Alin și Ioana Burcea, tandemul tată-fiică prin care Paralela 45 se reinventează

Turismul românesc a trecut prin multe transformări în ultimele decenii, evoluând de la sistemul rigid, controlat de stat, de pe vremea comunismului, la o industrie dinamică și conectată la tendințele internaționale. După 1990, deschiderea pieței și apariția agențiilor private au schimbat modul în care românii își planifică vacanțele. Printre pionierii acestei revoluții în domeniul turismului s-a numărat și Paralela 45, una dintre primele agenții de turism private din România.

Fondatorul agenției, Alin Burcea, a avut un parcurs fabulos înainte de a deveni un nume de referință în turismul românesc. A studiat la Facultatea de Turism din cadrul A.S.E., iar cariera și-a început-o lucrând ca translator, ghid turistic și stand-up comedian, susținând spectacole în stațiunile de pe litoral. Paralela 45 a evoluat, în timp, într-o reală afacere de familie. Ioana Burcea, fiica fondatorului, a preluat un rol activ în companie, lucrând cot la cot cu tatăl său în ultimii 9 ani.

Timp de 35 de ani, pe care îi aniversează în aprilie 2025, într-o industrie care este în continuă schimbare, Paralela 45 a reușit să rămână relevantă, adaptându-se constant la noile tendințe și provocări. Astăzi, oferta agenției este foarte variată, de la circuite culturale, la pachete tailor-made și chartere săptămânale în timpul sezonului estival. Paralela 45 nu este doar o agenție de turism, ci un simbol al antreprenoriatului de succes în România, iar implicarea sa în promovarea produsului turistic românesc peste hotare o face să fie un pilon indispensabil al industriei turismului autohton.

Alin Burcea, începuturi spectaculoase

Dincolo de abilitățile sale antreprenoriale, Alin Burcea a avut mereu o pasiune pentru spectacol și interacțiunea cu oamenii. A lucrat ca entertainer, stand-up comedian și ghid turistic, acumulând experiență directă în relația cu publicul și în gestionarea evenimentelor. Toate aceste abilități s-au dovedit a fi esențiale în dezvoltarea agenției de turism.

Deși își dorea să urmeze facultatea de teatru, Alin Burcea a fost îndrumat de către părinți către facultatea de turism.

„Am făcut facultatea de turism. Pe vremuri, dacă erai medic, doctor, inginer, erai cineva. Am discutat cu tata, eu voiam să dau la teatru, inițial. Tata mi-a propus să fac o facultate de 4 ani și cu un an de armată, și după să dau la teatru, dacă vreau. Mi-a zis că, și-așa, știam de pe atunci multe limbi străine și mi-a zis să dau la turism. Mi s-a părut interesant, așa că am acceptat. Am început să mă pregătesc pentru a intra la turism, la A.S.E. Dar eu eram la liceul Sava și era rușinos ca, de la liceul Sava, un băiat să dea la A.S.E.”, a povestit antreprenorul.

Totuși, pasiunea sa pentru actorie și spectacole nu a putut sta potolită și l-a urmat și în călătoria sa studențească în domeniul turismului.

„Am intrat la facultate și, în prima vacanță, am plecat la Păltiniș, pentru că prodecanul nostru era din Sibiu. Eram 4 autocare de fete și vreo 6 băieți. Eu, pasionat în continuare de teatru, făceam niște spectacole, un fel de stand-up comedy, spuneam poante, practic. Am făcut și acolo un spectacol și se făcea că era acolo un șef de spectacole, Ilie Rotaru. M-a întrebat atunci dacă pot veni și de sărbători acolo să fac spectacol. Am fost de sărbători acolo și am plecat cu vreo 2000 de lei. Când am văzut cât de bine se câștigă, am fost și mi-am luat și atestatul de liber profesionist”, a spus el.

În perioada studenției, Alin Burcea își petrecea verile la mare, lucrând ca ajutor de ospătar la restaurantul Scoica din Jupiter.

„Un prieten foarte bun de-al meu, acum, se ocupa, pe atunci, de angajări acolo. Am vorbit cu el să mă ajute să obțin un spectacol la Paradis. Am fost și am dat probă, le-a plăcut și mi-au zis să încep de a doua zi. Mi-au cerut atestatul și, așa, m-am angajat la Paradis, făcând spectacole de stand-up comedy. Am lucrat vreo 2 luni în acea vară acolo. A fost fabulos, se făcea coadă la intrare.”

În anii 3 și 4 de facultate, Alin Burcea a lucrat ca ghid turistic la ITHR.

