Demonstranţii s-au adunat în Piaţa 1 Mai din Alger pentru a participa la un marş de protest al opoziţiei care solicită "o schimbare de sistem", marş ce nu a primit însă autorizaţia autorităţilor.
La aproximativ 30 de minute după ora anunţată pentru începerea marşului organizat de Coordonarea Naţională pentru Schimbare şi Democraţie, care regrupează formaţiunile politice din opoziţie, reprezentanţi ai societăţii civile şi sindicate, aproximativ 500 de manifestanţi se aflau în Piaţa 1 Mai. Întreaga zonă a fost înconjurată de forţele de ordine care au blocat ieşirile din piaţă cu blindate.
Conform jurnaliştilor AFP prezenţi la faţa locului, au fost operate cel puţin două arestări. Unul dintre arestaţi este un deputat al formaţiunii politice Adunarea pentru Cultură şi Democraţie.
Alte surse au indicat că a fost vorba despre mai multe arestări. În busculadele create a fost agresat un membru în vârstă de 90 de ani al Ligii pentru apărarea Drepturilor Omului din Algeria, Ali Yahia Abdelnour.
În acelaşi timp, în zona pieţei a început să se formeze o contramanifestaţie a susţinătorilor preşedintelui algerian Abdelaziz Bouteflika, care scandau “Bouteflika nu este Moubarak”.
Pentru a face faţă eventualelor tulburări sociale, autorităţile au scos pe străzile capitalei Alger aproximativ 30.000 de poliţişti.
Algeria: Demonstraţii, bătăi, încăierări, arestări
12 februarie 2011, 15:14
Ultima modificare în 12 februarie 2011, 17:14
Demonstraţiile de stradă de la Alger au degenerat sâmbătă într-o serie de încăierări între forţele de ordine şi manifestanţi, în urma cărora s-au produs şi mai multe arestări, conform martorilor citaţi de AFP.
Etichete:
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Un cerşetor câştigă în Austria cât să-şi ia un Ferrari
- Mubarak a demisionat
- Trei din patru europeni nu cunosc că 112 este numărul unic de urgenţă
- 75% dintre apelurile la 112 de anul acesta au fost false
- Egipt: Mubarak se află încă la putere, afirmă premierul Shafiq
- Oprescu a cerut remedierea problemelor apărute la nivelul carosabilului
- Băsescu: Cine ştie cărui om politic s-au dat bani, să spună!
- Rusia va exporta armament în valoare de 30 de miliarde de dolari
- Guvern: Şeful ANV, Radu Mărginean, demis din funcţie
- Guvernul a pus pe liber inspectorii guvernamentali