ANAT: Guvernul va dezbate înființarea fondurilor de garantare a vacanțelor, în septembrie
Actul normativ pentru crearea fondurilor de garantare a biletelor de avion și pachetelor de servicii turistice ar putea fi dezbătute de Guvern în septembrie, a anunțat miercuri, Alin Burcea, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România (ANAT).
„Săptămâna trecută a intrat în insolvenţă şi faliment unul dintre cei mai mari tur-operatori germani, FTI, cu o cifră de afaceri de 4,1 miliarde de euro. Ce vreau să spun cu asta: se întâmplă şi la cei mari, se întâmplă şi la cei mici. Din acest motiv, noi, ca asociaţie, dorim să trecem la o formă mai corectă pentru turişti, de garantare, şi anume la fondurile de garantare. În momentul de faţă, de 15 ani, mergem pe asigurări. Nu este o formulă rea, numai că acest calcul probabilistic al asigurărilor face ca turiştii să poată să-şi recupereze 8%, 10%, 15% din bani, niciodată 100%. Dacă vom face corect o lege a fondului de garantare în turism, oamenii, în caz de faliment al agenţiei, îşi vor recupera 100% banii. Actul normativ (de înfiinţare a fondurilor de garantare, n.r.) sper să îl avem pe masa premierului în trei luni, undeva în septembrie. Ministerul Economiei, care ne tutelează pe noi, sper să aibă posibilitatea să-i pună prim-ministrului, pe masă, actul normativ în septembrie şi să intre în vigoare în ianuarie. (…) „, a declarat șeful ANAT.
Guvernul va finanța la început proiectul
Burcea a precizat că banii vor fi colectați într-un cont, agențiile urmând să contribuie cu o anumită sumă, „care va fi disponibilă în cazul în care apar probleme”.
Șeful ANAT a explicat că banii vor fi colectați într-un cont. El spune că Guvernul va sprijini inițiativa cu niște fonduri la început, pentru că fondul nu dispune de bani, după care toate agențiile vor contribui cu o anumită sumă, fie stabilită în mărime absolută, fie 0,3%, așa cum se procedează în Germania. Scopul este de a strânge un fond care va fi disponibil în cazul în care apar probleme. Acest fond va fi gestionat de FNGCIMM, Fondul Național de Garantare a IMM-urilor, care colaborează cu ei de un an de zile de când lucrează la lege și care va monitoriza situația și va aloca banii în caz de necesitate.
Burcea a adăugat că va fi finalizat și fondul de garantare pentru biletele de avion. A menționat că premierul a primit bine propunerea și că există cinci state care implementează un astfel de sistem. Un euro va fi colectat de către aeroporturi pentru a crea un fond și, în cazul în care orice companie care operează în România intră în faliment, nimeni nu va pierde bani. Acesta este țelul lor, conform directivei europene, pentru ca niciun client sau turist să nu piardă bani dacă a ales să fie client sau turist al lor.
Necesitatea creării fondurilor de garantare pentru bilete de avion, pachete de servicii de călătorie şi servicii de călătorie asociate este una dintre temele abordate, miercuri, de actori din industria turismului, în cadrul unui seminar organizat de Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT).
„Aceste fonduri de garantare sunt esenţiale pentru o mai bună protecţie a călătorilor şi pentru dezvoltarea durabilă a turismului în România”, susţin specialiştii în domeniu.