„În perioada aceea am strâns atâția bani, încât am depus suma pentru apartament la finalul anului 4 de facultate”, a povestit antreprenorul.

„După care, în 1989, am lucrat vreo 3 luni ca translator pentru niște reporteri din Japonia. Am câștigat vreo 10 mii de dolari din această colaborare și aceia au fost banii de început, capitalul afacerii mele, Paralela 45.”

PARALELA 45 _ Familia Burcea

Paralela 45, pionier al turismului privat în România

Paralela 45 a fost fondată în ianuarie 1990 de către Alin Burcea și Adrian Grigorescu, amândoi fiind foști ghizi la ITHR. După doar două luni de la decizia lor, agenția a fost oficial înființată în aprilie 1990. Numele a fost ales la recomandarea unui artist plastic, care a dorit să fie un brand puternic vizual, conținând și un element numeric.

Firma era a 384-a apărută din 1989. A fost una dintre primele trei agenții de turism private din România. Tot aici au lucrat și Ion Antonescu (Marshal Turism) și Sorin Nicolescu (Olimpic International).

Pe 6 iunie 1990, Paralela 45 și-a deschis oficial porțile în sediul din Bulevardul Regina Elisabeta 29–31, impunând un nou standard în industria turismului. Oamenii erau invitați să stea pe scaune și primeau un pahar cu apă – un gest simplu, dar revoluționar pentru acea perioadă. Acest mod de abordare a transformat radical relația dintre agenție și turiști, eliminând birocrația rigidă a agențiilor de stat.

„Pe vremea aceea n-avea nimeni sediu, era ceva foarte special. În ziua în care am deschis, era coadă la intrare. Pentru că, pe atunci, ca să mergi la munte sau la mare, trebuia să dai un «ciubuc» la o agenție de stat. Practic, ce am făcut noi a fost să punem «șpaga» aceea pe chitanță, adică să o transformăm în comision”, a spus Alin Burcea.

Alin Burcea a creat, de asemenea, Asociația Națională a Agențiilor de Turism, alături de alți operatori din turism, în 1990, la puțin timp după înființarea agenției Paralela 45. A fost primul președinte al ANAT.

A fost constant implicat în activitatea asociației, multe dintre proiectele acesteia pentru industria turismului, cum ar fi măsurile de sprijin financiar în pandemie, schema de minimis pentru incoming, purtând semnătura sa. În prezent, este președintele ANAT, cu un mandat de doi ani, început în aprilie 2024.

În perioada 2000–2002, Alin Burcea a fost secretar de stat în Ministerul Turismului, fiind implicat în procesul de privatizare integrală în turism, legea privind domeniul schiabil, legea privind comercializarea pachetelor de servicii turistice și în programe precum Domeniul schiabil Predeal–Azuga, „Superschi în Carpați”, „Litoralul pentru toți”, „Copiii Soarelui”.

Primele circuite turistice

Paralela 45 a fost una dintre primele agenții care au organizat excursii externe. Pe 20 iunie 1990, primul grup de turiști a plecat spre Istanbul. La un preț de 25 de dolari și 500 de lei, turiștii beneficiau de două nopți de cazare, mic dejun, transport cu autocarul și ghid.
Primele 40 de circuite organizate de agenție au avut ca destinație Turcia, fiind urmate de Grecia în 1991, deși obținerea vizelor era o provocare la acea vreme.

„Primele 40 de excursii externe au fost în Turcia, cu scop cultural sau comercial. Prin 1991 am început să facem excursii și în Grecia. Însă în Grecia era problemă că trebuia să stăm la coadă la vize.”

1991 a fost, de asemenea, anul Chinei, de unde turiștii români veneau cu marfă. Vacanțele în Egipt au fost și ele organizate încă din primii ani de activitate.

La început, au fost celebrele croaziere pe Nil, căutate și azi și care sunt incluse în cele mai multe circuite organizate în această țară. Spre Egipt sunt organizate, de-a lungul anului, și zboruri charter (Hurghada și Sharm el Sheikh).

Dezvoltarea agenției și momente marcante

Paralela 45 a devenit agenție acreditată IATA în 1994, intrând în domeniul vânzării biletelor de avion. Departamentul Corporate a fost creat în 1998, iar expansiunea națională a început în 1996, odată cu deschiderea primei agenții în afara Bucureștiului, la Timișoara. După 2003, Paralela 45 a adoptat un model de expansiune bazat pe agenții proprii și francize, ajungând la o acoperire națională impresionantă.

