La fel se întâmplă în cazul pizzei congelate sau al altor produse de acest gen. Dar când vine vorba de un baton de granola sau un iaurt aromat, pe care milioane de copii și adulți le consumă zilnic, se poate spune că lucrurile stau la fel?
Potrivit CNN, se dovedește că multe dintre acestea se încadrează în categoria alimentelor ultraprocesate – în funcție de ingredientele lor.
Acest tip de alimente a fost studiat mult în ultima vreme, iar rezultatele nu sunt deloc bune.
Ce este sistemul NOVA
Alimentele ultraprocesate reprezintă un mod relativ nou de clasificare a alimentelor. Propus în 2009 de cercetătorii de la Universitatea din São Paulo din Brazilia, sistemul numit NOVA se bazează nu pe tipul de alimente – carne, cereale, legume etc. – ci mai degrabă pe modul în care acestea sunt procesate.
NOVA separă alimentele în patru grupe, începând cu alimentele naturale și minim procesate din prima categorie, până la alimentele ultraprocesate, care folosesc formule industriale și tehnici de fabricație, în a patra categorie.
Alimentele ultraprocesate conțin aditivi precum potențiatori de aromă, coloranți și agenți de îngroșare
„Definiția operațională pentru alimentele ultraprocesate este că nu le poți face în bucătăria de acasă, deoarece nu ai mașinile și nici ingredientele respective”, explică expertul în politici alimentare, dr. Marion Nestle, de la Universitatea din New York.
Alimentele ultraprocesate conțin aditivi precum potențiatori de aromă, coloranți și agenți de îngroșare – practic ingrediente pe care nu le-ați folosi în gătit.
Le face stabile la depozitare, ușor de preparat (doar încălziți și serviți) și, în multe cazuri, fiind greu să le reziști. Industria alimentară respinge sistemul NOVA, spunând că nu există un consens științific asupra definiției ultraprocesatelor.
Datorită unor factori istorici, de reglementare și economici, explică Nestle, companiile alimentare din anii 1980 „au lucrat mult pentru a încerca să descopere ce combinații de arome, textură și culori ar fi cele mai atractive pentru oameni și au început să producă alimente care nu costă foarte mult”
De atunci, zeci de mii de produse noi au ajuns pe rafturile magazinelor.
Consumul alimentelor ultraprocesate nu este sănătos
Iată cinci lucruri de știut despre alimentele ultraprocesate:
„Au existat peste 1.500 de studii observaționale – toate acestea demonstrând că consumul de alimente ultraprocesate este legat de obezitate, diabet de tip 2, boli de inimă, anumite tipuri de cancer, mortalitate generală, ” a spus Nestle. „Orice problemă de sănătate la care vă puteți gândi și care este legată de dietă, este legată în special de alimentele ultraprocesate.”
Cel mai recent studiu, publicat în jurnalul The BMJ, a analizat date de peste 30 de ani și a constatat că acest consum de alimente ultraprocesate a fost asociat cu un risc cu 4% mai mare de deces din orice cauză, inclusiv cu un risc crescut cu 9% de decese neurodegenerative.
Alte studii au legat alimentele ultraprocesate de bolile de inimă, diabetul de tip 2, cancerul și tulburările de sănătate mintală, cum ar fi anxietatea și depresia.
Alimentele ultraprocesate provoacă creșterea în greutate
Un singur studiu clinic randomizat, controlat, a arătat că alimentele ultraprocesate au făcut ca oamenii să se îngrașe.
Cercetătorii au descoperit că atunci când participanții mâncau alimente ultraprocesate, consumau cu aproximativ 500 de calorii mai mult pe zi decât atunci când urmau dieta minim procesată.
Participanții la acest studiu s-au îngrășat în medie 2 kilograme în timpul celor două săptămâni cu dieta ultraprocesată. Ei au slăbit 2 kilograme cu cea minim procesată. Și analizele lor de sânge au arătat markeri mai mici de inflamație atunci când nu au consumat alimente ultraprocesate.
Alimentele ultraprocesate sunt greu de evitat
Alimentele ultraprocesate sunt peste tot. Majoritatea le consumă fără să-și dea seama. Chiar și atunci când crezi că mănânci ceva relativ sănătos, cum ar fi chipsuri de cartofi la cuptor sau un sandviș cu unt de arahide și jeleu.
Folosind datele de la National Health and Nutrition Examination Survey, cercetatorii au descoperit un anumit lucru. Astfel, alimentele ultraprocesate reprezintă mai mult de jumătate din dieta adulților americani. Pentru copiii din SUA, acest procent este și mai mare – 67%.
Alimentele ultraprocesate sunt ieftine
„Meniul procesat minim, a fost cu aproximativ 40% mai scump decât meniul ultraprocesat”, a spus medicul. „Nici măcar nu ține cont de timpul necesar preparării alimentelor, nu?”.
Nu toate alimentele ultraprocesate sunt rele
Unele alimente ultraprocesate pot oferi nutrienți importanți. E cazul pâinii integrale și iaurtului. Și alte alimente ultrapoceate s-au dovedit că nu măresc aportul caloric.
„Snack-urile au fost neutre în ceea ce privește câte calorii au mâncat pariticipanții la studiu”, a spus Hall. „Asta arată că nu toate alimentele ultraprocesate sunt foarte rele”.
Echipa lui Hall efectuează un nou studiu. El încearcă să determine care alimente ultraprocesate sunt dăunătoare și care sunt neutre sau chiar sănătoase.