Capital a stat de vorbă cu femeia de succes care se ocupă de HR-ul gigantului Carrefour despre planurile de viitor pe care le are în cadrul companiei, dar și despre ce provocări a întâmpinat de-a lungul carierei sale.

Capital: Care au fost cele mai importante proiecte implementate în ultimul an? Ce proiecte aveți pentru acest an?

Alina Gamauf: „Ceea ce definește Carrefour este spiritul său customer-centric – o filosofie în care cred și pe care, împreună cu echipele mele, am adaptat-o pentru fiecare domeniu în parte. Așa cum Carrefour pune la dispoziția clienților produse și servicii pentru o experiență de cumpărături cât mai completă, împreună cu echipa de HR, oferim colegilor cele mai bune instrumente pentru a-i sprijini în activitatea lor de zi cu zi și în dezvoltarea lor profesională pe termen lung. În paralel, când vine vorba de activitățile noastre de CSR, primează beneficiarii – astfel, construim toate acțiunile astfel încât impactul să fie real, nu declarativ.

Un alt aspect care ne marchează profund activitatea este dinamismul industriei. Rolul echipei de HR devine foarte important în acest context – mai departe de a fi provideri, suntem consultanți. Similar, și rolul echipei de CSR pe care o coordonez capătă noi valențe, acțiunile noastre fiind gândite într-o manieră integrată pentru a putea maximiza impactul, ceea ce implică un anumit grad de agilitate. De altfel, odată cu acest dinamism cresc și standardele la care ne raportăm, inclusiv în ceea ce privește propria noastră activitate. Ca echipă, cerem întotdeauna tot mai multe de la noi, iar eu, personal, cer tot mai multe de la mine. Și mai repede.

Prin urmare, o sumarizare a priorităților noastre din ultimul an începe cu transformarea digitală, un proces pe care îl consider esențial într-o companie ancorată în lumea angajaților săi. Spre exemplu, anul trecut am implementat programul virtual de onboarding Carrefour Explorator, o platformă intuitivă menită să asigure colegilor noștri o experiență simplă și completă încă din prima zi în compania noastră. Știu că prima impresie contează, dar contează și a doua și a treia și…toate celelalte. Tocmai de aceea, am adus sub aceeași umbrelă procese esențiale pentru ceea ce numim călătoria colegilor noștri în companie, prin Focus Employee Journey – pe scurt, am gândit în mod integrat activitățile de onboarding cu cele de learning, cât și evaluarea performanței.

Anul acesta a început cu și mai multe proiecte concretizate în zona de digitalizare. Pentru început, am lansat un nou instrument de training-uri, Learning Management System, pentru a oferi tuturor colegilor o experiență de învățare completă, de la pregatirea obligatorie la cea individuală, specifică fiecărui rol și grad de senioritate. Un alt proiect lansat la începutul anului a fost implementarea unui nou modul de management al performanței în platforma noastră internă. Construim formulare personalizate care permit un acces rapid la obiectivele individuale anuale, autoevaluare, evaluare managerială și Feedback 360, ceea ce ne permite nu doar să cultivăm un mediu deschis, în care feedback-ul este valorizat iar progresul este facilitat, ci și unul care ne permite să avem o imagine de ansamblu asupra talentelor din companie și a potențialului fiecărui coleg. Tot în 2022 am „deschis” și Digital Academy, proiect prin care urmărim să creștem competențele digitale ale colegilor noștri.

În paralel cu eforturile noastre pentru digitalizarea proceselor de HR, am organizat și primul nostru târg de joburi, la Carrefour Orhideea din București, punând la dispoziție peste 600 de poziții atât la sediul central, cât mai ales în magazinele Carrefour de tip hipermarket, supermarket și express, precum și în magazinele Supeco, din București și județul Ilfov. A fost un proiect în care m-am implicat personal și mă bucur să știu că avem noi colegi în urma acestuia.

Diversitatea și incluziunea rămân, la rândul lor, o linie prioritară în activitatea mea și a echipei mele. De altfel, anul acesta am lansat Inclusiv TU, o campanie dedicată conștientizării și consolidării valorilor noastre. Îmi doresc ca prin acest demers să creăm o experiență pozitivă la locul de muncă pentru toți colegii, să normalizăm egalitatea de șanse, toleranța, incluziunea, pentru a consolida o cultură organizațională bazată pe valori profund internalizate și dovedite în fiecare zi prin acte firești de sprijin reciproc.

Și zona de CSR a fost marcată de digitalizare. Un proiect important este programul Act for Good, unic pe piața de retail, care oferă clienților oportunitatea de a face bine direct din aplicația Carrefour și din contul AFG, userii susținând prin donații simple cauze sociale pe care le promovăm alături de partenerii noștri din mediul non-guvernamental. De la lansarea programului la începutul anului 2021 și până în prezent, s-au donat în program peste 6 milioane de puncte.”

Capital: Care au fost cele mai mari provocari pe le-ati avut de-a lungul carierei si cum le-ati rezolvat? 

Alina Gamauf: „Călătoriile sunt un hobby pentru mine. Dar, privite dintr-un alt unghi, ele au reprezentat și cele mai mari provocări din viața mea. La 25 de ani am avut oportunitatea de mă muta în Italia într-o companie specializată în servicii bancare, unde am avut un rol cu atribuții de planificare și control. Italia rămâne o destinație specială pentru mine și acum, însă la vremea respectivă a fost un pas major pentru mine într-o țară necunoscută și într-o companie nouă, astfel că entuziasmul se contopea cu grijile și emoțiile. Evident, totul a fost OK – am avut alături de mine colegi care m-au susținut și m-au îndrumat pe tot parcursul meu profesional în cursul acelui an, până când am asimilat cunoștințele necesare și m-am simțit ca acasă.

