Agenția Godmother s-a remarcat prin numeroase proiecte. Un exemplu în acest sens fiind campania „Vino la Apoș!”, care îndeamnă la redescoperirea frumuseților României și a patrimoniului cultural. Astfel, Alice Gavril, Managing Partner Godmother, a făcut parte din Top Capital Manageri de Succes, ediția 2024, la categoria agenții de publicitate.
Care este cel mai important proiect implementat în 2023 de către departamentul pe care îl coordonați?
Anul trecut ne-am concentrat, la toate nivelurile, pe obiectivul de a aduce excelență în tot ceea ce facem. Am pus pe plan secund profitul, întrucât consolidarea echipei a fost prioritară pentru noi. Această consolidare a implicat atât aducerea de noi resurse cu expertiză senioară, cât și investirea în dezvoltarea cunoștințelor echipei existente.
Având în vedere poziționarea noastră ca “brand experience artisans”, am considerat că este momentul să privim în interiorul organizației și să oferim angajaților ceea ce le promitem clienților noștri. Astfel, am revizuit și îmbunătățit procesul nostru intern de ‘’onboarding”, de integrare a noilor membri. De la a ne asigura că misiunea și valorile noastre sunt clar exprimate, clarificarea proceselor, accesibilitatea procedurilor, la accentuarea angajamentului nostru față de wellbeing-ul angajaților. Reprezintă un pilon crucial pentru obținerea unei integrări mai rapide și mai eficiente, precum și pentru a construi o cultura organizațională coezivă.
Următoarea etapă este faza a doua, vizează transformarea sa într-o formă și mai atractivă și utilă. Scopul este să reducem timpii necesari pentru accesarea informațiilor și să creștem gradul de utilizare. În acest sens, ne-am propus să lucrăm la implementarea unui instrument de inteligență artificială intern, care să servească drept interfață prietenoasă între angajat și informațiile care îl ajută să-și desfășoare activitățile mai eficient, fiind disponibil la un chat distanță.
Care este cel mai mare proiect din cariera dumneavoastră implementat în cadrul instituției în care activați în prezent?
Acum câțiva ani, am câștigat un proiect important cu Banca Mondială, care a reprezentat un punct de cotitură în abordarea sustenabilității în cadrul evenimentelor noastre. Acesta a fost primul nostru eveniment conceput pas cu pas în spiritul sustenabilității și a reprezentat o experiență de învățare profundă. În primul rând, pentru că, la momentul respectiv, nu aveam cunoștințele necesare și a presupus un efort considerabil de cercetare, identificare a partenerilor potriviți și dezvoltare a metodelor de măsurare a impactului.
Această experiență a reprezentat punctul de plecare pentru o creștere semnificativă a angajamentului meu în această direcție. A culminat cu lansarea unui proiect de conștientizare privind pericolele schimbărilor climatice, care a avut un impact educativ și a încurajat acțiunea la nivel individual prin intermediul proiectului Crosul Schimbării, realizat în colaborare cu UTCB. În opinia mea, dimensiunea unui proiect nu este determinată neapărat de sumele investite, ci de impactul pe care îl generează ulterior – într-o afacere, într-o comunitate și în ceea ce aduce în continuare, dincolo de aspectele financiare. Voi continua să mă implic în zona sustenabilității, chiar dacă acest subiect este încă destul de ignorat la noi.
Care sunt proiectele prevăzute pentru 2024?
La nivel de business, ne-am propus să consolidăm liniile de ‘’producție proprie’’ și să dezvoltăm produse noi. Un exemplu de produs, lansat recent, este un masterclass digital pentru fermierii din România, ca o continuare firească a proiectului de succes Agri Trade Summit care ne-a facilitat accesul la reputați analiști, autorități și marii jucători din piața agricolă locală și internațională.
