Alexandru Rafila a anunțat în cadrul unei dezbateri că modul de funcţionare a asistenţei medicale primare nu atrage tinerii să activeze în sistemul medical. De asemenea, ministrul Sănătății a adus în discuție teritorializarea medicilor de familie.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila (PSD), a anunțat, luni, 5 decembrie, în timpul dezbaterii cu titlul „Direcţii strategice pentru sistemul de sănătate din România, până în 2030″ organizată la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade”, că modul de funcţionare a asistenţei medicale primare nu atrage tinerii să activeze în sistemul medical şi că o gândire legată de teritorializarea medicilor de familie ar fi bine-venită.
„Apropo de posibilitatea de a deschide nişte puncte de lucru pentru medicii de familie din rural în oraş, sigur trebuie să abordăm cu tact această propunere, dacă este posibil de implementat. Eu vă spun că modul de funcţionare a asistenţei medicale primare, aşa cum a fost el gândit, nu se dovedeşte nici că oferă, în momentul de faţă, în mod echilibrat servicii medicale în România, nu atrage tinerii medici, deci e clar că perspectivele nu sunt cele mai bune şi cred că trebuie să regândim modul de finanţare şi de organizare a acestei activităţi.
Iar faptul că am trecut de la acest sistem care a existat până în 1990 şi după aceea un timp, al teritorializării pentru medicii de familie, la un sistem în care nu avem niciun fel de evidenţă, pentru că oamenii sunt de peste tot la un medic de familie, creează foarte mari probleme (…) Cred că o gândire legată de teritorializare a fi binevenită.”, a anunțat ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila.
Se discută despre o alternativă atractivă pentru tinerii medici
Ministrul a evidențiat faptul că un medic de familie nu poate cunoaşte problemele populaţiei din motiv că în comunitatea în care activează nu se regăsesc toate persoanele în registrul medical, astfel, nu pot fi luate măsuri concrete de sănătate publică.
„Cred că un tânăr medic vrea să îşi facă meseria, să ofere servicii medicale, să răspundă de o anumită comunitate şi ar trebui să ne gândim la alternative legate de finanţarea acestei tip de servicii (…) Nici nu m-aş atinge în niciun fel de actuala variantă a modului de finanţare a medicinei de familie, dar aş încerca şi o alternativă, adică pentru tinerii medici care sunt interesaţi să existe o alternativă care să fie atractivă din punct de vedere al exercitării profesiei”, a punctat Alexandru Rafila.
Dezbaterea reuneşte 87 de evenimente ştiinţifice, educaţionale, sociale, culturale şi artistice
Dezbaterea „Direcţii strategice pentru sistemul de sănătate din România, până în 2030″ a deschis, luni, 5 decembrie, Zilele Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş. Aceasta a avut loc în contextul aniversării a 110 ani de la naşterea savantului George Emil Palade.
Rectorul UMFST Târgu Mureş, profesor doctor Leonard Azamfirei, a declarat că manifestarea reuneşte 87 de evenimente ştiinţifice, educaţionale, sociale, culturale şi artistice.