Un moment important în istoria agenției a fost câștigarea licitației pentru expoziția de la Hanovra, în 2000. Într-o mișcare strategică inteligentă, echipa Paralela 45 a negociat direct cu hotelierii locali, obținând un avantaj competitiv semnificativ.

„Toată lumea dădea ofertă de pe net, pentru că apăruse internetul în urmă cu aproximativ doi ani. Dar noi am fost mai deștepți. Am vorbit cu un prieten care locuia în Germania, ne-am dus acolo și am discutat cu hotelierii direct. În ziarele noastre românești apăruse că nu se mai găsește cazare de la 100 de km etc., etc. Eu am luat-o din sat în sat și am găsit în final un hotel la vreo 9 km de expoziție și am închiriat 70% din camerele acelui hotel pe perioada expoziției. Afacerea aceasta, care a durat șapte luni, a fost un real succes, atât personal, cât și financiar“, a povestit Alin Burcea.

Paralela 45 a fost prima agenție de turism din România care a dus turiști la campionatele mondiale de fotbal: 1994 FIFA World Cup Statele Unite, UEFA EURO 1996 England, France 1998 World Cup, Euro 2000 Belgia.

Primul zbor charter a fost organizat în 1996, în Antalya. De atunci, sunt, neîntrerupt, curse directe spre această destinație, care este, de mai mulți ani, destinația cu zboruri directe din toate orașele cu aeroport ale României. La nivelul întregii țări, în 1996, au fost 2.000 de turiști, în 2024 au fost peste 420 de mii.

Primul zbor charter în Grecia, Creta, a fost organizat în 1997. Acum sunt disponibile zboruri spre opt insule din zece orașe, cele mai multe spre Creta.

Timp de șase ani consecutiv, Paralela 45 s-a bucurat de cel mai ridicat nivel de încredere în achiziționarea vacanțelor. Agenția a fost recunoscută drept „The most trusted brand 2014“ la categoria Agenții de Turism, în cadrul studiului de piață realizat asupra consumatorului român de revista Reader’s Digest. Doi ani consecutiv a primit trofeul Superbrands, în categoria agențiilor de turism, conform analizei realizate de organizația cu același nume.

Evoluția turismului românesc și diversificarea ofertei

În ultimii ani, turismul din România s-a dezvoltat considerabil, iar infrastructura aeriană a facilitat accesul către multe destinații care, în urmă cu 35 de ani, nu se aflau pe radarul turistului român.

„Astăzi nu se mai pleacă din România doar din București. Avem 14 aeroporturi, nu stăm deloc rău la acest capitol”, a punctat Alin Burcea.

În ciuda schimbărilor, agenția Paralela 45 a reușit să rămână relevantă și competitivă, datorită strategiei sale de verificare a calității serviciilor oferite. Agenția organizează zeci de info-tripuri înainte de sezon, atât în străinătate, cât și în România, pentru ca agenții să cunoască personal hotelurile și destinațiile promovate.

„Facem zeci de info-tripuri înainte de sezon, atât în străinătate, cât și în țară. Aceste info-tripuri au rolul atât de a permite agenților să se informeze asupra produsului pe care îl vând, cât și de a crește încrederea clienților în hotelurile respective. Este altceva când știi că omul care îți vinde pachetul a fost acolo și a văzut cu ochii lui, a mâncat mâncarea, a experimentat facilitățile și tot așa”, a explicat Alin Burcea.

Mai mult, implicarea personală a fondatorului în relația cu hotelierii consolidează încrederea turiștilor:

„Eu mă duc personal în Antalya, la sfârșit de mai, pentru a face o analiză a hotelurilor cu care colaborăm. Discut cu hotelierii, aflu care sunt problemele, care sunt noutățile. Este important să vadă lumea patronul agenției la hotelurile pe care le are în portofoliu. Acest lucru oferă încredere clientului.”

PARALELA 45 _ Familia Burcea

Un pilon important al expansiunii agenției și al puterii pe care o are Paralela 45 este rețeaua de francize

„Ca agenție francizoare, trebuie să respecți niște reguli care se regăsesc în brand book-ul nostru. Agenția fizică trebuie să arate și să se simtă ca a noastră, trebuie să porți culorile Paralela 45 și să fie vizibil numele și logo-ul nostru. În lupta de a uniformiza identitatea noastră vizuală pe toate rețelele de socializare, atât proprii, cât și ale francizelor, urmează să achiziționăm un soft care ne va permite să transmitem șabloane grafice pe care și le poate modifica fiecare francizat în parte. Vom reuși astfel să consolidăm brandul nostru, la fel de puternic ca acum 35 de ani”, a explicat Ioana Burcea, fiica lui Alin Burcea.

