Alexandru Rafila face apel pentru a nu se închide școlile. Cifrele nu sunt atât de alarmante
Alexandru Rafila a explicat, la Antena 3, că cifrele referitoare la copiii infectați cu coronavirus nu sunt atât de alarmante, motiv pentru care face apel la autorități să nu le folosească drept scuză pentru a închide școlile.
„Populația cu vârste cuprinse între 0 și 19 ani reprezintă 25% din populația României. Numărul de cazuri de infecție în rândul acestei categorii de populație este de 15%. Numărul de cazuri internate este de 4%, numărul de cazuri care sunt la ATI este de 2%.
Deci, dacă o să ne uităm ce se întâmplă la tineri și la adolescenți într-adevăr ei se îmbolnăvesc, dar numărul de cazuri care necesită internare și mai ales numărul de cazuri care necesită terapie la ATI este extrem de mic.
În mod evident există și în rândul acestei categorii de populație copii sau adolescenți care au diverse afecțiuni care predispun la complicații.”, spune acesta.
Deputatul social-democrat subliniază faptul că nu se poate spune că virusul provoacă infecții mai grave la copii, decât la adulți. Alexandru Rafila a explicat că este normal ca virusul să producă infecție într-o populație nevaccinată.
”Mai mult decât atât, această categorie de populație în marea ei majoritate nu este vaccinată. Pe de o parte, pentru că toți copiii până la vârsta de 12 ani nu sunt eligibili pentru vaccinare, iar în rândul celorlalte categorii de adolescenți începând cu vârsta de 12 ani probabil că vaccinarea este undeva între 5 și 10% în România. Deci nu putem să afirmăm că acest virus produce infecții mai grave la copii. Este normal să producă infecție într-o populație nevaccinată.”, spune acesta.
Cele mai afectate persoane sunt cele de peste 60 de ani
Reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății mai spune că persoanele cele mi afectate sunt în continuare cele cu vârsta de peste 60 de ani.
În plus, acesta spune că marea majoritate a deceselor a fost înregistrată în segmentul persoanelor cu vârsta de peste 70 de ani.
”Nu este niciun fel de surpriză în sensul ăsta, dar se păstrează aceeași caracteristică și inclusiv datele de la Institutul Național de Sănătate Publică arată că cei mai afectați sunt în continuare persoanele cu vârsta de peste 60 de ani, acolo vedem și mortalitatea cea mai mare.
La peste 70 de ani sunt marea majoritate a deceselor, deci nu s-a schimbat profilul infecției. Ce s-a schimbat este gradul de transmisibilitate, în sensul că dacă aveam o valoare din acea bazală de reproducere undeva între 2 și 3, acum avem între în jur de 7-8 la varianta Delta pentru că se elimină o cantitate mult mai mare de virus de la persoanele infectate.”, spune reprezentantul României la OMS.
Numărul copiilor infectați nu ar trebui folosit ca scuză pentru a închide școlile
Alexandru Rafila face apel la guvernanți să nu închidă școlile, motivând că acest lucru se întâmplă din cauza numărului mare de copii infectați cu coronavirus, deoarece lucrurile nu stau așa.
”Deci nu am vrea să îl folosim, sau nu noi să folosim, să folosească alții ca și pretext pentru închiderea școlilor, nefuncționarea unor activități legate de activitățile copiilor, această poveste legată de numărul extrem de mare de cazuri grave în rândul copiilor pentru că nu este așa.
Sunt 1000 de persoane la ATI şi din astea sunt 20 de cazuri la copii așa că, toată treaba asta e legată de gravitatea infecțiilor la copiii. În momentul de față cred că este mai degrabă o încercare de a justifica închiderea școlilor în perioada următoare mai mult decât realitatea.”, spune acesta.
Este nevoie de soluții
Mai mult decât atât, deputatul social-democrat spune că trebuie găsită o soluție pentru ca cei mici să poată fi testați, pentru ca părinții să nu fie obligați să îi testeze permanent pe cei până în 12 ani.
”În mod evident trebuie găsită o soluție pentru testarea copiilor, pentru găsirea unei soluții încât să nu trebuiască să fie obligați părinții pentru copiii cu vârste cuprinse până la 12 ani să îi testeze permanent pentru că nu este posibil din punct de vedere tehnic.
Sunt milioane de copii și nu pot fi testați de două, trei ori pe săptămână. Nu există capacitate și nu mă refer la numărul de teste și la cine să facă aceste teste.”, este de părere Alexandru Rafila.
Sursă foto: INQUAM Photos, Ilona Andrei