În acest caz, Statele Unite se confruntă cu o dilemă: continuă să colaboreze cu el sau să facă mai multe presiuni pentru eliminarea sa ca prinț moștenitor, scrie NationalInterest.

Publicația amintește că președintele Biden a provocat controverse majore prin inversarea politicii sale față de Arabia Saudită. Cea mai importantă dintre ele a fost decizia de a sancționa oficiali- cheie legați de uciderea jurnalistului Khashoggi. Asta i-a determinat pe criticii administrației Biden să se teamă că în acest fel Casa Albă poate răsturna parteneriatul strategic vechi de zeci de ani dintre Washington și Riyad. În schimb, susținătorii lui Biden spun că nu s-a făcut suficient pentru a trage la răspundere liderii saudiți.

Alegerea lui Joe Biden, de a publica un raport de informații care aruncă vina pentru moartea jurnalistului Jamal Khashoggi asupra prințului moștenitor saudit, în timp ce îl scutește de sancțiuni personale, poate fi un șiretlic. Dacă scopul Americii este de a încuraja un Orient Mijlociu mai liber și mai stabil, atunci păstrarea legăturilor cu MbS ar fi semnalul potrivit.

Istoria oferă cele mai bune lecții despre modul în care SUA pot promova efectiv libertatea în străinătate. Într-o lucrare din 2009, politologii Jay Goodliffe și Darren Hawkins au susținut că liderii mondiali construiesc politici ca reacție la „rețelele lor de dependență”, formate din cei mai buni parteneri comerciali. „Politicile interne și chiar sistemele politice interne întregi, cum ar fi democrația, sunt influențate de acțiunile altor state”, au scris ei. Cu alte cuvinte, putem modela în mod eficient comportamentul altor țări, trăgându-le mai aproape, în orbita noastră.

O astfel de concluzie are ramificații importante pentru politica SUA din Orientul Mijlociu. America are uneori de ales între două opțiuni cînd se confruntă cu dictatori din această regiune: să se împrietenească cu ei sau să provoace înlăturarea lor. Această ultimă opțiune nu a dat niciodată roade. Decizia administrației Bush de a-l da jos pe Saddam Hussein a avut consecințe catastrofale pentru Irak. Iar intervenția lui Obama împotriva dictatorului libian Muammar el-Gaddafi a produs un focar de violență și extremism care persistă până azi.

Pe de altă parte, guvernele regionale care s-au bucurat de sprijinul SUA au avut tendința să fie mai stabile și chiar au devenit mai deschise din punct de vedere politic. În ultimele decenii, aliații ai Americii precum Maroc, Iordania și Kuweit au fost insule de relativ calm într-o regiune care a plonjat în haos.

În cazul MbS, sancțiunile impuse regelui saudit ar transmite mesajul că America nu e dispusă să-l recunoască drept lider al Arabiei Saudite. Presându-l astfel pe tatăl său, regele Salman, să numească un alt succesor. Dar o astfel de solicitare nu stă în puterea Washingtonului și ar avea ca efect distrugerea relației Washington-ului cu saudiții.

America ar putea avea o voce puternică în viitorul regatului dacă va continua să lucreze cu MbS. Nicio altă mare putere nu împărtășește ostilitatea față de Iran ca Arabia Saudită. În plus, Mbs s-a bazat puternic pe sprijinul și investițiile occidentale pentru a pune bazele planului său pentru viitorul țării, cunoscut sub numele de „Viziunea 2030”.

MbS a demonstrat însă și instincte violente și despotice, iar America ar trebui să facă tot ce poate pentru a le descuraja. Există căi de a face acest lucru fără a demola relația istorică a Americii cu saudiții. Punerea în balanță a penalizării regatului pentru excesele sale și încurajării evoluției sale politice poate aduce Arabia Saudită în direcția strategică corectă, concluzionează publicația americană.