Agenția oferă sprijin constant francizaților, organizând traininguri și un congres anual al francizelor, cel mai recent desfășurat în Atena, Grecia.

„Avem anual un congres al francizelor Paralela 45. Zburăm pe toată lumea în locul în care decidem să ținem acest eveniment – anul acesta a fost în Atena, Grecia. Sunt 3 zile de eveniment, 2 zile de workshop, o zi jumătate de vizită”, a continuat Ioana Burcea.

Paralela 45 repoziționează România pe harta turismului internațional

Turismul românesc are un potențial imens, însă țara a fost mereu promovată ca o destinație ieftină, fără un brand bine definit. Paralela 45, sub coordonarea lui Alin Burcea și a Ioanei Burcea, a început un proces de repoziționare a ofertei turistice, accesând noi piețe și dezvoltând servicii premium pentru clienți high-end.

O idee inovatoare a fost deschiderea turismului românesc către piețele asiatice, mai exact China și India. Ioana Burcea a fost cea care a avut această inițiativă, iar rezultatele sunt deja vizibile.

„Ioana a avut o idee foarte bună, a accesat piețele din Asia – China și India –, de unde aduce turiști VIP, interesați de experiențe inedite și care alocă bugete mari călătoriilor lor. Piețele acestea au extrem de mult potențial și avantajul este că nu sunt accesate de români. Suntem singurii în momentul de față care am pus cu adevărat România pe harta călătorilor din India și China”, a spus Alin Burcea.

Ioana Burcea este în prezent Head of Business Innovation la Paralela 45. A absolvit Bayes Business School din Londra cu bursă de merit, în specializarea Business Studies, are un master în Strategic Marketing la Imperial College London și este licențiată în marketingul de top. A absolvit și Le Cordon Bleu Paris, cu specializarea chef patiser. Lucrează în compania tatălui său de peste nouă ani și, după ce a trecut prin toate departamentele ca să învețe cum se realizează fiecare dintre cele peste 300 de produse ale agenției (chartere, circuite, vacanțe individuale, city-break-uri, vacanțe tailor made), a coordonat aproape cinci ani departamentele de marketing, de online și de incoming. Ea este autoarea relansării incoming-ului premium, anul trecut, în activitatea Paralela 45.

Pentru a sprijini această direcție, Paralela 45 va participa la târgurile de turism din Shanghai și Mumbai, unde va reprezenta România.

„Urmează să participăm și la târgurile de turism din Shanghai și Mumbai, cu partenerii noștri locali, care ne susțin în amenajarea standului. La aceste târguri, noi suntem singurii reprezentanți ai României. Și este cerere”, a punctat Ioana Burcea.

Turiștii străini care vizitau România veneau de obicei cu bugete mici, combinând destinațiile noastre cu altele din Europa de Est. Acest model nu aducea beneficii nici turiștilor, nici agențiilor de turism.

„Din păcate, felul în care făceam noi incoming-ul se axa pe ideea de volum. Tarife mici, bugete mici… Dar, în stilul acesta, pe repede înainte, cu buget foarte mic, nici clientul nu înțelege nimic, nici agenția nu vede rezultatele financiare. Și atunci am regândit strategia de incoming. Ne-am dat seama că există o piață întreagă pe care nu o accesăm. Este important să punctăm aici că România nu este o țară ieftină, nu suntem o țară de mâna a treia. Putem fi și un produs mediu-scump, care oferă experiențe pe care nu le găsești altundeva. Cu alte cuvinte, am repoziționat oferta”, a declarat Ioana Burcea.

Alin Burcea confirmă această schimbare de strategie:

„Eu m-am chinuit toată viața să vând ieftin pe piețele din Europa de Vest. Aș vrea să zic că strategia era de tip «ieftin și mult». Dar nu aveam cum să vând mult, că România n-are brand! România n-are brand!”

Promovarea României, o problemă majoră

Una dintre cele mai mari provocări în dezvoltarea turismului românesc este lipsa unui buget adecvat de promovare la nivel național.

