Alfred Simonis, președintele interimar al Camerei Deputaților, a spus marți, pe 30 aprilie, că în perioada campaniei electorale, probabil, vor exista atacuri între social-democrați și liberali, "mai ales între eșaloanele 2 și trei, pentru că au fost în permanență".
Vor exista atacuri între PSD și PNL în timpul campaniei electorale
Alfred Simonis se așteaptă însă ca liderii coaliției să păstreze echilibrul, cum au făcut-o în acești doi ani și jumătate, deși tentațiile și provocările au fost mari.
”Probabil că vor exista atacuri, mai ales din eşaloanele doi şi trei, pentru că au fost în permanenţă, însă privesc cu încredere etapa, perioada următoare, în sensul în are liderii coaliţiei vor păstra, totuşi, echilibrul aşa cum au făcut-o în aceşti doi ani şi jumătate, deşi tentaţiile şi provocările au fost mari”, a declarat el la Digi24.
Președintele interimar al Camerei Deputaților a menționat că este perioada campaniei electorale, iar în multe dintre județe PSD și PNL sunt în competiție directă.
”E bine ca fiecare să-şi poată spune punctul de evdere, atâta timp cât atacurile nu sunt la un nivel de la care să nu se mai poartă întoarce. Dacă este o campanie mizerabilă şi atacurile sunt murdare va fi complicat să reparăm”, a spus deputatul PSD.
Potrivit lui Alfred Simonis, coaliția nu se va destrăma din cauza atacurilor din timpul campaniei electorale, deoarece această coaliție nu a fost formată în scopul alegerilor.
Acesta a spus că ”s-a constituit pentru a construi o majoritate în urmă cu doi ani şi jumătate”.
Președintele interimar al Camerei Deputaților a precizat că, mai ales în ceea ce privește Primăria Capitalei, nu se va întâmpla ca cei doi candidați de la PSD și PNL să își laude reciproc realizările.
”Nu se va întâmpa asta, evident. Evident că fiecare dintre candidaţi consideră că el este alternativa la Nicuşor Dan şi îşi face campania în sensul acesta”, a spus el.
Cristian Popescu Piedone ar trebui să iasă din cursa electorală
Alfred Simonis a vorbit, de asemenea, despre Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 5 al Capitalei. Social-democratul a spus că Piedone ar trebui să ia în considerare ”un exit” din cursa electorală, deoarece nu poate câştiga.
”În acest moment, cred că domnul Piedone ar trebui să realizeze că nu poate câştiga alegerile pentru Primăria Capitalei, asta este cel puţin senzaţia şi percepţia mea, şi ar trebui să se gândească, poarte, la un exit din această poveste”, a declarat.
Președintele interimar al Camerei Deputaților a afirmat că ”fragmentarea votului anti-primar în funcţie nu face decât să avantajeze primarul în funcţie”. Iar acest lucru, spune el, nu este valabil doar pentru Bucureşti, ci pentru orice localitate din ţară.
Întrebat ce înseamnă ”exit”, Simonis a spus:
”Domnia sa să hotărască cum va face acest exit. Din punctul meu de vedere nu mai are nicio şansă să căştige Primăria Capitalei”.
Deputatul PSD a menționat că, în opinia sa, Capitala nu a funcționat prea bine în ultima vreme. Așadar, crede că cea mai bună alternativă pentru București nu poate fi decât Gabriela Firea. A mai ocupat funcția de primar înainte, a fost ministru, este senator și are competențele necesare pentru a administra orașul și pentru a dialoga la nivel european, a spus el.