Decizia Guvernului de reducere a TVA de la 24% la 9% pentru pachetele turistice va duce la scăderea cu până la 10% a tarifelor la hotelurile din România şi la creşterea numărului de turişti, consideră prim-vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Alin Burcea.
"Măsura anunţată privind reducerea de anul viitor a taxei pe valoarea adăugată de la 24% la 9% pentru pachetele cu demipensiune, pensiune completă sau all inclusive din turism va ajuta la scăderea cu până la 10% a tarifelor hotelurilor din România, iar numeroşi turişti vor alege să mănânce în restaurantele hotelurilor, faţă de situaţia actuală, când cei mai mulţi consumau doar micul dejun, inclus în pachet", arată Alin Burcea, într-un comunicat, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, reducerea TVA va genera scăderi la nivelul tarifelor hotelurilor interne, iar numărul de turişti care vor utiliza serviciile de masă ale hotelurilor va creşte simţitor, faţă de până acum când mai mult de jumătate dintre ei mâncau la hotel doar micul dejun, care era inclus în pachet. În plus, această măsură va ajuta agenţiile şi în atragerea de străini, care deşi interesaţi de România aleg alte destinaţii, pentru ca ofertele au preţuri mai mari.
Până în prezent, turiştii care se cazau la un hotel din Romania beneficiau de cazare cu mic dejun inclus taxat cu TVA de 9%, iar dacă doreau să ia masa de prânz sau cina la restaurantul hotelului, cota de TVA era de 24%.
Premierul Victor Ponta a anunţat marţi, după discuţiile cu delegaţia FMI, CE şi BM, că anul viitor taxa pe valoarea adăugată la pachetele all inclusive din turism va scădea la 9%. Potrivit şefului Executivului, impactul bugetar al acestei măsuri este 100 de milioane de lei.
Sursa: Agerpres