Minunea s-a produs! Klaus Iohannis este președintele ales al României. Un minoritar, creștin, dar nu ortodox, se va muta la sfârșitul lui decembrie la Cotroceni. Unul care merge pe bicicletă, vorbește puțin, n-are nicio mătușă Tamara și vine de peste munți a reușit să-l învingă pe copilul teribil al politicii românești, Victor Ponta. Toată lumea este dornică să argumenteze cum de s-a putut întâmpla asta. De la explicații docte pâna la teorii paranormale, analiștii de toate categoriile își dau cu părerea despre tornada electorală care tocmai s-a produs într-o țară în care asemenea fenomene „meteorologice“ nu există.
Dar să lăsăm analiștii politici să se dea cap în cap până vor descoperi noua teorie a evoluției și să ne concentrăm pe partea economică a afacerii. Situația este mai albastră chiar decât ochii întâiului ales al țării. Investițiile au fost anul acesta la pământ, pomenile electorale au fost aruncate mulțimii ca la parastas iar bugetul pentru anul viitor nu se află pe nicăieri. Colectarea este spre cote minime istorice (raportată la PIB), ministreasa de finanțe e de negăsit iar primul ministru – fost prezidențiabil – a șters-o în vacanță. E drept, sunt și vești bune! Legea amnistiei și grațierii a fost respinsă oficial în parlament, iar doi grei ai politicii – Ecaterina Andronescu și Serban Mihăilescu – au rămas fără imunitate parlamentară și-i cam trage curentul rece prin fereastra deschisă de procurori în dosarul Microsoft.
Totuși, nu-mi este deloc clar cum se vor rezolva problemele strict financiare ale anului care urmează. Dacă în cazul în care Ponta ar fi câștigat alegerile puteam să intuiesc peste ce nenorocire economică dădeam (cote progresive și majorate la impozitul pe salarii), nu știu ce s-ar putea repara acum, în noua constelație politică. Mai ales că Iohannis a câștigat și pe fondul unor promisiuni ferme de relaxare fiscală graduală, cu care majoritatea economiștilor serioși sunt de acord. Problema cu „gradualul“ este ce se va întâmpla în prima perioadă după luarea deciziilor. Cât de repede își pot arăta niște măsuri corecte beneficiile la nivelul economiei? E clar că orice reducere de taxe va însemna înainte de toate o scădere a încasărilor. Și atunci, cum o să ne putem descurca, în condițiile în care bugetul nu se închide nici măcar la actualul nivel fiscal?
Îmi place entuziasmul cu care a fost primit învingătorul Iohannis de către societate. Sunt de acord că semnalul străzii (în necazul câtorva „zei“ ai cretinismului de prin parlament), prezice o cu totul și cu totul altă societate, care are nevoie de un alt tip de politică. Dar este drum lung până departe și mă tem că pe termen scurt va trebui să ne mulțumim tot cu eșalonul ăsta de „murdărei“ ca să mișcăm căruța înainte. Așa că am ajuns să-mi pun speranțele tot în fugarul Ponta pentru viitorul apropiat. Poate va reuși printr-o altă minune să treacă de partea binelui și să se apuce de muncă, acum că a cam rămas fără tribune televizate de la care să livreze discursuri șmechere. Iată paradoxul! Se pare că după ce a reușit să-și dea gol în propria poartă și să-l instaleze confortabil la Cotroceni pe Iohannis printr-o serie de driblinguri magistrale în fața proprie-i sale echipe, tot Victor-Viorel va fi cel mai mare susținător al noului președinte. Este singura sa opțiune viabilă. S-ar confirma astfel din nou că Dumnezeu lucrează pe căi nebănuite.
CLAUDIU ȘERBAN,
director editorial, Capital