Alexandru Rafila recomandă a treia doză de vaccin: O fac. Nu prezintă un pericol pentru sănătatea oamenilor
Alexandru Rafila a reamintit de faptul că, înainte de a se vaccina cu două doze, a trecut prin boală. Astfel, a fost întrebat și dacă va face doza 3 a vaccinului.
„Punem prea multă pasiune pe astfel de subiecte. Dacă trebuie să circul în spaţiul comunitar. Nu am nicio problemă să fac o doză suplimentară pentru ca nu se întâmplă absolut nimic”, a răspuns ministrul Sănătății.
De asemenea, Rafila a ținut să sublinieze faptul că varianta Omicron nu este mai periculoasă decât cele anterioare, ci doar mai contagioasă. Până în momentul de față, în România au fost confirmate opt cazuri de infectare cu noua variantă de COVID-19.
„Formele de boală sunt absolut banale, la unul dintre ei nici măcar nu au apărut simptomele”, a precizat Alexandru Rafila.
Alexandru Rafila, despre certificatul verde
Amintim că Alexandru Rafila a vorbit anterior despre ultimele discuţii din coaliţie pe tema certificatului verde. Acesta a precizat că în prezent „este o dezbatere legată de numărul de teste gratuite”. De asemenea, ministrul Sănătății a precizat că liberalii nu doresc includerea în certificat a testelor antigen.
„Am înţeles că nu acceptă testarea pe bază de antigen. Sincer să vă spun, nu ştiu de ce. Chiar am verificat documentele Comisiei Europene şi testarea PCR este valabilă 72 de ore, iar pentru statele care adoptă şi testarea antigen este valabilă 48 de ore”, a mai declarat Rafila.
Potrivit ministrului, testarea nu se poate face „cu orice tip de test”, dar există numeroase teste aprobate care ar putea fi folosite.
„Am făcut demersuri încât orice medic de familie sau farmacie – şi cred că se încheie săptămâna asta această operaţiune – care face un test rapid poate sa-l introducă în platformă”, a mai explicat Alexandru Rafila.
Potrivit acestuia, în viitoarea lege trebuie obligatoriu prevăzut un anumit număr de teste suportate de către stat pentru că, de exemplu, dacă toţi angajaţii vizaţi de lege ar decide să se vaccineze în aceeaşi zi, acest lucru nu ar fi posibil, fiind necesară o perioadă de timp.
Rafila a explicat că PSD a propus să existe 11 teste gratuite pe lună, deoarece sunt 22 de zile lucrătoare într-o lună, iar un test antigen are valabilitate de 48 de ore. O altă propunere făcută partenerilor de coaliţie a fost să existe 15 teste gratuite, însă discuţia nu a avansat deocamdată.