Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că dacă România va primi în luna septembrie a acestui an un ser anti-COVID adaptat noii tulpini circulante a virusului, vaccinarea se va face în cadrul unui sistem mixt: la medicii de familie sau la unele spitale.
Cum se va face vaccinarea?
Întrebat luni, într-o conferinţă de presă, dacă în România vor fi redeschise centrele de vaccinare anti-COVID în situaţia în care, din luna septembrie, va fi livrat un ser adaptat noii tulpini circulante, ministrul Sănătăţii a arătat că se va pune în aplicare un sistem mixt, în care vaccinarea se va face la medicii de familie şi în unele spitale.
„Încercăm o soluţie mixtă. Vom menţine, clar, vaccinarea la medicii de familie şi cel puţin în oraşele mari, unde există spitale importante, spitale de boli infecţioase, să putem să avem şi centre de vaccinare la nivelul unităţilor medicale altele decât medicii de familie”, a afirmat Rafila.
Acesta a precizat că nu are rost să fie deschise centre de vaccinare în care „cinci angajaţi aşteaptă să vină două persoane în fiecare zi să se vaccineze”.
El a făcut din nou apel la protecţia personală: utilizarea măştii, igiena mâinilor, aerisirea spaţiilor. În ceea ce priveşte vaccinarea, el spune că „cei care nu s-au vaccinat deloc se pot vaccina”.
De asemenea, în ceea ce privește recomandarea Comisarului european pentru sănătate, Stella Kyriakides, privind a patra doză pentru persoanelor din categoria de vârstă de peste 60 de ani, Rafila adaugă că dacă ar avea de optat între a patra doză acum sau a patra doză în septembrie, cu un vaccin adaptat noii tulpini, ar aştepta noul tip de ser.
Un vaccin specific ar fi mult mai eficient
„Sincer să fiu, dacă aş pune într-o balanţă doza a patra acum sau doza a patra cu un vaccin specific în septembrie, eu personal aş alege doza a patra cu un vaccin specific în septembrie pentru că eficacitatea acestui vaccin este limitată în momentul de faţă, fiind vorba de aceeaşi formulă. Faptul că el nu a apărut, nu a fost înregistrat mai repede (…) este o altă discuţie.
Specificitatea unui vaccin în a putea să oprească transmiterea bolii cred că este extrem de importantă. Gândiţi-vă că aceleaşi persoane – este doar o opinie personală – ar putea să facă doza a patra acum şi nu ar mai putea să o facă pe a cincea cu vaccinul specific. Din cauza asta cred că mai trebuie puţin să vedem exact care este situaţia şi să nu ne pripim în a lua decizii”, a mai afirmat Alexandru Rafila, luni, într-o conferinţă de presă.
Rafila anunţă că, deşi în cazul copiilor tulpina Omicron a virusului SARS-CoV-2 nu provoacă forme grave ale bolii, în Capitală vor fi deschise, cel târziu săptămâna viitoare, două centre de evaluare pentru copiii cu COVID-19. El precizează că cele două centre vor fi deschise în funcţie de evaluările făcute de Direcţia de Sănătate Publică.