Așadar, nutriționistul Leanne Ely a oferit mai multe explicații cu privire la următoarele alimente. Specialista în diete a spus care sunt trei alimente de care nu s-ar atinge niciodată.
Trebuie să fim atenți la aceste alimente
Nutriționista a detaliat care sunt motivele care stau la baza afirmației. Primele alimente luate în vizor au fost ciupercile la conservă. Ea susține că pot fi dăunătoare. În locul acestora le-a recomandat pe cele proaspete.
Chiar dacă sunt mai scumpe, acestea pot fi mult mai sănătoase, deoarece pot fi spălate, uscate și tăiate.
„Știați că pot avea, conform FDA, 20 sau mai mulți viermi la 100 de grame de ciuperci? Asta include și sucul în care se află”, a susținut ea, într-un videoclip publicat pe TikTok.
Al doilea aliment luat în vizor este „vena” de pe spatele creveților. Aceasta nu este, de fapt, o venă, ci tractul lor intestinal.
„Numărul doi sunt creveții. Ei bine, încă îmi plac creveții, dar știi vena aia care se află pe spatele lor? Nu este o venă, este tractul lor intestinal. Scoateți vena aia înainte de a-i găti, pentru numele lui Dumnezeu, și bucură-te de ei”, a mai spus Leanne Ely.
Al treilea aliment este vanilia artificială. Acest component, care se găsește și în înghețata cu aroma cu pricina, ar conține un ingredient complet neașteptat, potrivit afirmațiile făcute pe platforma TikTok.
„Numărul 3 este vanilia artificială. Vreți să știți ce este asta? Este castoreum. Știți din ce este făcut? Din grăsime de la castori. Se află în fundul lor. Cine vrea fund de castor în înghețata de vanilie? Eu cu siguranță nu, în schimb merg cu extract de vanilie pură”, a conchis nutriționistul.
Afirmațiile au fost privite cu scepticism de mai multe persoane
Totuși, câteva dintre afirmațiile nutriționistei au fost privite cu scepticism de mai multe persoane. O persoană chiar a ironizat-o: „Să sperăm că nimeni nu-i spune de unde vin ouăle de găină”.
O altă persoană a scris că „imitația de vanilie nu mai este fabricată în acest fel”. Cu privire la această afirmație, site-ul AllRecipes notează că este vorba despre un zvon „care circulă de ani buni pe internet, speriind pe toată lumea, de la brutari casnici până la pasionați de deserturi, deopotrivă”.
Zvonul spune așa: „Este posibil să existe castoreum (n.red. un exsudat gălbui care provine din sacii de ricin ai castorilor maturi) în unele arome alimentare artificiale”.
Totuși, cât de adevărat este zvonul? Sursa menționată notează că substanța respectivă este „greu de extras și implică anestezia castorului și „mulgerea” glandelor acestuia.”
Din această cauză, conform manualul lui Fenaroli de ingrediente aromatizante, se produc doar aproximativ 300 de kilograme pe an.
În loc să fie pus în deserturi precum produse de patiserie și înghețată, castoreumul este adesea folosit în industria parfumurilor pentru a adăuga arome dulci produselor.