În contextul publicării noii legi a învățământului preuniversitar (27.02.2023), alianța „O Voce pentru Educație”, reprezentând societatea civilă și mediul de afaceri, a analizat documentul înaintat de Ministerul Educației.
Astfel, din cele peste 100 de măsuri de reformă propuse de alianță în 2022, dintre care unele subliniate ca fiind critice, aproximativ 65% au fost preluate cel puțin parțial în noul proiect de lege și cel puțin 34 de reforme contribuie la transformarea sistemul de învățământ preuniversitar în unul modern și echitabil. Totuși, 18 măsuri critice rămân neadresate în proiectul propus, precizează alianța. Aici pot fi consultate cele peste 100 de măsuri de reformă propuse de „O Voce pentru Educație”.
Andreea Nistor: 65% dintre toate lucrurile pe care le-am propus au fost, într-adevăr, luate în seamă
La întrebarea în ce măsură reprezentanții ministerului Educației au implicat membrii societății civile în procesul de luare a deciziilor, începând cu mandatul noului ministru Ligia Deca, Directorul Executiv al „Asociația pentru Valori în Educație” (AVE), organizația care deține provizoriu mandatul de coordonare a alianței, Andreea Nistor, a precizat următoarele:
„Aș putea spune că am avut un dialog autentic și am colaborat destul de mult. Sigur că nu au fost dezbateri organizate în sensul în care au fost vara trecută când tocmai ieșise proiectul de lege, și atunci chiar a fost definită din punct de vedere legal perioada de dezbateri publice. Cu toate acestea, noi nu am încetat niciodată să avem un dialog activ cu instituțiile, atât cu ministerul Educației, cât și Guvern și Parlament. (…) Vedem acum că 65% dintre toate lucrurile pe care le-am propus au fost, într-adevăr, luate în seamă.”
„Doamna ministru, Ligia Deca, nu a organizat o dezbatere pe marginea acestui proiect de lege, cu excepția momentului în care săptămâna trecută a intrat în atenția publică ultima versiune a documentului. Nu au fost nici din partea noastră propuneri de dezbateri, dar nu considerăm că acesta este un lucru care ne-a oprit. Noi am fost mereu în dialog cu ei. Le-am trimis mereu ce credem. (…) Asta ne-a făcut să ne asigurăm că ei (n. red. – decidenții) înțeleg cu adevărat că vrem să propunem”, a precizat Andreea Nistor.
Învățământ exclusiv dual din 2026 pentru domeniul agricol
Noul proiect de lege nu a adus multe schimbări în reforma curriculumului & STEM, unde modificarea metodologiei din „curriculum la decizia școlii” în „curriculumul la decizia elevului din oferta școlii” nu conduce un nivel mai mare de opționalitate și descentralizare.
În ceea ce privește învățământul vocațional, termenul de 8 ani oferit pentru a realiza o tranziție către un sistem 100% în regim dual este mult prea lung față de solicitarea mediului de afaceri. De asemenea, accesul specialiștilor din mediul privat este îngreunat, iar profesorii de instruire practică sunt incluși într-o categorie mai largă de personal didactic, ceea ce nu flexibilizează regimul de colaborare cu specialiștii din mediul privat care ar putea deveni resurse pentru sistemul public și pentru care s-ar putea propune o formare psihopedagogică în primul an de integrare în sistemul de educație.
„Proiectul de lege prevede învățământ exclusiv dual din 2026 pentru domeniul agricol și, din 2031, generalizat la nivelul liceelor tehnologice, consorțiile având un rol esențial în acest proces. Trebuie să închidem decalajul tehnologic dintre școli și mediul privat; liceele trebuie să aibă o capacitate mai bună de a dezvolta profiluri și specializări noi. Astfel, este necesară o abordare pragmatică în construirea structurii curriculumului când vor fi alocate procentele de practică versus teorie, precum și în ruta profesională pe care profesorii de specialitate și tutorii o pot avea. Avem un drum lung de parcurs, într-un mediu concurențial și o piață a muncii cronic tensionată”, a declarat Adela Jansen, membru în boardul CCIFER.
Concursurile pentru directori își găsesc reprezentarea nivelului de dezvoltare în forma propusă a legii, iar introducerea cursurilor obligatorii de formare înseamnă recunoașterea realității că actul de management solicită alt set de competențe decât cel de profesor. Alianța „O voce pentru Educație” propune ca aceste concursuri să aibă la bază teste de evaluare de competențe și să fie administrate pe o platformă digitală. Prin comparație cu modele din alte țări în care directorii au prerogative asupra curriculumului, bugetului și respectiv asupra personalului, managementul școlar rămâne încă centralizat.
În ceea ce privește cariera didactică, încă se perpetuează instituția „suplinitorului” fără garanții de profesionalism și pregătire didactică și pedagogică, iar ruta academică nu include o garanție pentru minim 50% pregătire practică pentru profesie. Mai mult, ruta alternativă nu oferă procesul de tranziție dinspre practică spre teorie (atât de necesar astăzi când mulți aleg cariere pivot pentru schimbări profesionale), ci este construită tot pe ciclul teorie – practică.
Referitor la finanțare, cheltuielile cu burse, transportul elevilor, internate și cantine, precum și cele cu cazarea, transportul și masa elevilor din învățământul tehnic și profesional nu au fost incluse în finanțarea de bază. În schimb, situația transportului elevilor e mult mai bine reglementată fiind stabilită clar sursa de finanțare, respectiv sumele defalcate de la bugetul de stat.