Ministerul Sănătăţii examinează posibilitatea restricţionării temporare la export a anumitor medicamente, printre care antibiotice pentru copii şi oncologice, a anunţat ministrul Alexandru Rafila, marţi, într-o conferinţă de presă.
Anumite medicamente ar putea fi restricționate de la export
„Examinăm posibilitatea restricţionării temporare la export pentru anumite categorii de medicamente, împreună cu Agenţia Naţională a Medicamentelor şi Dispozitivelor Medicale, mai ales antibiotice pentru copii şi alte tipuri de medicamente, inclusiv oncologice”, a declarat ministrul Rafila, potrivit Agerpres.
Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) vor realiza o metodologie de stabilire a preţurilor la medicamente.
„În perioada imediat următoare vom stabili împreună cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate o metodologie de stabilire a preţurilor, care să nu ne mai aducă în situaţia dispariţiei multor molecule din motive comerciale, pentru că produsele dispar din cauza necompetitivităţii şi lipsei de realism a preţurilor cu care ele sunt vândute în România”, a explicat Rafila.
Alexandru Rafila a spus că problema aprovizionării cu unele medicamente este globală.
„Este o problemă globală. Nu doar România este afectată. (…) În acest an avem o recrudescenţă a virozelor respiratorii. Sunt numeroase viroze respiratorii. (…) Există – datorită creşterii consumului de medicamente – anumite probleme. Mai mult, există şi o presiune asupra producţiei din cauza inflaţiei, a costurilor cu materiile prime la nivel global”, a arătat ministrul Sănătăţii.
Contractul-cadru nu va fi semnat dacă restrângere accesul la serviciile de sănătate
De asemenea, ministerul Sănătăţii nu va semna viitorul contract-cadru privind acordarea asistenţei medicale dacă acesta aduce o restrângere a accesului la servicii de sănătate, a mai precizat Alexandru Rafila.
„Am avut o discuţie cu conducerea CNAS. (…) Ieri a fost aprobată în Guvern o hotărâre privind prelungirea valabilităţii actualului contract-cadru până la data de 31 martie şi introducerea pachetului de servicii pentru persoanele neasigurate. (…) Ministerul Sănătăţii nu este numai un avizator, este şi un semnatar al acestui contract-cadru.
Ministerul Sănătăţii nu va semna acest contact-cadru dacă el aduce o restrângere a accesului la servicii de sănătate, mai ales serviciile furnizate de fizioterapeuţi care sunt servicii de recuperare, de reinserţie mai rapidă a oamenilor în viaţa normală. (…) Am auzit explicaţii de la Casa Naţională, sunt colegii noştri. Vreau să fie foarte clar pentru toată lumea că Ministerul Sănătăţii nu sprijină astfel de soluţii de îngustare a accesului la servicii de sănătate”, a spus ministrul.