Alimentele de care trebuie să te ferești în Postul Paștelui. Un medic nutriționist avertizează: Produce niște dezechilibre hormonale grave
Vineri seara, Mihaela Bilic a fost invitată în platou la Digi 24 pentru a vorbi despre Postul Paștelui și despre ceea ce este bine să consumăm în această perioadă. Medicul nutriționis t este de părere că majoritatea oamenilor fac din cuvântul post o negocieri cu divinitatea.
”Frumos subiect, dacă nu îl denaturăm și nu îl reinterpretăm. Noi, ca oameni, luăm cuvântul „post” și facem din el o chestiune, mai degrabă, o negociere cu divinitatea.
Uneori postul este folosit ca „acum, ori niciodată”, fie vrei cură de slăbire, dacă nu, atunci un detox, adică dacă facem post, atunci să facem și un detox, că n-ar fi rău, și nu în ultimul rând, această greșeală care mi se pare majoră și care strică noțiunea postului în sine, ne ghiftuim.”, spune aceasta.
Ea a mai povestit că, având în vedere că acum există foarte multe produse de post, esența acestuia se strică pentru că oamenii mănâncă la fel ca deobicei doar că aleg alimente care nu sunt de origine animală.
”Adică, acum rafturile supermarketurilor au kilometri cu produse de post, și atunci faptul că tu ești sătul, mâncând ca în perioada de dulce, doar că mănânci produse care nu sunt de origine animală, strică esența postului.
În post trebuie să fie o confruntare cu senzația de foame. Postul trebuie să fie un exercițiu de voință. Presupune o îndepărtare de plăcerile banale, umane, trupești, și presupune un fel de un contact mai strâns tu cu tine, cu spiritualitatea, cu ce înseamnă alte nevoi, decât cele alimentare.”, spune medicul nutriționist.
Se poate trăi cu apă pentru 40 de zile
Mihaela Bilic a mai precizat că postul ar trebui să fie un exercițiu și că se poate trăi doar cu apă pentru 40 de zile.
”În post, ăsta ar trebui să fie exercițiul. Faptul că nu suntem sătui, această senzație de foame ne produce o trezire a simțurilor, a minții, pentru că începi să-ți pui întrebări.
Din păcate, după această izolare, mâncarea a devenit elementul central al vieții noastre.
Nu aș vrea să fiu răutăcioasă, să indignez pe cineva, dar 40 de zile putem trăi doar cu apă. Ăsta este adevărul. Este o chestiune pe care religia o știe și este de comun acord cu medicina.”, spune medicul Bilic.
Postul nu trebuie luat ca o pedeapsă
Medicul nutriționist Mihaela Bilic a mai precizat că recomandarea bisericii de a nu mânca alimente de origine animală macar de două ori pe săptămână nu este una greșită, precizând că acest lucru este o chestiune de bun-simț alimentar.
”Nu uitați că recomandarea bisericii, și nu este una greșită, tocmai că pentru că înainte de a apărea medicii nutriționiști, nu puteai să faci educație, atunci a venit religia și a spus – de două ori pe săptămână măcar, nu mâncați alimente de origine animală. Este o chestiune de bun-simț alimentar, pentru că ne rămân celelalte cinci zile în care mâncăm carne.”, spune ea.
Bilic a mai spus că postul nu trebuie luat ca pe o pedeapsă și că trebuie să ne dorim să-l ținem pentru noi nu pentru a demonstra ceva cuiva.
”În momentul în care noi scoatem proteinele de origine animală, ele sunt cele care dau sațietate. Deci, automat, trebuie să fim pregătiți că în post, mâncând numai produse de origine vegetală și făinoase, o să ne fie foame. O să căutăm mai multă cantitate automat, pentru că orice înseamnă carne, pește, ou, brânză, lapte și atenție – că tot spuneați de postul catolic și cel ortodox -, ei bine, în postul lor, catolicii permit produsele lactate. În postul catolic, doar carnea este eliminată, dar rămân ouăle și brânza. E mai ușor de ținut, cu siguranță.
Nu trebuie luat postul ca pe o pedeapsă, din cauza asta trebuie să ne dorim noi, pentru noi, nu s-o facem demonstrativ.
Este exact ca atunci când oamenii adoptă diete vegane sau vegetariene. Cu cât vorbesc mai mult despre asta, mie mi se pare că este o chestiune care nu e OK acolo… Ca să demonstreze cât sunt ei de speciali și plini de voință. În momentul în care o faci, cred că trebuie să fie o chestiune intimă.”, spune medicul nutriționist.
Soia, alimentul de care trebuie să ne ferim
Medicul nutriționist a mai precizat că trebuie să ne ferim de produsele din soia deoarece acestea sunt modificate genetic și atrage atenția că în cazul unui consum mare de soia putem să avem probleme cu sistemul endocrin.
”Un consum mare de soia produce niște dezechilibre grave hormonale. Aceasta are hidroestrogen aproape identic cu estrogenul uman și atunci, în caz de consum mare de soia, chiar putem să ne dăm sistemul endocrin peste cap.”, precizează medicul nutriționist.
Mihaela Bilic precizează că proteinele din leguminoase trebuie combinate cu cerealele.
”Noi când mâncam fasole bătută pe pâine, era o chestiune corectă.”, mai spune Mihaela Bilic.
Sursă foto: Dreamstime