„N-avem buget pentru promovarea țării, asta este problema de fapt. Pentru că România are de toate, de la cultură, istorie, peisaje și până la cluburi și festivaluri de muzică deosebite! Clienții din afara țării îmi spun că, în doi-trei ani, România ar putea fi hot-spot-ul Europei. Însă bugetul de promovare a României, ca țară, este de doar 4 milioane de euro! (A fost o cerere a patronatelor pentru 2025 – creșterea la 4 milioane de la 1,1 milioane în 2024.) Să ne gândim la faptul că bugetul nostru de promovare, al agenției Paralela 45, pe an, este în jur de 1 milion de euro. Adică un sfert din bugetul țării. Așa ceva nu se poate”, a spus Ioana Burcea.

Tur privat cu trenul prezidențial! Experiența high-end oferită de Paralela 45

Pentru a atrage turiști din segmentul high-end, Paralela 45 a lansat două sub-branduri dedicate.

„Pentru a putea accesa piața de medium sau super high-end, am dezvoltat două sub-branduri în cadrul agenției. Primul este Bucharest Luxury Concierge. Site-ul este activ de aproximativ o lună de zile și deja mi-a intrat prima solicitare, un grup din Dubai – cu toate că încă n-am făcut niciun fel de promovare. Eu mă refer aici la genul de persoane sau grupuri a căror identitate eu nu o aflu decât cu 24 de ore înainte de sosire, cu NDA (acord de confidențialitate). Al doilea sub-brand este Highlight Romania, care încă nu este gata. Aceste sub-branduri au fost create pentru că am identificat două piețe pe care noi (agențiile românești) nu le atacăm deloc. Și anume partea de high-end și partea de turism „altfel”, cu experiențe inedite, adrenalină și aventură”, a explicat Ioana Burcea.

Un exemplu al acestui tip de experiență exclusivistă a fost organizarea unui tur privat pentru un grup de 80 de persoane, folosind trenul prezidențial și vizitând locații istorice din România.

„Am avut un grup de 80 de persoane și le-am făcut un tur pornind din București. A fost prima dată când a fost scos trenul prezidențial de la rezerva de la Mogoșoaia. Biletul nostru de ordin a avut numărul 0001. Ne-a luat șase luni să facem toată documentația pentru a face aceste lucruri. Povestea evenimentului a fost construită în jurul recreării exilului Regelui Mihai.

Am privatizat Gara Băneasa, am avut fanfară militară oficială, am făcut un tur al Castelului Peleș, după care am privatizat curtea interioară a Castelului Cantacuzino, unde am făcut un bâlci românesc. Persoanele din grup au plecat foarte fericite și au și recomandat mai departe experiența. Din recomandările lor, am mai avut patru grupuri. Scopul este să nu mai vindem România ieftin, pentru că suntem competitivi și avem și produs de lux. Vrem să repoziționăm brandul românesc”, a subliniat Ioana Burcea.

Viața se mută în online?

Ioana Burcea a recunoscut că agenția a stagnat în ceea ce privește digitalizarea și că aceasta este una dintre prioritățile strategice pentru viitor:

„Aici vom fi depășiți curând și cred că, pe partea aceasta, a tehnologiei, trebuie să ne axăm și să o îmbunătățim, în special în ceea ce privește modul în care oferta noastră ajunge la clienți. Ar fi trebuit să începem din 2020 să investim în site-uri actualizate, web-app-uri, chatbots, CRM etc., însă nu aveam fondurile necesare atunci. În cinci ani de zile, plănuim să ne repoziționăm strategic din punct de vedere tehnologic.”

PARALELA 45 _ Familia Burcea

Barierele s-au ridicat pentru turiștii români

Alin Burcea a subliniat că tocmai acesta este motivul pentru care, în prezent, agenția este în decurs de integrare a inteligenței artificiale în procesul de vânzare.

„Momentan, am introdus un ChatBot inteligent, agentul de turism virtual Ioana, care generează un lead-form interactiv și preia datele persoanelor care ne accesează site-ul. Acum lucrăm la un upgrade al chatbot-ului nostru, pentru a-l face suficient de „deștept” încât să poată analiza cererea de ofertă și întocmi o ofertă de vacanță în timp real. Practic, lucrăm la eficientizarea procesului de vânzare-cumpărare, astfel încât să fie cât mai rapid și ușor pentru clienți.”

În același timp, antreprenorul a subliniat că digitalizarea completă nu este fezabilă pe termen scurt în România. „Nu cred că vom trece 100% în online în cinci ani, nu cred că România este pregătită să renunțe de tot la contactul uman. În plus, clienții se atașează de agenții lor”, a punctat el.

