Opozantul încarcerat a reacționat după ce giganții americani Google și Meta au decis să-și suspende publicitatea în Rusia. Astfel, Alexei Navalnîi susține că decizia este benefică regimului președintelui Vladimir Putin.
Alexei Navalnîi critică giganții americani Google și Meta! Opozantul nu este de acord cu suspendarea publicității în Rusia
Așadar, opozantul a criticat joi, 9 iunie, decizia Google și Meta de suspendare a publicității în Rusia, din cauza războiului pornit în Ucraina. Alexei Navalnîi consideră că decizia este benefică regimului preşedintelui Vladimir Putin, deoarece afectează indirect şi modelul comunicaţional al opoziţiei ruse.
„Internetul ne permite evitarea cenzurii. Dar, în acelaşi timp, Google şi Meta, închizându-şi publicitatea în Rusia, au privat opoziţia de posibilitatea desfăşurării campaniilor anti-război, oferindu-i astfel un cadou grandios lui Putin”, a subliniat Alexei Navalnîi într-o scrisoare transmisă din închisoare, preluată de efe.com
Navalnîi spune că organizaţia sa şi-a bazat toate activităţile pe tehnologia informaţiei
De asemenea, opozantul rus a explicat că organizaţia sa şi-a bazat toate activităţile pe tehnologia informaţiei şi aşa a avut un mare succes, „inclusiv atunci când era practic interzisă”. Amintim că Navalnîi se află în închisoare din ianuarie 2021, când a fost arestat pe aeroportul din Moscova, la întoarcerea din Germania, unde fusese tratat după otrăvirea cu agentul neurotoxic Noviciok.
Autorităţile din Rusia au considerat că, părăsind ţara, Navalnîi încălcase condiţiile de eliberare condiţionată după o condamnare anterioară. Acesta a fost condamnat din nou în 22 martie 2022, în primă instanţă, pentru escrocherie, acuzaţie legată de deturnarea a milioane de ruble primite de organizaţia sa de combatere a corupţiei.
La aceasta s-a adăugat şi infracţiunea de ultraj la adresa unui magistrat. Pedeapsa o include şi pe cea din martie 2021, pentru fraudă, referitoare la fapte din 2014, într-un dosar în care a fost implicată şi firma franceză de produse cosmetice Yves Rocher.
Totuși, probleme nu s-au încheiat aici pentru opozant. Procuratura a cerut ca lui Navalnîi să îi fie aplicată o amendă de aproximativ 9.600 de euro.
„Vă rog să-l recunoașteți pe Navalnîi vinovat de acuzațiile care i se aduc și să-i aplicați o pedeapsă de 13 ani de închisoare cu privare de libertate pentru doi ani”, a cerut în fața instanței procurorul Nadejda Tihonova.