Vaccinarea nu va deveni obligatorie

Potrivit lui Alexandru Rafila, este absolut iresponsabil să transmiți astfel de mesaje false, în condițiile în Strategia de Națională de Vaccinare nu se regăsește nicio prevedere care să indice că vaccinarea ar fi obligatorie.

„Eu nu pot să vă explic ce gândeşte domnul Simion. Nici nu îmi propun acest lucru. Dânsul are o gândire complexă şi atunci eu nu pot să fac astfel de comentarii. În mod evident nici noi ca reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, nici medicii de sănătate publică care au lucrat la această strategie nu au adus nici măcar în discuţie această idee a obligativităţii vaccinării. Ea nu se regăseşte nicăieri în text, dar asta nu înseamnă că noi, ca profesionişti în domeniul sănătăţii, suntem datori să informăm corect publicul în ceea ce priveşte vaccinarea”, a declarat el pentru Antena 3 CNN.

A scăzut rata vaccinării în rândul tinerilor

Ministrul Sănătății a mai precizat că România a înregistrat o scădere a ratei vaccinării și a ajuns pe ultimul loc în Uniunea Europeană privind vaccinările în rândul copiilor.

„Avem această datorie datorită profesiei noastre, pe de o parte, dar şi din cauza scăderii acoperirii de vaccinare în ultimii 15 ani în România, încât am ajuns la coada UE în ceea ce priveşte vaccinurile tradiţionale care se administrează copiilor. Ori lucrul acesta poate să afecteze serios sănătatea tinerii generaţii şi mi se pare absolut iresponsabil să induci, să transmiţi mesaje false care nu sunt regăsite nicăieri în textul unui act normativ”, a spus oficialul.

AUR va protesta împotriva Strategiei Naționale de Vaccinare

Reprezentanții AUR au anunțat că joi, pe data de 17 august, la ora 11.00, vor organiza un protest împotriva Strategiei Naţionale de Vaccinare pregătită de către Ministerul Sănătăţii. Aceștia susțin că strategia „nu este altceva decât un plan metodic pentru a impune, pe şest, obligativitatea vaccinării” și îi solicită lui Alexandru Rafila să retragă imediat Strategia Națională de Vaccinare.

„Ieşim în stradă împotriva vaccinării obligatorii şi pentru apărarea drepturilor românilor! Joi, 17 august, protestăm la Ministerul Sănătăţii împotriva Strategiei de Vaccinare a ministrului Alexandru Rafila, care nu este altceva decât un plan metodic pentru a impune, pe şest, obligativitatea vaccinării şi a reprimării dreptului cetăţenilor de a alege ceea ce este mai bine pentru sănătatea lor Obligativitatea nu va creşte încrederea în sistemul de sănătate şi nici în buna intenţie a guvernanţilor”, arată postarea de pe pagina de Facebook a partidului.