Chiar dacă tehnologia joacă un rol important, interacțiunea umană rămâne esențială în procesul de vânzare a pachetelor turistice. Ioana Burcea a explicat legătura specială dintre clienți și agenții lor de turism:

„Nu cred că vă dați seama ce relație personală este între un client și agentul lui de turism. Agentul de turism află niște detalii foarte intime despre clientul său. De aceea, oamenii își doresc acest contact uman. Diferența apare la generațiile noi care au învățat să-și croiască singuri vacanțele, așa-zisele „DIY-uri“ care nu ies întotdeauna așa cum îți propui.”

Totodată, Ioana a subliniat că studiile au arătat faptul că tendința actuală a oamenilor este de a se retrage din societate, de a reduce contactul uman și de a petrece timpul online.

„În SUA se vorbește despre o epidemie de singurătate. Sunt rapoarte care arată că tendința noastră de a ne întâlni, de a ieși în lume a scăzut foarte mult. Omul, cumva auto-izolat, petrece din ce în ce mai puțin timp cu familia, are mai puține hobby-uri, mai puțini prieteni sau amici. Și s-a obișnuit să stea online – mutându-și astfel viața într-o sferă digitală în care trăiește cu iluzia unei vieți perfecte. Viața s-a mutat în online,” a punctat ea.

Turismul s-a transformat profund, iar profilul clientului s-a modificat odată cu evoluția pieței. Noile generații de turiști dau dovadă de un comportament orientat spre DIY (Do-It-Yourself).

„Eu încerc mereu să le spun oamenilor că, în momentul în care investești într-un produs turistic, când cumperi un pachet Paralela45, tu practic plasezi capital. Cumperi acum și trăiești serviciul peste câteva luni. De aceea, este important să ai încredere în compania care îți va livra rezultatele și se asigură că primești ceea ce ai cumpărat. Noi suntem aici de 35 de ani și zic cu încredere că avem cea mai mică rată de reclamații.

Nici nu pot spune că avem un departament întreg de reclamații, pentru că nu am avut niciodată nevoie. Atunci când întâmpinăm situații nefericite în care clientul nostru se întoarce nemulțumit din vacanță, facem în așa fel încât să-l convertim într-un client fidel (repeat purchaser) prin sinceritatea, deschiderea și transparența de care dăm dovadă,” a explicat Ioana Burcea.

„Ca și profil al clientului, s-a modificat și acesta mult în timp. Înainte, erai condiționat de multe lucruri, inclusiv de vize. Astăzi, românii sunt peste tot, au posibilitatea de a merge oriunde vor. De asemenea, bariera financiară s-a ridicat. În ultimii ani, a crescut PIB-ul pe cap de locuitor, e printre cele mai bune perioade ale noastre.

Mai mult, astăzi un turist poate fi mai bine informat decât un agent despre destinația pe care vrea să o viziteze. Modalitatea de informare astăzi este infinită. De aceea facem atât de multe info-tripuri – să ne întoarcem cu informații reale de la fața locului și să le putem oferi clienților noștri recenzii live,” a adăugat Alin Burcea.

De asemenea, într-o lume în care informația este accesibilă instantaneu, consumatorii devin tot mai nerăbdători.

„Oamenii nu mai au răbdare, vor să le răspunzi instant. Nu te așteaptă să intri să cauți informații pentru a le da un răspuns. De aceea lucrăm și la upgrade-ul chatbot-ului nostru de pe site,” a specificat Ioana Burcea.

Totodată, creșterea competiției în industrie a determinat turiștii să caute oferte mai ieftine, însă Ioana și Alin Burcea au subliniat importanța calității serviciilor și a atenției la detalii.

„Și competiția a crescut, sunt multe agenții și multe mai ieftine decât a noastră. Însă depinde mult de ceea ce-ți dorești. Dacă îți permiți să ajungi cu câteva ore sau chiar și câteva zile mai târziu decât ți-ai plănuit la destinație, atunci, da, cumpără un serviciu mai ieftin. Prețurile noastre reflectă și calitatea și siguranța serviciilor noastre, cât și a celor cu care colaborăm. Este normal să ne uităm la preț, cu toții facem asta. Însă noi ce încercăm să învățăm turiștii este să se uite la detaliile care contribuie la prețul competitiv. Aceste detalii mici sunt cele care fac diferența și care le pot transforma vacanța dintr-un vis într-un coșmar,” a spus Alin Burcea.

PARALELA 45 _ Familia Burcea

O afacere de familie în adevăratul sens al cuvântului

Paralela45 nu este doar una dintre cele mai mari agenții de turism din România, ci și o afacere de familie în adevăratul sens al cuvântului.

