Alianţa Renault-Nissan, împreună cu divizia din Rusia, AvtoVAZ, a vândut anul trecut un număr record de vehicule - 8,3 milioane - clasându-se pe locul patru în topul producătorilor auto globali, după Toyota, General Motors şi Volkswagen, transmite AFP.
În 2013, Nissan a vândut 5,1 milioane de unităţi în întreaga lume, în timp ce livrările Renault au ajuns la 2,63 milioane de vehicule, iar AvtoVAZ a vândut 353.000 de unităţi.
Anul trecut, vânzările producătorului auto nipon Toyota au ajuns la 10,12 milioane de vehicule, ale companiei americane General Motors la 9,71 milioane de vehicule, iar ale grupului german Volkswagen la 9,5 milioane de unităţi.
Vânzările grupului Renault au crescut anul trecut cu 3,1% pe plan mondial, după ce marca low-cost Dacia a ajutat compania să sfideze declinul pieţei auto europene şi să cucerească Rusia şi pieţele emergente. Performanţele Renault, al doilea mare producător auto din Franţa, au fost în mare parte alimentate de Dacia, ale cărei livrări pe plan mondial au crescut cu aproape o cincime, în timp ce vânzările brandului Renault au urcat cu doar 0,4%.
Compania franceză a anunţat, săptămâna trecută, că livrările de maşini şi camioane uşoare au urcat la 2,63 milioane în 2013. Avansul s-a datorat brandului low-cost Dacia şi lansării de noi modele Renault, ceea ce a ajutat compania franceză să depăşească situaţia dificilă din Europa şi să-şi majoreze cota de piaţă în Rusia şi pe pieţele emergente.
Vânzările grupului Renault în Europa au urcat anul trecut cu 2,4%, în Rusia cu 10,7%, unde cel mai popular SUV a fost Dacia Duster. Dacia a înregistrat rezultate foarte bune şi pe pieţele Euromed, ce includ ţări ca Turcia, România şi Maroc, unde Renault a deschis recent fabrica din Tangiers. În regiune, vânzările grupului Renault au crescut cu 7,8%, la 388.922 vehicule.
Vânzările Dacia au crescut la nivel mondial cu 19,3%, în 2013, în comparaţie cu anul precedent, ajungând la aproape 430.000 de unităţi. Vânzările Dacia provin din comercializarea mai multor tipuri de modele, Sandero devenind cea mai vândută marcă a constructorului, cu 150.591 de unităţi.
Datele vin după ce surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au anunţat marţi că alianţa Renault-Nissan va numi noi directori, pentru a dezvolta cooperarea între cei doi producători auto. Renault şi Nissan vor numi doi directori, unul responsabil pentru tehnologie şi celălalt pentru producţie, susţin sursele.
Directorii vor coordona echipele celor doi producători auto responsabile de tehnologie şi producţie şi îşi vor prezenta rapoartele directorului Renault responsabil pentru competitivitate, Thierry Bollore, şi omologului său de la Nissan, Hiroto Saikawa.
Decizia face parte din anunţatul plan de majorare a economiilor realizate de alianţa Renault – Nissan la 4 miliarde de euro (5,5 miliarde de dolari) anual, până în 2016. În 2012, alianţa a realizat economii de 2,69 miliarde de euro.
Reprezentanţii Renault şi Nissan nu au comentat informaţia.
Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault.
Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit în opt ani un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană. AGERPRES