A trecut prin toate etapele din carieră, de la avocat junior la partner pe Balcani, în aceeaşi firmă. Alexandru Reff explică ce soluţii le rămân firmelor de avocatură în plină recesiune şi arată unde a dat greş, până acum, Guvernul. De când a venit la conducerea companiei de avocatură a Deloitte, denumită în prezent Reff & Asociaţii, aceasta a crescut, anual, cu o rată cuprinsă între 25 şi 70%. Condiţiile economice neprielnice fac problematică repetarea acestui sc
A trecut prin toate etapele din carieră, de la avocat junior la partner pe Balcani, în aceeaşi firmă. Alexandru Reff explică ce soluţii le rămân firmelor de avocatură în plină recesiune şi arată unde a dat greş, până acum, Guvernul.
De când a venit la conducerea companiei de avocatură a Deloitte, denumită în prezent Reff & Asociaţii, aceasta a crescut, anual, cu o rată cuprinsă între 25 şi 70%. Condiţiile economice neprielnice fac problematică repetarea acestui scenariu optimist în 2009, cu atât mai mult cu cât domeniile care până acum câteva luni aduceau peste 70% din totalul veniturilor firmei (fuziuni şi achiziţii, imobiliare şi finanţări) sunt, momentan, blocate. În timp ce majoritatea cabinetelor de avocatură au suplinit scăderea principalelor motoare ale activităţii concentrându-se pe dreptul muncii şi litigii, Alexandru Reff spune că firma sa s-a reorientat pe zona de asistenţă pentru încheierea contractelor de împrumut bancar, în care, de la începutul acestui an, a lucrat pe finanţări în valoare de 600 de milioane de euro.
Modificarea nu l-a luat însă prin surprindere, fiind doar ultima dintr-un lung şir de schimbări, la care s-a adaptat, în ultimii ani, din mers. Două exemple sunt relevante în acest sens: „practica noastră a evoluat foarte rapid de la una generalistă, axată pe consultanţă în materie societară, comercială, de dreptul muncii şi altele similare, către una orientată spre tranzacţii“. Apoi, dacă, iniţial, „clienţii noştri erau, în marea lor majoritate, investitori străini în misiuni de achiziţii pe care le asistam în toate etapele“, acum, „tot mai mulţi antreprenori locali pun accent pe asistenţa de specialitate într-un proces de vânzare. Am încheiat, de altfel, destule deal-uri sonore ca avocaţi ai vânzătorilor, între care Romtrans, ITC Networks şi Tempo Media“.
Colaborarea cu statul, misiune imposibilă
Pe termen mediu şi lung îşi pune, însă, speranţele tot în tranzacţii: „aştept o reluare a acestei activităţi după consolidarea sentimentului că piaţa a ajuns la nivelul cel mai de jos. Momentan, observ că există, deja, fonduri care au început să cumpere şi sper că fenomenul va lua amploare“.
O soluţie mult mai la îndemână decât aşteptarea reluării tranzacţiilor din sectorul privat s-ar fi putut regăsi în contractele cu statul, într-o perioadă în care singurele investiţii masive în economie vin, sau ar trebui să vină, din această direcţie. „Avem, de doi ani, deci fără legătură cu dificultăţile recente ale sectorului privat, un interes aparte pentru anumite misiuni în sectorul public, dar nu neapărat de partea statului“, spune el, pentru că, din păcate, „majoritatea mandatelor acordate de autorităţile publice sunt foarte dificil de obţinut din motivele cunoscute. Prin urmare, „evident, ritmul acestor dezvoltări este dezamăgitor, iar realizările efective sunt oarecum sub aşteptările noastre iniţiale“.
Autorităţile au rezolvarea în propria curte
Iar aceasta nu este singura nemulţumire legată de Guvern. „Cred cu tărie că Executivul ar trebui să caute echilibrarea bugetului de stat nu prin majorarea poverii fiscale, ci prin limitarea cheltuielilor aparatului administrativ, a cărui ineficienţă este revoltătoare“, spune el, referindu-se la măsurile decise de autorităţi în vederea reducerii efectelor crizei asupra economiei. Este, de asemenea, de părere că „mai multe încasări la buget ar trebui să vină din cuprinderea în sfera de impozitare a unei părţi cât mai mari din economia neagră şi gri, nu din creşterea presiunii, prin controale şi interpretări juridice agresive, pe contribuabilii care sunt deja înregistraţi şi îşi plătesc impozitele“.
Şi ştie exact despre ce vorbeşte, ţinând cont că, de-a lungul ultimilor ani, a participat la grupurile de lucru care au consiliat Ministerele Justiţiei şi de Finanţe în legătură cu modificările Codurilor fiscal şi de procedură fiscală, respectiv a legii societăţilor comerciale.
Angajat cu mai multe norme
Avocatul-şef al companiei Deloitte a avut o ascensiune fulminantă. Loial firmei care l-a angajat încă de la absolvirea facultăţii, Alexandru Reff a fost răsplătit din plin: din 2006 conduce divizia juridică a Deloitte, care îi poartă, de altfel şi numele – Reff & Asociaţii, în 2008 a fost numit partner, devenind cel mai tânăr ocupant al acestei poziţii la nivelul întregii companii, iar recent a căpătat titulatura de partner in charge al diviziilor Tax&Legal pe regiunea Balcani. „Mi-a fost încredinţată coordonarea practicii fiscale, juridice şi contabile a Deloitte în Balcani, o misiune dificilă nu doar prin noutate, cât, mai ales, prin diversitatea profesională şi geografică a activităţilor coordonate. Întrucât rămân foarte implicat în activitatea avocaţială, mă simt pe moment ca şi cum aş avea două sau mai multe slujbe în acelaşi timp, niciuna simplă şi toate foarte mari consumatoare de timp. De aici un sentiment neconfortabil că nu fac nimic suficient de bine, fiind urmărit permanent de ideea că lucrurile trebuie ameliorate pe mai multe planuri“.
Este tatăl a două fete gemene, care locuiesc, împreună cu soţia sa, la Sibiu.