„La noi în firmă se resimte în totalitate faptul că suntem o afacere de familie. Și acest lucru se simte și prin faptul că angajații Paralela45 au o anumită vechime în companie. Noi premiem fidelitatea angajaților în cadrul evenimentului intern Fidelity Stars. La fiecare 5 ani petrecuți alături de noi, primesc un trofeu, un bonus și o rundă de aplauze și laude din partea întregii echipe. În plus, când am început eu să lucrez în firmă, în urmă cu 9 ani, colegii mei mi-au fost prezentați ca fiind: Mătușa Ondina, General Managerul Paralela, sau Mătușa Oana, șefa departamentului de distribuție. Sunt oameni alături de care am crescut, pe care îi admir enorm și care m-au învățat să iubesc industria asta. La Paralela45 toți sunt parte din familie,” a spus Ioana Burcea.

Acest spirit familial este consolidat și de faptul că mulți dintre angajații companiei au fost alături de fondatorul Alin Burcea încă de la început.

„Avem 180 de angajați. Cele două mâini drepte ale noastre, directoarea departamentului financiar și directoarea generală pe turism, amândouă sunt lângă mine de 30 de ani. Angajații noștri rămân pentru că ne comportăm frumos cu ei. Sunt 70% femei. Eu sunt singurul din piața aceasta care scrie felicitări de mână, personalizate, la fiecare angajat în parte. Scriu 500-600 de felicitări pe an,” a povestit Alin Burcea.

De asemenea, atmosfera la locul de muncă în cadrul agenției Paralela45 se remarcă și prin cadrul umoristic și relaxat creat de personalitatea carismatică a fondatorului Alin Burcea.

„Mai este și umorul tatălui meu, care creează o atmosferă foarte caldă și degajată în companie. Toate show-urile pe care le făcea în tinerețe le face și astăzi, doar că le face pentru noi, intern. Tratăm totul cu un gram de umor, ședințele noastre sunt serioase, dar haioase. El m-a învățat și că primul tău client în calitate de antreprenor este angajatul tău. Abia al doilea este consumatorul. Orice idee trăsnită ți-ar veni, tu o vinzi întâi angajatului. Odată ce l-ai convins pe el, consideră produsul vândut. Și asta face el de 35 de ani,” a spus Ioana Burcea.

Provocările unei agenții de turism

Cu toții știm cât de greu este uneori să lucrăm cu membrii familiei. Cu toate acestea, se pare că Alin și Ioana Burcea au găsit formula unei colaborări eficiente și fără prea multe conflicte! În cadrul agenției, sarcinile fiecăruia dintre ei sunt clar delimitate.

„Noi nu ne ocupăm de aceleași aspecte ale businessului, este o divizare foarte clară a sarcinilor. El este „Head of Operations”. Tot ce fac eu este complementar lui, și atunci nu ne certăm atât de des,” a explicat Ioana Burcea.

„Se mai întâmplă să avem și conflicte, și atunci este greu, pentru că semănăm foarte mult. Totuși, cred că în timp ne-am dat seama că, în situațiile astea, unul dintre noi cedează celuilalt, face un compromis și merge pe încredere. Pentru că, în nouă ani de zile, am căpătat încredere deplină unul în celălalt. Noi suntem în aceeași echipă. Pe cât pare de încăpățânat, el este o persoană foarte deschisă la discuții bine argumentate. Întotdeauna când vorbești cu domnul Burcea, indiferent cine ești, dacă vii cu argumente, cu exemple și cu o soluție bună, este foarte receptiv,” a continuat Ioana Burcea.

Una dintre principalele provocări ale agenției este legată de așteptările turiștilor. Printre cele mai frecvente reclamații primite se numără cele legate de condițiile meteo, o problemă asupra căreia nicio agenție nu poate avea control.

„Noul site Paralela45 are integrată o funcție meteo care îți arată vremea perioadei în care ți-ai selectat plecarea în vacanță, pe baza temperaturilor istorice din anii trecuți. Din punct de vedere juridic, avocatele noastre ne-au recomandat să punem totuși mențiunea că vremea este „estimativă și nu garantată,” a povestit Ioana Burcea, râzând.

O altă provocare cu care se confruntă echipa Paralela45 este educarea clienților cu privire la avantajele colaborării cu o agenție de turism. În trecut, agențiile de turism erau percepute ca o necesitate, însă, în prezent, mulți turiști consideră că se pot descurca singuri în organizarea vacanțelor.