În ce privește echipa, rămânem consecvenți ideii de a investi în traininguri și dezvoltare personală pentru toată echipa. Vom investi în continuare în talente și în tool-uri de ultimă generație, care să integreze inteligența artificială și alte noi tehnologii în experiența completă de brand pe care o livrăm clienților. Pufin este inovația noastră pentru engagement la evenimente. Are în spate un modul de AI, și suntem gata să-l lansăm în alte țări în scurt timp.
O altă nișă pe care vrem să o atacăm la nivel de engagement sunt cei din Generația Z. Astfel, pregătim Liceliada, o competiție adresată ‘’celor mai talentate” licee. Liceliada este un proiect pornit din convingerea că avem nevoie de contexte de manifestare a pasiunilor, iar acolo unde nu sunt, trebuie să le creăm. În plus, brandurile au nevoie de comunități, iar dorința noastră este ca brandurile partenere să fie alături de comunitatea Liceliada încă de la început.
Care sunt cele mai mari provocări cu care v-ați confruntat în ultimul an?
Provocările majore pe care le-am întâmpinat anul trecut par să fie aceleași pe care le anticipăm și pentru acest an: resursa umană și profitabilitatea
În primul rând, găsirea specialiștilor talentați rămâne o provocare majoră, având în vedere că mulți dintre veterani s-au orientat către sectoare mai ‘liniștite’. Pentru a face față acestei situații, ne deschidem ușa colaborării mai larg către diferite talente prin lansarea unei platforme unice pe piața locală, numită Hidra. Această platformă democratizează procesul de colaborare, facilitează comunicarea, oferă acces la o varietate de proiecte și ne permite să ne completăm know-how-ul, în timp ce fiecare își păstrează independența și flexibilitatea.
Al doilea obiectiv este să ne concentrăm pe creșterea profitabilității. Ne confruntăm cu un paradox: pe de o parte, ne aflăm într-un domeniu în care eforturile necesare pentru a organiza evenimente la standarde înalte implică sute de ore de muncă, iar costurile cu resursele umane au crescut semnificativ.
Pe de altă parte, observăm o presiune crescută din partea clienților. În ceea ce privește negocierile strânse și cerințele privind prețurile. Ceea ce ne împinge înapoi cu 5-10 ani în timp. Există un decalaj semnificativ între investițiile necesare pentru a menține sustenabilitatea unei agenții, presupunând că toți acționăm cu integritate și remunerăm corect angajații și colaboratorii și direcția în care se îndreaptă piața, sub presiunea excesivă pe care mulți o acceptă fără să o recunoască. Totuși pasiunea pentru ceea ce facem ne tine motivați și ne ajută să căutăm soluții sustenabile.
Ce provocări ați avut în relația cu administrația locală sau centrală?
Provocările cu care ne confruntăm în industria noastră sunt în mare parte generate de discrepanța accelerată de ritm. Noi activăm într-un mediu privat foarte dinamic, acționăm cu rapiditate pentru a nu rata oportunități. În timp ce sistemul, birocrația și ritmul mai lent, împreună cu lipsa de specialiști în zona noastră în domeniul public, devin obstacole pentru noi.
Godmother fiind agenție de BTL, avem proiecte care necesită frecvent obținerea de diverse autorizații. Aici ne confruntăm cu cele mai multe provocări. De la timpi de răspuns extrem de încet la instituții care ne redirecționează sau chiar refuzuri fără o argumentație clară. Facem tot posibilul să înțelegem, să ne adaptăm și să interacționăm din timp. Însă atunci când apare o oportunitate sensibilă ca timing care implică colaborarea cu administrația, aducerea sa la viață devine mai dificilă.
Ce sfat i-ați da unui tânăr care este la început de drum într-o carieră similară cu a dumneavoastră?
Sa fie curios. Acesta este sfatul pe care l-aș oferi unui tânăr la început de drum într-o carieră similară cu a mea. Să fie curios să testeze proiecte care ies din zona lui de confort. Să fie curios să adreseze întrebări fără teama că ar putea fi judecat. Să citească, să caute informații, să încerce să învețe ceva din fiecare experiență și să se expună. Curiozitatea este motorul creativității. Iar deschiderea către învățare și explorare îl va ajuta să se dezvolte și să evolueze în carieră.
