitalele regionale au fost semnate acordurile de finanţare şi a început proiectarea efectivă pentru cele din Iaşi şi Cluj.

„De asemenea, a crescut cu 150% finanţarea secţiilor de terapie intensivă, ca să poată să crească calitatea serviciilor medicale. Toate aceste lucruri, însă, nu se puteau întâmpla decât dacă aveam un parteneriat.

Guvernul României, prin strădania Ministerului Sănătăţii, a reuşit să aprobe o listă generoasă de 54 de noi molecule în program, care sunt în momentul de faţă disponibile pentru pacienţii cu boli cronice, cărora le dăm o şansă în plus să trăiască normal, le dăm o şansă la viaţă”, a explicat ministrul Sănătăţii.

Rafila spune că a reușit să dubleze numărul de teste pentru pacienţii infectaţi cu noul coronavirus

Mai mult, Rafila a spus că a reuşit, împreună cu colegii săi, să dubleze numărul de teste pentru pacienţii infectaţi cu COVID-19.

„Şi lucrul cel mai important a fost că am reuşit să mobilizăm medicii de familie, pe de o parte, şi să creăm o reţea naţională de 230 de centre ambulatorii de evaluare şi tratament care au putut să furnizeze servicii medicale oamenilor. (…) Oamenii cu alte patologii au avut acces la servicii medicale.

Lucrul acesta a dus la scăderea de 4 ori a mortalităţii între valul al 4-lea şi valul al 5-lea. (…) Am reuşit să reducem numărul de morţi în România, ceea ce este extrem de important. Concluzia pe care am tras-o în urma acestei evoluţii din pandemie ar trebui să ne călăuzească şi în viitor, atunci când avem proiecte pentru sănătatea românilor, şi să ne gândim că dezvoltarea acestor servici apropiate de cetăţeni – ambulatorii, împreună cu un pachet de investigaţii şi tratament – este esenţială”, a conchis ministrul.