Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a transmis miercuri, 23 martie, că Guvernul României a aprobat un proiect de ordonanţă de urgenţă (OUG) privind realizarea studiilor clinice în țara noastră, oferind un acces rapid al pacienţilor la tratamente inovative.
De asemenea, inițiativa respectivă este extrem de importantă deoarece reprezintă o sursă de venituri pentru sistemul de sănătate din România.
„În cadrul şedinţei de guvern a fost aprobat un proiect de ordonanţă de urgenţă privind realizarea studiilor clinice în România, document mult aşteptat, care, pe de o parte, integrează prevederile legislaţiei europene în domeniu şi oferă un acces mai rapid pentru pacienţi la tratamentele inovative.
Este extrem de important pentru că, pe de o parte, vă spuneam că oferă un astfel de acces, pe de altă parte, reprezintă o sursă de venituri pentru sistemul de sănătate din ţara noastră, aşa cum o demonstrează experienţa din multe alte ţări”, a explicat Alexandru Rafila într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
Reamintim că, recent, Alexandru Rafila a explicat dacă se vor instaura, din nou, restricții sanitare împotriva COVID-19. Acesta a dat detalii importante în contextul creșterii numărului de persoane infectate cu Sars-Cov-2.
Revin restricțiile sanitare înainte de Paște? Rafila: Eu nu exclud nimic
„Instaurarea unor restricţii depăşeşte competenţa şi puterea Ministerului Sănătăţii. Noi ne referim la partea profesională, care ţine de asigurarea diagnosticului, evaluării, tratamentului şi informării regulate a populaţiei. Avem în fiecare zi un buletin informativ cu foarte multe amănunte. Toate lumea poate să înţeleagă, să vadă care este evoluţia”, a spus Rafila.
Rafila: Ne bazăm în continuare pe responsabilitate
Potrivit spuselor sale, în continuare este recomandat populației ca atunci când se află în zone închise, aglomerate, în autobuze şi alte mijloace de transport în comun să încerce să folosească masca de protecție, să păstreze distanța socială atunci când pot şi să se spele pe mâini.
„Nu cred că sunt restricţii, sunt pur şi simplu elemente de siguranţă individuală. (…) Nu e vorba că cineva s-a opus, pur şi simplu nu s-a mai prelungit această stare de alertă prin hotărârea Guvernului României şi implicit toate elementele pe care le aveam la îndemână au dispărut. Ne bazăm în continuare pe responsabilitate, pe informare. Poate că o să avem mai mare succes, pentru că uneori măsurile care par coercitive sunt mai greu de aplicat decât cele care invită la o responsabilitate individuală”, a declarat acesta la România TV.
Ministrul Sănătății a adăugat că nu este exclus ca restricțiile sanitare să fie reimplementate.
„Eu nu exclud nimic, dar având în vedere că propunerea noastră de ridicare etapizată a acestor restricţii ar fi controlat poate mai bine numărul de cazuri, şi nu mă refer la restricţii propriu-zise, ci pur şi simplu la utilizarea măştii în spaţiile interioare şi mijloacele de transport în comun, astea erau practic toate restricţiile la care ne refeream noi, cred că ar fi fost un lucru bun, pentru că ar fi încetinit transmiterea”, a afirmat ministrul român.
„Deci ne aşteptăm la un trend ascendent. (…) Important e să ţinem sub control, încât această creştere să nu devină îngrijorătoare”, a punctat Rafila.