Nu se poate contesta faptul că alimentele congelate au devenit parte a dietei, iar unele sunt mai sănătoase decât altele, mai ales dacă ne-am propus să dăm jos câteva kilograme.
În loc să consumăm produse tip fast-food atunci când nu avem foarte mult timp la dispoziție, putem apela cu încredere la câteva alimente congelate care pot ajuta la slăbit.
Acestea sunt bogate în fibre și dau rapid senzația de sațietate. Există însă anumite tipuri de alimente congelate, bogate în calorii, pe care experții ne recomandă să le evităm, dacă vrem să slăbim, așa cum a aflat Shefinds.
În special dacă am trecut de 40 de ani și metabolismul este mai lent.
Există o mulțime de opțiuni grozave, pline de nutrienți și fibre alimentare și aici intră, desigur, legumele, fructele și fructele de pădure congelate. Pe de altă parte, există alimente congelate care au un conținut destul de scăzut de nutrienți și sunt foarte bogate în sodiu, grăsimi saturate și zahăr adăugat.
Condiția ca alimentele congelate să fie sănătoase este ca ele să fi fost supuse corect congelării rapide și să conțină cât mai puțini aditivi. Totodată, congelarea obișnuită nu garantează eliminarea completă a unor posibile bacterii.
Legumele congelate pot fi ideale pentru o dietă sănătoasă
Legumele congelate pot fi ideale pentru o dietă sănătoasă, spune medicul nutriționst John Richards, dar cele ambalate, cum ar fi pizza congelată, care conțin aditivi, pot însemna calorii suplimentare și ingrediente nedorite. „De asemenea, este clar că nu toate legumele congelate au acceași calitate”, avertizează Richards.
Spanacul congelat poate ajuta la slăbit
„Produsele congelate care au adaos de zahăr, uleiuri, sosuri și brânzeturi conțin calorii care nu sunt necesare și vor avea un impact negativ asupra pierderii în greutate”, explică el.
Aceste calorii suplimentare nu sunt luate în considerare într-o dietă echilibrată și pot încetini eforturile de a slăbi.
Spanacul se numără printre alimentele care pot fi congelate și care pot ajuta la slăbit. Spanacul nu are foarte multe grăsimi și este bogat în fibre, așa că poate fi o idee perfectă pentru o gustare rapidă sau o cină, susține Richards.
Ce ar trebui să facem pentru o dietă sănătoasă
„Cel mai bine ar fi să cumpărați produse care au fost recoltate, curățate și apoi congelate. Apoi puteți alege să adăugați ingrediente suplimentare în timpul preparării”, sugerează el.
Când nu sunt condimentate sau amestecate cu alte ingrediente, legumele congelate sunt un adaos excelent pentru o dietă sănătoasă și echilibrată, subliniază expertul.
Dacă sunteți vegetarian, medicul recomandă să pregătiți singur masa, cu produse proaspete, și mai puțin cu produse congelate.
„Conținutul de sodiu, grăsimi și calorii din majoritatea acestor produse le face să fie printre cele mai proaste alimente vegetariene”, explică acesta.