Alina Gorghiu despre îmbunătățirea condițiilor în penitenciare
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a declarat că instituția pe care o conduce a alocat resurse pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă în penitenciare și a menționat că se lucrează pentru creșterea salariilor polițiștilor de penitenciar.
În cadrul unei conferințe de presă, aceasta a fost întrebată dacă există riscul ca protestele să se extindă în sistemul penitenciar. Gorghiu și-a exprimat speranța că nu va fi cazul, invocând o colaborare pozitivă cu sindicatele din acest sector.
Probleme de personal în sistemul penitenciar
Alina Gorghiu a subliniat că există încă dificultăți în ceea ce privește resursa umană din penitenciare. Dintr-un total de 16.000 de polițiști de penitenciar prevăzuți în schema de personal, doar 13.000 de posturi sunt ocupate, ceea ce lasă un deficit de aproximativ 3.000 de locuri vacante.
Ministrul a precizat că ocuparea acestor locuri va fi o prioritate în perioada următoare.
„Avem încă probleme pe resursa umană, pentru că din 16.000 de polițiști de penitenciare atâta este schema, avem ocupate doar 13.000 și foarte puțin. Asta înseamnă că va trebui în perioada următoare ca cele 3.000 de locuri vacante din schema de personal să le ocupăm (…) N-aș putea să vă spun în momentul acesta care este salariul. Nu știm nici de la cât, dar chiar nu știu să vă răspund în momentul acesta care este salariul de la care pleacă polițistul de penitenciar. Dar vreau să vă spun că au fost mărite, după cum știți, aceste salarii”, spune Gorghiu.
Ministrul a raportat că, la sfârșitul lunii septembrie, în penitenciarele din România se aflau aproximativ 24.600 de deținuți, dintre care aproape 7.000 munceau, reprezentând o creștere de 28,06% față de luna august. Aceasta a evidențiat importanța încurajării muncii în rândul deținuților, menționând că Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) continuă să crească numărul celor care muncesc în baza unor contracte.
Deținuții primesc 40% din banii câștigați
Alina Gorghiu a explicat că deținuții care muncesc primesc 40% din banii câștigați, iar restul de 60% este gestionat de ANP, contribuind la acoperirea cheltuielilor legate de întreținerea penitenciarelor.
Din partea lor, deținuții pot utiliza 90% din sumele câștigate pe perioada detenției, iar restul de 10% este păstrat pentru momentul eliberării. Sumele obținute din munca deținuților sunt reinvestite în modernizarea spațiilor, hrana și alte necesități ale acestora, cum ar fi lenjeria de pat.
Gorghiu a conchis că veniturile generate de munca deținuților sunt suficiente pentru a acoperi o parte semnificativă din costurile sistemului penitenciar, contribuind la îmbunătățirea condițiilor din penitenciare.
„În fiecare lună avem privilegiu, ANP-ul să încurajeze scoaterea la muncă a deținuților și creștem acest număr și în cazul în care deținuții muncesc în baza unui contract, beneficiază de 40 de procente din banii pe care îi câștigă. Banii aceia rămân la ei, îi pot folosi pe durata executării pedepsei privative. 90% din acea sumă, 10% beneficiază de ei când ies din pușcărie și 60% noi.
ANP-ul beneficiază de 60% din acele sume de bani care se fac venituri proprii. Sumele sunt investite în modernizare a spațiilor, în hrana deținuților, în schimbarea lenjeriei în un deținut care nu merge la muncă, de exemplu (…) Per total, banii pe care noi câștigăm din munca deținuților ne sunt suficient să acoperim toate cheltuielile cu deținuții”, a mai precizat Alina Gorghiu.