Agenția Națională pentru Protecția Mediului a decis să măsoare calitatea aerului în Sectorul 1 din Capitală în conetxtul în care gunoaiele nu au fost ridicate cu săptămânile și au descoperit o concentrație peste limita admisă în ceea ce privește hidrogenul sulfurat.

În acest context, prefectul Capitalei, Alin Stoica, îi contrazice pe inspectorii de mediu, precizând că „gunoaiele stradale nu degajă aşa mult hidrogen sulfurat”.

Mai exact, Alin Stoica, a vorbit la Antena 3, despre gunoaiele din Sectorul 1 care ar fi generat o poluare masivă, în urmă cu câteva zile la Bucureşti. El a subliniat faptul că monitorizarea făcută de inspectorii de mediu a fos făcută pe o perioadă mai mare de o lună și într-adevăr a fost depășită o limită într-o singură zi.

În ceea ce privește situația gunoaielor, prefectul Capitalei susține că majoritatea gunaoielor sunt ridicate de compania de salubritate, iar cele care rămân nu au cum ”să degaje o cantitate atât de mare de hidrogen sulfurat”.

„Am primit această înştiinţare de la Agenţia pentru Mediu şi am avut o şedinţă de urgenţă împreună cu toate organismele (…) împreună cu reprezentanţii sectoarelor 1 şi 6, pentru a identifica sursa acestei depăşiri. Din discuţiile pe care le-am avut, monitorizarea a fost făcută pe o perioadă mai mare de o lună, inclusiv acum se fac monitorizări.

În această perioadă, o singură zi a fost această depăşire, da, a fost o depăşire destul de mare, ceea ce înseamnă că a fost o emanare de gaz. E vorba despre hidrogen sulfurat şi această emanare de gaze poate să provină doar de la o acumulare mare de deşeuri, în niciun caz de la deşeurile de pe stradă, care sunt doar din pubelele stradale, după cum aţi şi obsevat dumneavoastră şi aţi prezentat deja în reportaj. Compania de salubritate strânge gunoaiele menajere, adică cele provenite de la populaţi sau agenţii economici. Gunoaiele stradale sunt cele care întradevăr pun o problemă şi acestea sunt în discuţia dintre Primărie şi Romprest, dar aceste gunoaie stradale nu au cum să degaje o cantitate atât de mare de hidrogen sulfurat”, a spus prefectul Capitalei.

Explicațiile aduse de Alin Stoica

Totodată, acesta a mai adăugat că vor exista investigații pentru a se vedea care a fost cauza acele emanări poluare peste limită, menționând că vor exista în continuare monitorizări și analizări.

”O comisie comună, a acestor instituții pe care le-am amintit mai devreme, va face aceste investigări pentru a stabili cu exactitate care a fost cauza a acelei emanări punctuale, din data de 6 iulie. A fost o problemă cu adevărat, a fost o emanare importantă de gaze de hidrogen sulfurat dintr-o singură zi, deci nu este ceva ce s-a acumulat în timp, ci a fost o emanare punctuală pe ziua respectivă.

În rest, cotele s-au întregistrat în valuri normale. Pentru data de 9, de exemplu, am primit o măsurătoare de 3 sau 4 ori sub limita normală. Deci, lucurile sunt din punctul acesta de vedere monitorizate, iar această comisie mixtă care este formată din toate instituțiile de control abilitate, urmează să analizeze și să vadă în această săptămână și să prezinte un raport – ce s-a întâmplat și ce se poate face pentru a evita pe viitor astfel de incidente”, a mai spus el.

Întrebat dacă s-a plimbat recent prin centrul capitalei, prefectul a mărturisit că „nu arată deloc bine din punctul de vedere al curăţeniei”. Alin Stoica susține că vor exista negocieri pe partea de curățenie, pentru ca lucrurile să revină la normalitate.

„Din informaţiile pe care le am, Sectorul 1 negociază chiar în această perioadă cu prestatorul de servicii de salubrizare. O primă problemă a fost depăşită şi anume, colectarea gunoiului menajer. Acum urmează să se discute şi să negocieze partea de curăţenie stradală, adică măturat, spălat şi strângerea deşeurilor din pubele, adică deşeurile pe care noi, trecătorii de pe stradă le aruncăm acolo. În momentul în care şi acest lucru şi sper că va fi rezolvat în cel mai scurt timp, în urma negocierilor, lucrurile vor intra în normal”, a precizat prefectul Capitalei.

Totodată, el a subliniat faptul că un motiv l-ar putea reprezenta și faptul că groapa de gunoi a Bucureștiului este în zonă. Alin Stoica a mai declarat că în acest moment, nu se poate vorbi de un risc epidemiologic în Capitală.

”Dacă ar fi existat un risc epidemiologic, cu siguranţă, Direcţia de Sănătate Publică ar fi atras atenţia. Avem consultări regulate cu DSP. Nici în urma ultimei întâlniri pe care am avut-o, cu ocazia acelei depăşiri pe care aţi menţionat-o, nu s-a pus problema că ar fi un pericol iminent la adresa sănătăţii populaţiei.

Desigur, există problema rozătoarelor, nu avem cum să o negăm şi aceasta este generată, în principal de lipsa a celor măsuri care nu au fost luate până de curând, însă, acum, există un plan de acţiune şi împotriva rozătoarelor care a fost deja pus în aplicare de Compania Municipală Eco igienizare. Sperăm ca în următoarea perioadă să se rezolve. Acţiunile sunt în curs”, a mai adăugat prefectul Capitalei.