Hrana a fost întotdeauna un aspect crucial al vieții rurale românești, cu mămăliga în centrul dietei țăranului român acum un secol. Cartea „Povețe despre hrana țăranilor” a doctorului I. Felix, publicată în 1901, oferă o imagine detaliată a obiceiurilor alimentare ale acestora.
Pe lângă mămăligă, care era omniprezentă, țăranii mâncau și legume, iar carnea era considerată o delicatesă rară. Această documentare reflectă o perioadă de austeritate, dar și o ingeniozitate culinară impresionantă.
Mămăliga era mâncarea de bază a țăranului român
„Omul, ca și animalele, trebuie să mănânce și să bea pentru a putea trăi și munci”, scrie Dr. I. Felix în cartea sa.
Acesta era principiul de alimentație al țăranilor români de acum un secol. Dr. I. Felix a reușit să surprindă tabloul alimentației săracilor din mediul rural, care reprezentau majoritatea populației României la începutul secolului trecut, în cartea sa „Povețe despre hrana țăranilor”, publicată în 1901.
Medicul I. Felix subliniază că:
„Mâncare de căpetenie este mămăliga, pe care o mânâncă în vreme de dulce şi de post alături de alte mâncăruri calde sau reci sau chiar goală”.
Aceasta era consumată în diverse forme, cum ar fi mămăliga vârtoasă, terciul sau turtă coaptă în țest, scriu cei de la Adevărul.
Țăranii cu posibilități economice mâncau mămăligă combinată cu carne, ouă, brânză și alte produse lactate, în timp ce săracii se mulțumeau cu mămăligă cu ceapă, sare sau alte mâncăruri simple, cum ar fi chiseliță de prune sau magiun de prune.
Sătenii de acum 100 de ani preparau mămăliga din făină de porumb, mei, orz sau hrișcă.
„Din făină de porumb se face mămăliga vârtoasă, mămăliga subţire sau terciu, pâsat sau terci din făină măcinată mai mare şi fiartă cu lapte, turtă în spuză, mălai în ţest, turtă coaptă în ţest, mălai cu brânză, mălai în tavă, jumări cu lapte acru, cocoloş sau brânză învelită în mămăligă şi coaptă pe cărbuni. Mămăliga mai poate fi pripită sau fiartă lung”, explică I. Felix în cartea sa despre alimentația țăranilor acum un secol.
Preparatele variate reflectau sărăcia și ingeniozitatea gospodinelor din acea vreme.
Carnea era considerată un lux
Din cauza sărăciei, țăranii aveau o alimentație predominant vegetariană, bazată pe legume. Consumul de carne și produse animaliere era considerat esențial pentru a asigura randamentul necesar la muncile câmpului.
„Carnea vitelor, păsările, ouăle,laptele, brânza, peştele sunt mult mai hrănitoare decât legumele; oamenii care se hrănesc cu carne, ouă, lapte sau peşte au mai multă putere, lucrează mai bine, sunt de obşte mai sănătoşi”, scrie medicul.
Conform cercetărilor lui I. Felix, sătenii mâncau de trei ori pe zi vara și doar de două ori pe zi iarna. „Doar copiii aveau patru sau chiar cinci mese pe zi,” preciza el.
Aceasta dieta simplă și bazată pe legume și mămăligă era în contrast cu obiceiurile din zilele noastre, unde consumul de carne și produse animale este mult mai frecvent.
În acea perioadă, carnea era considerată un lux rar și numai o dată pe săptămână, cu excepția posturilor religioase, când mesele cu carne erau evitate.
„Carnea de râmător este belşugul casei, slănina şi carnea afumată se pot păstra mult timp şi cui îi dă mâna, nu se mulţumeşte cu tăierea unui singur râmător de Crăciun, ci taie doi, ca să aibă carne afumată şi slănină şi vara, în vremea muncilor grele când muncitorul trebuie să se hrănească mai bine!, scrie I. Felix.
Alături de carne și pâinea era un lux pentru țăranii săraci de acum o sută de ani. Aceasta sau lipia din făină de grâu era consumată mai ales în zilele de sărbătoare. Tot atunci, din făină se preparau și colaci sau cozonaci. Țăranii obișnuiau să facă pâine și din făină de secară.
„Ouăle se mănâncă gătite în mai multe feluri, fierte cu zeamă, coapte, prăjite cu unt sau cu untură, cu puţină făină, făcute scrob, jumări şi altele”,explică medicul în cartea scrisă în 1904. Laptele pe care îl luau de la vaci sau oi era considerat un aliment sănătos, indiferent de forma sub care era consumat : ”dulce, acru, bătut sau covăşit (închegat).”
Băuturile tradiționale românești
„Băutura este trebuincioasă omului în orice vreme când simte sete sau mai cu osebire după fiecare mâncare, căci băutura înlesneşte mistuirea mâncării”, credeau țăranii în 1901.
Băuturile alcoolice, cum ar fi rachiu, vin, bere și țuică, erau consumate frecvent.
Dr. I. Felix menționa că „rachiul de bucate (de grâne, de pâine), de cartofi, țuica de prune, basmacul erau tăriile cu care se încălzeau țăranii.”
De asemenea, berea era făcută din orz și hamei, fiind un ingredient esențial în meniul zilnic. Alte băuturi includ bragă făcută din mei fiert și limonadă gazoasă.
Cafeaua și ceaiul erau considerate „încălzitoare” și aveau un loc important în dieta zilnică, mai ales după masă.
Moduri de preparare a mâncării și răsfățuri culinare
Carnea de porc era văzută ca un simbol al belșugului. Porcul era sacrificat pentru a asigura rezervele de carne necesare peste iarnă, fiind esențial pentru a asigura o hrană consistentă în lunile mai reci.
Carnea de vacă, oaie sau capră era folosită în ciorbe sau rasoluri, completând dieta țăranilor. Cea mai sofisticată mâncare era găina umplută, considerată o mâncare specială pentru ocazii mari.
Melcii și scoicile erau alimente de sezon, fiind consumați în lunile calde ale anului.
Cobelcii, colbecii, melcii se mânâncă fierţi ori fripţi. Ei ies primăvara după o ploiţă; se culeg şi se fierb. Carnea lor fiartă se mânâncă cu mujdei, lepădîndu-se partea verde. Unii săteni, după ce-i fierb, îi pun pe ţiglă şi-i frig, mâncându-i cu mujdei”,menionează Mihai Vulpescu în studiile sale.
Acestea erau o sursă importantă de proteine, mai ales pentru săracii care nu își permiteau să cumpere carne.
Această imagine detaliată a alimentației rurale din România acum un secol ne ajută să înțelegem mai bine atât viața cotidiană a țăranilor, cât și valorile lor alimentare.
Cu mămăliga în centrul dietei și carnea de porc simbolizând belșugul, această descriere oferă o incursiune într-un mod de viață caracterizat de simplu și eficient.
