Alina Albu a fost numită procuror șef al DIICOT

Miercuri, pe 12 aprilie, ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a transmis președintelui României, Klaus Iohannis, propunerea de numire în funcția de procuror șef al DIICOT a procurorului Alina Albu. La data de 1 martie,  acesta a anunțat că în urma analizei candidaturilor a selectat și a propus pentru funcția de procuror șef al DIICOT pe Alina Albu.

Interviurile pentru funcția de procuror șef al DIICOT au avut loc în data de 24 februarie la sediul Ministerului Justiției. Mandatul durează trei ani.

„Interviurile au fost desfăşurate în faţa comisiei de interviu constituită, potrivit legii, din reprezentanţii Ministerului Justiţiei, ai CSM, INM şi ASE şi compusă din ministrul Justiţiei, secretari de stat, procurori, un profesor de management şi un psiholog.

În urma fiecărei serii de interviuri, au avut loc consultări extinse şi minuţioase între ministrul Justiţiei şi toţi membrii comisiei de interviu”, se precizează într-un comunicat, potrivit Mediafax.

Funcția era vacantă încă din anul 2020, după demisia Giorgianei Hosu. Până acum, instituția a fost condusă interimar de către Oana Pâțu.

Pe data de 30 martie, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru numirea lui Alex-Florin Florenţa în funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) pe o perioadă de trei ani şi decretul pentru numirea lui Marius-Ionuţ Voineag ca procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Primise aviz negativ din partea CSM

Alina Albu lucrează la DIICOT încă din anul 2009, iar din februarie 2019 a fost procuror-șef delegat la Serviciul de combatere a criminalității organizate din cadrul direcției. Aceasta a susținut de două ori interviul pentru numirea în funcție, după ce a primit aviz negativ din partea CSM. Avizul a fost însă numai consultativ.

„Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a avizat negativ propunerea ministrului Justiţiei de numire în funcţia de procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a doamnei Albu Alina, procuror în cadrul DIICOT – Structura centrală (majoritate: 1 vot da, 5 voturi nu)”, se arată în decizia CSM.

A instrumentat cazul Caracal

Printre dosarele instrumentate de către Alina Albu se află şi cel privind crima de la Caracal, ea fiind cea care a amendat-o pe Monica Melencu, mama Luizei, fata de 18 ani ucisă de Gheorghe Dincă. În timpul interviului, de aproape trei ore, Alina Albu a fost întrebată dacă are vreun regret în legătură cu amendarea mamei Luizei, după ce femeia a refuzat să i se preleveze probe biologice în vederea efectuării unei expertize ADN în Statele Unite.

„Dacă mă întrebaţi de remuşcări, în cariera mea nu am avut momente în care să am remuşcări pentru că aş fi creat vreun disconfort cuiva. Am încercat în fel şi chip ca acea probă să poată fi administrată. Am început cu cele mai soft şi cele mai bune metode de a colabora şi interacţiona cu persoanele respective. Nu am avut niciodată intenţia de a face rău, ci din contră, să iasă adevărul la lumină”, a explicat aceasta.