De altfel, în cazul meu, schimbarea jobului a implicat de multe ori mutatul în altă țară. Devenise la un moment dat un pas firesc pentru mine, cu tot mai puține emoții resimțite odată cu fiecare mutare, însă cea mai provocare a venit atunci în care eram deja mamă și trebuia să plec frecvent de acasă pentru îndeplinirea sarcinilor profesionale.

Despre cum le-am rezolvat pe fiecare aș putea scrie multe. Dar le-am înfruntat treptat, cu încrederea în propriile valori și aptitudini și cu un mare grad de adaptabilitate. Nu am regrete în acest sens, ci dimpotrivă, am ajuns unde sunt datorită acestor provocări. Ca femeie, mamă și profesionist.”

Capital: Care este reteta succesului pentru compania din care faceți parte?

Alina Gamauf: „Pe de o parte, aș spune că rețeta succesului este spiritul customer-centric, care ne motivează întotdeauna să fim mai buni și să rămânem competitivi într-o piață dinamică.

Pe de altă parte, ne adaptăm în mod continuu tocmai datorită acestui dinamism, astfel că aplicăm rețete diferite în funcție de situație. Este, practic, o rețetă care pleacă de la abordarea centrată pe client și pe care o construim și definitivăm în fiecare zi. Sunt o persoană orientată către soluții, mereu printre colegi, mereu deschisă la dialog și schimburi de idei, lucrând cot la cot cu echipa mea pentru a ajunge la această soluție de fiecare dată.”

Capital: Cum arata programul dumneavoastra zilnic?

Alina Gamauf: „Sunt o persoană matinală – chiar dacă uneori din necesitate – pentru a-mi putea organiza cât mai bine ziua. Programul meu de muncă începe la ora 8.30 cu întâlniri pe care încerc să le termin până la ora 18.30. Un mediu de lucru bun este unul în care echilibrul dintre viața profesională și cea personală nu este un simplu motto, ci un adevăr. Este important pentru mine să cultiv acest mediu de lucru și să știu că și echipa mea are timp pentru familie, hobby-uri sau odihnă. Personal, încerc să îmi rezerv timp cât mai mult pentru cei dragi mie, fetița și soțul meu, însă recunosc că telefonul mă ține conectată la ce se întâmplă la birou în permanență și că uneori îmi încalc propriile principii. Când îmi dau seama de asta, depun eforturi pentru a reveni la echilibru.”

Capital: Care sunt cele mai importante realizari pe care le-ati avut in ultima perioada? 

Alina Gamauf: „De departe, familia este cea mai mare realizare a mea, iar fetița mea este cel mai frumos dar pe care-l puteam primi. Avem o relație apropiată și încerc să îi dedic cât mai mult timp din ziua mea.

Familia mea extinsă este echipa mea și, deși în teorie avem o relație profesională, consider faptul că am reușit să construiesc o echipă atât de strânsă și de implicată o realizare care mă împlinește și pe plan personal. Sunt colegi alături de care mă bucur la orice moment de reușită, pentru proiecte la care lucrăm împreună. Tot în nota aceasta tangențială de realizări atât profesionale, cât și personale, pot spune că simpla implicare în proiectele noastre mă face uneori să zâmbesc chiar și în timpul liber. Cred că acesta este efectul unui job care îți face plăcere și în care te implici 100%, alături de oameni care te încarcă pozitiv.

Apoi, pe plan profesional, aș menționa câteva proiecte dragi mie, precum digitalizarea proceselor de HR, mobilizarea rapidă a companiei noastre în contextul crizei din Ucraina, cât și recent lansata Livadă Educațională Carrefour din Ploiești, unde oferim un spațiu de studiu în aer liber claselor de preșcolari, elevi și studenți, pentru a promova învățarea aplicată dar și respectul față de mediul înconjurător, în parteneriat cu Primăria Municipiului Ploiești.

Totodată, m-au onorat și premiile de industrie primite în ultimul an – îmi iau motivația din alte surse, însă cu siguranță este plăcut să știi că ești apreciat.”

Capital: Aveți hobbyuri care ar putea fi evidentiate?

Alina Gamauf: „Timpul meu liber este cu totul încredințat familiei mele, astfel că devine hobby orice activitate alături de ea, de la călătorii sau plimbări lungi la jocuri. Totodată, îmi place să schiez și să gătesc, experimentând noi și noi rețete și surprinzându-i frecvent pe cei dragi (în mod plăcut, sper).

Capital: Care credeti ca este reteta succesului pentru a ajunge o femeie de succes?

Alina Gamauf: „În cazul meu, cel mai mult au contat pasiunea și dorința de a face lucrurile cât mai bine. Doar în aceste linii îmi văd progresul de-a lungul carierei. Domeniul resurselor umane este plin de provocări, cu atât mai mult într-o industrie atât de competitivă precum cea a retailului – am trecut peste fiecare înarmată cu cele două atribute și având alături o echipă formidabilă.”

Capital: Cum v-ati caracteriza intr-o singura fraza?

Alina Gamauf: „Eu zic sinceră (unii ar zice directă), deschisă către idei și oportunități și, desigur, ambițioasă.”

Capital: Ne puteti indica un dicton care sa va defineasca?

Alina Gamauf: „Aș putea să vă ofer chiar două: „Never say never!”, pentru că de fiecare dată când am spus că nu are cum să mi se întâmple mie, în 6 luni, viața mea bătea filmul și acel lucru se întâmpla.

„Impossible it is until you do it!”, cel mai bun motto pentru situațiile în care forța interioară e mai puternică decât orice ambiție!”