Alibaba a înregistrat vânzări record de Ziua Celibatarilor. Acestea au urcat la 84 de miliarde de dolari

Cel mai mare retailer online din China, Alibaba Group Holding Ltd, a înregistrat vânzări record de 540,3 miliarde de yuani (84 miliarde de dolari), cu ocazia Zilei Celibatarilor, consumatorii profitând de discounturile semnificative, transmit DPA şi Kyodo.

În timpul celor 11 zile de promoţii, perioadă ce s-a încheiat pe 11 noiembrie, vânzările Alibaba au urcat cu 8,45%, în timp ce rivalul JD.com a raportat un avans de 28,6%, la 349 miliarde de yuani.

Datele sugerează că în China consumul rămâne robust, în pofida riscurilor provocate de scăderea activităţii economice, de problemele de pe piaţa imobiliară, de penuria de energie şi de înăsprirea reglementărilor în sectorul IT.

900 de milioane de clienți

Alibaba, care a lansat în 2009 Ziua Celibatarilor, a anunţat că la evenimentul din acest an au participat 290.000 de branduri şi 900 de milioane de clienţi. Evenimentul este privit ca un barometru pentru a se vedea dacă a revenit încrederea consumatorilor chinezi după pandemia de coronavirus şi problemele cu care se confruntă economia.

China sărbătoreşte în fiecare an la 11 noiembrie Ziua Celibatarilor, care a devenit totodată şi cea mai importantă zi de cumpărături online, un fel de replică la Black Friday şi Cyber Monday.

În China, legătura dintre oamenii singuri şi această zi de 11 noiembrie (11.11) este dată de cifra „1”, care face trimitere la singurătate, iar sărbătoarea este un fel de replică la adresa Valentine’s Day. Burlacii chinezi obişnuiesc să organizeze petreceri în această zi, pretext folosit pentru a-şi căuta un partener sau o parteneră. Alţi retaileri au început să extindă conceptul în Hong Kong şi Taiwan.