Care credeți că vor fi cele mai importante schimbări în domeniul în care activați în următorii 10 ani?
Cu siguranță, impactul tehnologiei A.I. va fi considerabil. În prezent, deja o integrăm în proiectele noastre, deși suntem în faza incipientă a utilizarii ei. Avem convingerea că personalizarea experiențelor va deveni mult mai accesibilă datorită tehnologiei AI și integrării cu alte tehnologii precum Augmented Reality și Virtual Reality.
În plus, fie din obligație, fie din spirit civic, accentul pe sustenabilitate și responsabilitate socială va deveni tot mai evident. Este un subiect care ne preocupă la nivel de evenimente și integrare a soluțiilor sustenabile. Precum și în ceea ce privește măsurarea impactului cu instrumente dedicate. Care ne arată cum să fim mai sustenabili pe fiecare linie de business și în fiecare etapă de implementare a proiectelor.
De asemenea, în contrast cu tendințele tehnologice, va apărea și o nevoie crescută de conexiune umană simplă, back to basics. Care va pune accentul pe interacțiunile umane autentice. Aici intervin evenimente în jurul unor valori, pasiuni și nevoi comune ale diverselor comunități. Estimăm că Generația Millennials se va îndrepta din ce în ce mai mult către această direcție. Reflectată și în aplecarea noastră către autenticitate și minimalism. În același timp, Generația Z și Alpha vor simți tot mai mult nevoia de deconectare de la mediul digital. Observăm deja o adâncire a efectului digitalului asupra lor la nivel psihologic, conform statisticilor disponibile. Considerăm că la nivel de industrie putem juca un rol pozitiv în acest demers.
Bani. Ce vă spune acest cuvânt?
Oportunitate. Lipsa banilor, în mod special, înseamnă oportunitate. Te forțează să fii mai creativ în identificarea de soluții inovative, alternative, să gândești outside the box. Pentru Godmother, pandemia a însemnat o scădere dramatică a bugetelor investite de clienți. Pentru că, firesc, BTL-ul se desfășoară preponderent prin întâlniri fizice, iar acestea au fost brusc stopate.
Pentru a ne păstra cât mai mult din structură și angajați, ne-am văzut nevoiți să gestionăm acest lucru și am ales să ne adaptăm rapid. Să învățăm noi metode de a organiza evenimente. Astfel, într-un timp record, în loc să reducem masiv structura, ne-am pus la treabă și am construit o platformă de evenimente virtuale. Ne-am antrenat echipa pe parcurs, am lansat linii de business noi și am ieșit mai pregătiți, mai inovativi și mai uniți ca echipă.
Ce părere aveți despre micromanagement?
Micromanagementul este bau-baul managementului. Am văzut cum teama unui manager de a primi eticheta de ‘’micromanager” l-a dus în partea cealaltă a acestuia, in no-management.
Într-o lume ideală, fiecare rol și responsabilitate ar fi clar definite. Iar managerul ar putea acționa în conformitate cu acestea. Cu toate acestea, în realitate, managerul uneori trebuie să își asume mai multe roluri. Inclusiv pe cel de expert, în anumite situații. Acest lucru poate implica participarea directă în echipa de implementare sau necesitatea de a fi atât expert, cât și manager în același context. Astfel, managerul trebuie să fie flexibil. Dar și să își adapteze abilitățile în funcție de cerințele și nevoile specifice ale proiectului sau echipei.
Așadar găsirea unui echilibru este esențială. Un manager implicat la începutul unui proiect dificil, care își îndrumă echipa prin împărtășirea din propria sa experiență, poate juca un rol esențial. În realizarea excelenței pe care ne-am propus-o. Mai ales ținând cont de timpul scurt și dinamismul industriei. Ulterior, este vital să le oferim angajaților un spațiu sigur în care să poată greși și să învețe din propriile lor experiențe.