Victor Ponta a declarat că preferă o alianță cu "Viorel şi cu Vulpiţa", decât cu Traian Băsescu, sau alte partide politice din România. Liderul Pro România are o reacție neașteptată la întrebările care i-au fost adresate. Acesta a declarat și cine este candidatul din partea Pro România pentru primăria orașului Timișoara.
Victor Ponta, liderul Pro România, a fost întrebat dacă ar fi de acord cu o alianță între partidul pe care îl conduce, PMP și ALDE. Însă, politicianul a exclus categoric o astfel de idee și a precizat că mai bine ar face o alianță cu „Viorel şi cu Vulpiţa”, două persoanje ridicole de la TV.
„Doamne fereşte! Deşi a fost Valentine’s Day, m-am simţit ca la Haloween. Decât o alianţă cu Băsescu, mai bine cu Viorel şi cu Vulpiţa. Nu, niciodată. Eu şi cu Băsescu cred că şi pe lumea cealaltă o să stăm, eu sper în Rai, el în Iad. Nu, nu facem niciun fel de alianţă. Cu ALDE… ALDE sunt la guvernare, nu? Noi suntem în opoziţie. Nu merge. Mi-a propus şi mie domnul Orban să îmi dea nu ştiu ce subprefectul, secretarul de stat de nu ştiu unde şi asta spuneam, jucăm la liga orăşenească să ne dea şi nouă ceva, sau jucăm la liga mare? Dacă tot jucăm, jucăm să îndeplinim nişte obiective importante, nu să obţinem o funcţie pe acolo că nu ne lipsesc nici funcţiile, nici ocupaţia„, a declarat Ponta.
Victor Ponta a anunțat cine este candidatul din partea Pro România pentru Timișoara
În plus, Victor Ponta a anunțat sâmbătă, în cadrul unei conferințe de presă, că Marius Craina este propus de Pro România pentru funcția de primar al orașului Timișoara.
„Mă distreaza Orban care spune: Voi sunteţi din pixul lui Dragnea, parcă aşa zice. Ştiţi că Ludovic Orban a fost ales deputat cu pixul meu în 2012. Şi domnul Robu a fost ales în absenţă, asta pentru că domnul Ciuhandu, cu care vorbise Crin, nu a mai dorit să candideze. Deci am o oarecare contribuţie la ceea ce s-a întâmplat. Dincolo de calităţile fotbalistice galactice ale domnului Robu, Timişoara este un oraş cu un potenţial mult mai mare decât ceea ce este acum şi cred că un administrator ca Marius Craina poate să ajute ca acest potenţial să se pună în valoare. Cred că domnul Robu nu avea contracandidat până azi. Ştiu că USR are candidat, dar USR-iştii sunt buni la criticat. La făcut nu sunt buni”, a spus Ponta.
De precizat este că medicul Marius Craina a condus mai bine de trei ani Spitalul Judeţean Timişoara şi iniţial a fost una din propunerile PSD Timiş pentru a candida la funcţia de primar al Timişoarei.