Vești bune la nivel național. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, anunță construcția unui nou institut oncologic în România. Acesta ar urma să fie realizat la Timișoara, cu bani din PNRR.
Alexandru Rafila a susținut o conferință de presă vineri la Timișoara, unde a vorbit despre necesitatea unui nou institut oncologic în țară. Potrivit ministrului, există o recomandare de dezvoltare ale unor astfel de centre, iar pentru o astfel de inițiativă ar putea fi alocați bani din PNRR.
Va fi cel de-al patrulea centru oncologic din România
Rafila amintește că, în prezent, în România există doar 3 centre oncologice, fiind nevoie și de un al patrulea la Timișoara. Ministrul susține că în momentul de față se lucrează la actualizarea fostului studiu de fezabilitate, care a expirat în urmă cu doi ani de zile și că speră ca lucrurile să fie finaliste într-un timp cât mai scurt.
„Există o recomandare de dezvoltare a unor astfel de centre de excelenţă care să ofere toate tipurile de servicii necesare pacienţilor neoplazici. Este normal că aceste centre de excelenţă să fie în centrele universitare importante, iar populaţia arondată trebuie să reprezinte, la nivelul unei ţări, maxim 5 milioane de locuitori la un astfel de centru.
E clar că, pe lângă cele 3 existente deja, al patrulea, cel de la Timişoara, este necesar şi sper că aceia care lucrează la actualizarea fostului studiu de fezabilitate care a expirat în urmă cu 2 ani să reuşească să rezolve acest studiu şi să ţină cont de realităţi şi să depună un studiu de fezabilitate care să intre pe lista proiectelor spitaliceşti care intră în procedura de evaluare, mai ales că discutăm de o patologie prioritară, impactul cancerului la nivel global este extrem de mare.
E o patologie care, din fericire, în momentul de faţă începe să devină tratabilă şi cu revenire la o viaţă normală. Este bine să avem astfel de centre şi Timişoara are toate premisele să beneficieze de un astfel de centru”, a declarat vineri, 9 septembrie, Alexandru Rafila.
România poate să construiască 25 de astfel de centre
Ministrul Sănătății a fost întrebat la conferința de presă de unde vor veni sumele de bani care să asigure finanțarea pentru construirea unui astfel de institut. În acest sens, Rafila a explicat că există mai mulți bani prevăzuți în PNRR.
Mai exact, potrivit acestuia, sumele sunt suficiente pentru construcția a cel puțin 25 de astfel de centre oncologice. Totodată, Rafila adaugă că există o listă pe baza unor criterii obiective de unde vor fi alese acestea.
Ministrul Sănătății amintește că termenul investițiilor din PNRR este anul 2026, drept urmare, în mai puțin de 4 ani, lucrurile trebuie deja să se întâmple.
„Noi avem un PNRR, el alocă o anumită sumă de bani, din care trebuie să facem cel puţin 25 de astfel de centre. Suma totală este 1,7 miliarde. Avem o listă pe care am găsit-o la Ministerul Sănătăţii şi trebuie să alegem, pe baza unor criterii obiective, care vor fi agreate cu Comisia Europeană, trebuie să alegem 25 din lista de 49.
M-aş bucura ca Timişoara să aibă un proiect care să poată să fie evaluat, după care, având în vedere că discuţi de un interes cel puţin regional, cred că există toate elementele ca acest lucru să se întâmple.
Termenul de finalizare a acestor investiţii din PNRR este 2026, mai puţin de 4 ani, este un timp destul de strâns, şi o să vedem dacă, după ce finalizăm această listă, încercăm să găsim o soluţie încât să nu lungim în mod excesiv procedurile de atribuire a contractelor de proiectare şi de execuţie, tocmai pentru că termenul este scurt şi interesul este comun să reuşim să şi terminăm aceste obiective”, a explicat Rafila.
Alexandru Rafila, despre riscurile privind finanțarea prin PNRR
Ministrul a mai fost întrebat dacă acest proiect ar putea pierde finanțarea prin PNRR. În acest sens, Rafila a explicat că un proiect fără studiu de fezabilitate nu este eligibil.
În acest sens, ministrul susține că, deși studiul de fezabilitate a expirat, este important că acesta e existat. Totodată, el a mai adăugat că proiectul trebuie să fie gândit și dimensionat în funcție de nevoi pentru a se menține eligibil.
„Niciun proiect care n-are studiu de fezabilitate nu este eligibil, pentru că nu ai ce să alegi, din moment ce nu există un astfel de studiu, dar e important că a existat un astfel de studiu, el a expirat în 2019, avea o valoare de circa 130 de milioane de lei, şi chiar pe o creştere de 40% a costurilor, generată de modificările de natură economică la care asistăm, cred că ar menţine eligibilitatea unui astfel de proiect, dar proiectul trebuie să fie gândit, dimensionat, în funcţie de nevoi, şi să fie realist din punct de vedere al costurilor, aşa cum sunt ele în momentul de faţă”, a precizat Alexandru Rafila.