„Trebuie să conving oamenii de valoarea pe care o are colaborarea cu o agenție. Acum, agențiile sunt privite ca fiind niște intermediari care trăiesc dintr-un comision, iar lumea nu mai vede plusvaloarea. Lucrăm să le dovedim potențialilor clienți că, de fapt, este mult mai „cool” să ai agentul tău pe WhatsApp, la un telefon sau mesaj distanță, decât să stai să-ți planifici tu singur întreaga călătorie. Scapi de bătaia de cap și se ocupă cineva de tine – un fel de asistent personal,” a spus Ioana Burcea.

PARALELA 45 _ Familia Burcea

Destinațiile preferate ale românilor

An de an, anumite destinații rămân în topul preferințelor turiștilor, însă în ultimii ani au apărut schimbări importante în ceea ce privește trendurile de vacanță ale românilor.

„Destinațiile preferate ale românilor cred că vor rămâne mereu Turcia și Grecia. Noi am pariat foarte bine acum doi ani pe Spania și este o destinație în creștere. Există și o întreagă categorie de clienți acum care caută experiențe inedite, de tip Madeira, Tenerife, Laponia,” a subliniat Ioana Burcea.

În timp ce unele destinații își păstrează popularitatea, altele rămân în urmă din cauza suprasaturării pieței. Spre exemplu, Egiptul, care a fost extrem de solicitat în perioada 2021-2022, a început să piardă din interesul turiștilor români.

„Ca alternativă pentru o vacanță în Egipt am pariat pe Tunisia, care este o alternativă foarte bună și o destinație care îmbină cultura cu relaxarea,” a spus Ioana Burcea.

Ea a punctat și faptul că o tendință clară pe piața turismului este creșterea interesului pentru circuitele exotice, în special în Asia. Pentru turiștii care aleg să meargă în vacanță alături de mai mulți prieteni sau membri ai familiei, agențiile de turism devin un partener esențial în organizarea călătoriilor.

„Circuitele exotice sunt foarte căutate. Mai ales dacă oamenii pleacă în vacanță în grup, cu alte 2 sau 3 familii, este atât de complicat să faci logistica! Asta este avantajul la a lucra cu o agenție. Ai cumpărat un pachet, știi ce te așteaptă, ai și ghid, ai intrări și bilete gata cumpărate pentru monumentele istorice din itinerariu, ai asigurări medicale, ai asistență turistică locală și nu trebuie să-ți mai faci griji de nimic. În plus, ai avantajul produsului verificat! 90% dintre produsele vândute de Paralela45 sunt testate de agenții noștri sau de dl Alin Burcea. Avem și un „blacklist” de produse la care nu dăm acces, pentru că le-am testat și nu le-am recomanda mai departe către un client. Ne selectăm cu atenție „marfa“ și ținem cont de calitatea serviciilor oferite,” a specificat Ioana Burcea.

Paralela45 își continuă ascensiunea și își propune o creștere semnificativă pentru anul următor. Agenția a închis anul 2024 cu un rulaj de aproximativ 70 de milioane de euro și își propune o creștere de 12-14% pentru anul 2025.

Paralela45 promovează România pe plan internațional

Pe lângă activitatea de organizare a vacanțelor, Paralela45 joacă un rol activ în promovarea României ca destinație turistică. Agenția investește în strategii de marketing și parteneriate internaționale pentru a atrage turiști străini.

„Pe lângă colaborările noastre cu partenerii externi pentru promovarea produsului turistic românesc, am devenit și membri RoBoost,” a spus Ioana Burcea.

Ea a povestit mai multe despre inițiativa RoBoost:

„Se bazează pe ambasadori ai acestei inițiative, români din diaspora, care sunt prin toată lumea, iar responsabilitatea lor principală este să aducă un prieten în România în fiecare an. Tu, ca român plecat din țară de ani de zile, adu-ți un prieten în România cu fiecare ocazie, iar în colaborare cu Paralela45, atât tu, cât și acel prieten primiți prețuri preferențiale, pachete avantajoase și experiențe de neuitat.”

De asemenea, Paralela45 va fi unul dintre organizatorii unui nou târg de turism între 13 și 16 noiembrie 2025, în Cluj. Va fi primul târg de turism din zona Ardealului.

Discuția cu familia Burcea mi-a arătat o echipă care sărbătorește cei 35 de ani de existență a agenției Paralela45, dar care privește cu optimism și spre următorii 35 de ani. Este o perioadă în care Ioana și Alin Burcea fac strategia pentru ca, în următoarele decenii, Paralela45 să rămână în topul agențiilor de la noi.