Postul Crăciunului este o perioadă de reflecție spirituală, dar și un test alimentar pentru mulți români care aleg să renunțe la produsele de origine animală. În această etapă, tentațiile culinare sunt diverse, iar dulciurile vegane și alimentele procesate devin soluții frecvente pentru a satisface poftele sau a înlocui proteina animală.

Totuși, aceste alegeri pot ascunde pericole, în special prin aportul caloric ridicat și compoziția nutrițională dezechilibrată. Nutriționistul Corina Aricescu oferă sfaturi utile pentru a evita capcanele alimentare, subliniind importanța citirii etichetelor și a înțelegerii impactului acestor produse asupra corpului.

Pericolele ascunse în dulciurile vegane consumate în Postul Crăciunului

Postul Crăciunului reprezintă o perioadă specială pentru credincioșii care aleg să se abțină de la produsele de origine animală. Totuși, tentația de a consuma dulciuri vegane devine frecventă, mai ales în momentele când poftele dulci își fac apariția.

Celebrul nutriționist Corina Aricescu atrage atenția asupra faptului că, deși par inofensive, multe dintre aceste produse pot conține un număr ridicat de calorii.

„Tot ce înseamnă partea asta de produse vegane, fiecare om în parte este necesar să știe în ce etapă mă aflu cu corpul meu? Îmi permit mie kilogramele? Pentru că, de multe ori, acele produse sunt sănătoase, dar, în același timp, sunt și hipercalorice”, explică Aricescu.

dulciuri vegane
SURSA FOTO: Dreamstime

În cazul dulciurilor vegane, ingredientele utilizate, precum nucile, untul de cocos sau alte grăsimi vegetale, cresc semnificativ valoarea calorică, declară nutriționistul pentru WowBiz.

„În ceea ce privește dulciurile vegane, ar trebui să ne uităm la sute de grame câte calorii avem, pentru că folosesc foarte multe nuci de tot felul, folosesc unt de cocos, alte tipuri de grăsimi, biscuiței și alte lucruri în modul de preparare.

Ne trezim practic că o felie poate să ajungă la 500 de calorii și atunci trebuie să ne întrebăm dacă ne permite sau nu corpul”, avertizează specialistul.

Alimentele de post bogate în carbohidrați, o capcană frecventă

Pe lângă dulciurile vegane, multe alte alimente de post, aparent inofensive, pot contribui la acumularea kilogramelor. Românii cad adesea în capcana produselor bogate în carbohidrați și grăsimi, care, deși oferă senzația de sațietate, pot avea un impact negativ asupra greutății corporale.

„Capcanele sunt că noi ne regăsim în alimente gustoase în post, dar bogate în carbohidrați. Deci evităm proteina de origine animală. Deci trebuie să ne și sature, dar să fie și plăcută gustului și acestea sunt alimentele bogate în carbohidrați și grăsimi”, precizează nutriționistul.

Printre exemplele oferite, Aricescu menționează pastele, pâinea și alte produse vegetale procesate. Etichetele alimentelor devin esențiale pentru a face alegeri informate.

„Eu aș sfătui fiecare persoană în parte să citească ambalajele produselor pe care le consumă”, recomandă aceasta.

Sfaturi pentru o alimentație de post echilibrată

Un alt aspect subliniat de specialist este calitatea grăsimilor vegetale utilizate în produsele de post. Multe dintre acestea provin din surse nesănătoase, ceea ce poate afecta pe termen lung sănătatea.

„Feriți-vă de tot ce înseamnă partea aceasta de produse vegetale de post, că nu toate sunt pe o compoziție nutritivă ok”, avertizează Aricescu.

Pentru a evita problemele, nutriționistul recomandă citirea atentă a etichetelor produselor și alegerea alimentelor care au o compoziție nutritivă adecvată.

Această abordare echilibrată poate ajuta persoanele care țin post să evite capcanele alimentare și să mențină o dietă sănătoasă pe durata acestei perioade speciale.