Un focar de listerioză izbucnit în Florida a dus, până acum, la cel puțin un deces și peste 20 de spitalizări. De vină a fost înghețata pe care o mâncaseră americanii.
Alimentele expirate mai pot fi consumate? Ce spun specialiștii
Infecția cu listerioză se produce în urma consumului de alimente contaminate, de carne insuficient gătită sau cu produse lactate crude sau nepasteurizate.
Listeria este o bacterie care poate supraviețui la refrigerare și chiar la congelare. Poate provoca convulsii, comă, avort spontan și malformații congenitale. Este a treia cauză de deces prin toxi-infecție alimentară din SUA.
Evitarea pericolelor alimentare este motivul pentru care oamenii verifică frecvent datele de pe ambalajele alimentelor. Etichetele conțin o gamă amețitoare de expresii: „cel mai bine de consumat până la”, „se folosește de la până la” sau „cel mai bine dacă s-a folosit înainte de”.
Toate sunt considerate date ale expirării sau data la care un aliment ar trebui să ajungă la gunoi. Dar, de cele mai multe ori, aceste date de pe ambalaje nu au nimic de-a face cu momentul în care produsul expiră sau devine mai puțin sigur de mâncat, scrie un microbiolog pe site-ul The Conversation.
Un sistem de datare bazat mai mult pe știință ar putea ajuta oamenii să facă diferența
Expertul folosește epidemiologia moleculară pentru a studia răspândirea bacteriilor în alimente. El spune că un sistem de datare a produselor bazat mai mult pe știință ar putea ajuta oamenii să facă diferența între alimentele pe care le pot mânca în siguranță, de cele care pot fi periculoase.
În SUA, multe alimente sunt pur și simplu aruncate la gunoi, deși sunt sigure pentru a fi consumate. Centrul de Cercetare Economică USDA raportează că aproximativ 31% din toate alimentele disponibile nu sunt niciodată consumate. Prețurile tot mai mari la alimente fac ca problema risipei să devină tot mai alarmantă.
Sistemul actual de etichetare a alimentelor poate fi de vină pentru această risipă uriașă.
Studiul care cere eliminarea datelor de pe ambalaje
Oamenii de știință din domeniul alimentației determină datele de expirare după ce observă în cât timp un aliment începe să-și piardă calitatea (schimbarea texturii, pierderea aromei) în condiții adecvate de depozitare.
Un studiu Harvard Food Law and Policy Clinic și National Resources Defense Council recomandă eliminarea datelor de pe ambalaje, invocând potențiala confuzie și risipă. În schimb, cercetarea sugerează ca producătorii și distribuitorii să folosească date privind „producția” sau „ambalarea”, alături de date „de vânzare”, destinate doar supermarketurilor și altor comercianți cu amănuntul. Datele ar indica comercianților cât de mult timp un produs își păstrează calitatea nutrițională.
FDA consideră unele produse „potențial periculoase” dacă au caracteristici care permit microbilor să se dezvolte, cum ar fi umiditatea și unii nutrienți care hrănesc microbii. Aceste alimente sunt puiul, laptele și roșiile la conservă, toate fiind asociate cu de focare de origine alimentară.
Consumatorii trebuie să-și folosească simțurile olfactive
Determinarea duratei de valabilitate a alimentelor cu date științifice despre siguranța lor ar putea reduce drastic risipa și ar putea duce la economisirea banilor.
În absența unui sistem uniformizat de datare a alimentelor, consumatorii ar trebui să se bazeze pe propriile simțuri olfactive, știind când trebuie să arunce la gunoi pâinea mucegăită sau laptele stricat. Oamenii ar putea, de asemenea, să acorde o atenție specială alimentelor mai perisabile, cum ar fi mezelurile, în care microbii se dezvoltă mai ușor.