UDMR, nemulțumit pentru că nu a primit un post în cadrul ANRE

Despre votul din plenul reunit pentru noua conducere a ANRE, Alina Gorghiu a spus că ”negocierile în politică uneori îi mulţumesc pe unii, alteori îi nemulţumesc pe alţii.

”La finalul zilei asta este politica. ANRE este o instituţie foarte importantă în statul român care a dat şi rasoale în ultima perioadă, care trebuia profesionalizată”, a spus Alina Gorghiu, precizând că în noua echipă sunt profesionişti, cu un preşedinte tânâr, specializat în energie, care poate schimba faţa instituţiei.

Despre nemulţumirea UDMR că nu a primit un post în noua conducere a Autorităţii, Gorghiu a spus că ”nu a fost nicio relaţie viciată de această negociere care poate astăzi nu a fost pe gustul UDMR”.

,,Asta nu înseamnă că se pune problema de scoatere a UDMR de la guvernare”

”Coaliţia funcţionează în continuare şi vom discuta de această coaliţie din punctul meu de vedere şi după ziua de azi. Tot timpul se exagerează. Relaţia cu UDMR rămâne ca până acum. Nu discutaţi de modificări de portofolii în următorul guvern, nu s-a pus problema şi nu aceasta este cheia de interpretare a negocierii de astăzi. Faptul că UDMR nu are un membru în consiliul ANRE asta nu înseamnă că se pune problema de scoatere a UDMR de la guvernare, de schimbare a unor portofolii, discuţia este prematură”, a completat Alina Gorghiu.

Preşedintele interimar al Senatului a precizat că la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare vom avea cu siguranţă un nou guvern cu un nou premier.

,,La sfârşitul acestei sesiuni parlamentare vom avea cu siguranţă un nou guvern cu un nou premier”

Gorghiu a mai spus că o parte din miniştri se vor regăsi în viitorul Guvern, cei care au confirmat, iar o parte vor fi schimbaţi, pentru că va fi îmbunătăţită echipa.

”Se va face această rotativă foarte uşor şi nu cu multe zbateri, cum ar spera unii sau alţii. La sfârşitul acestei sesiuni parlamentare vom avea cu siguranţă un nou guvern cu un nou premier”, a spus Alina Gorghiu.

Ea a precizat că protocolul coaliţiei spune că această rotativă se face undeva la sfârşit de lună mai, dar a arătat că procedura presupune nişte termene de la depunerea mandatului premierului, până la consultările formale prevăzute de Constituţie, prezentarea în faţa preşedintelui, desemnarea premierului, audierile în Parlament.

”Nu cred că poate pune cineva degetul fix pe o dată, important este ai un program de guvernare articulat şi o coaliţie stabilă”, a menţionat Gorghiu.

Alina Gorghiu a arătat, despre dorinţa PSD de a păstra portofoliul Transporturilor, că pe protocol, Ministerul Transporturilor vine la PNL şi că decizia PNL este de a încerca să se respecte protocolul semnat.

Despre ceea ce va face preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, după ce va pleca din funcţia de premier, Alina Gorghiu a arătat că Nicolae Ciucă va fi cel care va decide, va veni în PNL şi partidul va decide.

”Premierul poate ocupa orice poziţie după rotativă, pentru că PNL vrea să îşi pună în practică toate proiectele cum altfel decât într-o poziţie relevantă”, a arătat ea.

Senatoarea a menţionat că o parte din miniştri se vor regăsi în viitorul Guvern, cei care au confirmat, care şi-au bifat obiectivele care au ştiut ce au de făcut şi au şi comunicat iar o parte vor fi schimbaţi, pentru că va fi îmbunătăţită echipa.

”Nu e un capăt de drum, e un lucru firesc să împrospătezi, dar decizia este una colectivă, va aparţine fiecărui partid”, a spus Gorghiu.