Critici la adresa ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, venite din partea unui fost deţinător al acestui portofoliu!
Ce greşeală face Alexandru Rafila în fruntea Ministerului Sănătăţii?
Ioana Mihăilă, fost ministru al Sănătăţii în perioada în care USR se afla la guvernare, critică atitudinea actualului deţinător al portofoliului de la Ministerul Sănătăţii.
În loc să muncească pentru a recupera întârzierile din implementarea PNRR în domeniul sănătăţii, Alexandru Rafila îi cere premierului să trimită controale, “ca să verifice chipurile cum a fost elaborat PNRR în Sănătate”, scrie Mihăilă într-o postare pe pagina sa de Facebook.
“Componenta Sănătate din PNRR a fost prima închisă cu Comisia Europeană, a fost apreciată de experții internaționali și de reprezentanții pacienților”, reaminteşte fostul ministru.
“În loc să pună osul la treabă, Alexandru Rafila a cerut premierului Ciucă în ședința de guvern să trimită un control”
“Încă nu e târziu să recuperăm „întârzierile majore” din implementarea PNRR în Sănătate. E nevoie doar de muncă și concentrare. În schimb, ministrul Alexandru Rafila cere controale de la premierul Ciucă.
Pe 7 decembrie, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene îi trimitea o scrisoare ministrului Sănătății Alexandru Rafila. Documentul poartă titlul: „Constatarea unor întârzieri majore în implementarea PNRR”.
Dan Vîlceanu îi enumera colegului de coaliție că:
- nu era elaborat cadrul legal pentru Agenția Națională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate;
- nu existau criterii de prioritizare a investițiilor în centrele comunitare;
- nu era constituită echipa de coordonare și implementare a reformelor și investițiilor în cadrul ministerului.
O săptămână mai târziu, ministrul PSD a găsit soluția: în loc să pună osul la treabă, Alexandru Rafila a cerut premierului Ciucă în ședința de guvern să trimită un control, ca să verifice chipurile cum a fost elaborat PNRR în Sănătate.
Componenta Sănătate din PNRR a fost prima închisă cu Comisia Europeană, a fost apreciată de experții internaționali și de reprezentanții pacienților – acum trebuie să punem presiune pe guvern să livreze”, scrie Ioana Mihăilă în mesajul său.
“România trebuie să se debaraseze de vechile obiceiuri”
Fostul ministru USR al Sănătăţii mai afirmă că PSD vrea să uite de sistemul sanitar sau de pacienţii din România, pentru că vrea să acopere “ceea ce știe că nu e în stare să facă: reformă”.
În continuare, Ioana Mihăilă explică modul în care vor fi folosiţi aceşti bani din PNRR pentru a dezvolta sistemul sanitar din România.
“Pentru că cel mai ușor pentru PSD este să uite de sistemul sanitar, de pacienți, de eficiență administrativă și să încerce să se acopere pentru ceea ce știe că nu e în stare să facă: reformă.
PNRR în sănătate înseamnă o sumă enormă comparativ cu investițiile din bugetul de stat: 2,6 miliarde de euro pentru cheltuieli medicale directe + 400 milioane euro pentru digitalizarea sistemului.
În schimb, trebuie să facem reforme de bun simț, care merg în direcțiile recomandărilor de țară ale Comisiei Europene și în direcția nevoilor reale ale românilor.
Prea mulți pacienți ajung târziu în spitale pentru că nu investim destul în medicina de familie și în prevenție. De pildă, 5 români dintr-o mie mor în fiecare an dintr-o cauză care poate fi prevenită sau tratată, dar statul român investește prea puțin în programe de screening sau de prevenție.
Finanțarea sănătății trebuie reprioritizată pentru ambulator și spre prevenție și exact asta se va întâmpla prin reformele din sănătate cuprinse în PNRR, mai ales printr-un nou contract cadru.
România trebuie să se debaraseze de vechile obiceiuri: cheltuirea banilor publici din Sănătate fără a da socoteală.
++ Ce înseamnă banii PNRR pentru Sănătate?
- 25 de spitale refăcute, completate cu aripi noi sau construite de la zero;
- 3000 de cabinete medicale de familie dotate;
- 200 de centre comunitare construite și dotate;
- 150 milioane de euro pentru dotarea spitalelor cu echipamente care să reducă riscul infecțiilor asociate îngrijirii spitalicești;
- 69 de secții de terapie intensivă pentru nou-născuți renovate și dotate.
++ Ce trebuie să facă Alexandru Rafila pentru a lua acești bani?
La drept vorbind, erau foarte puține lucruri de făcut în prima etapă. Jaloanele pentru acest an în domeniul sanitar erau simplu de atins. E vorba doar de acte normative, nimic altceva. Încă nu e târziu…”, mai afirmă Ioana Mihăilă.