După ce Parlamentul a votat în plen eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a declarat că a fi parlamentar ține de vocație, de reprezentarea cetățenilor, iar propria pensie ar trebui să fie ultima preocupare a aleşilor.
„Se elimină pensiile speciale ale parlamentarilor. Va fi sistată şi plata celor deja acordate parlamentarilor în trecut. A fi parlamentar ţine de vocaţie, de reprezentarea cetăţenilor, de problemele comunităţii. Preocuparea pentru propria pensie trebuie să fie ultimul lucru la care să te gândeşti, ca deputat sau senator.
Ce a fost până acum, era o inechitate, o discriminare faţă de persoanele care încasează pensii calculate pe baza contributivităţii.”, a declarat Alina Gorghiu.
Reforma pensiilor speciale va continua
Ministrul Justiției a mai spus că reforma pensiilor speciale va continua prin adoptarea legislației necesare, astfel încât toți cetățenii să aibă pensii calculate pe baza contributivității.
„În plus, este o perioadă grea, cu crize suprapuse şi este nevoie de responsabilitate în cheltuirea banilor publici şi de solidaritate. Parlamentul trebuia să facă primul acest pas, apoi reforma tuturor pensiilor speciale va continua prin adoptarea legislaţiei necesare.
Nu este un capăt de ţară pentru parlamentari: pe viitor, la fel ca orice cetăţean, vor beneficia de pensie calculată pe baza contributivităţii. Nimeni nu trebuie să se ferească de contributivitate pentru că milioane de pensii sunt calculate în acest fel.”, a mai spus senatorul PNL.
S-a votat în plen eliminarea pensiilor parlamentarilor
Vă amintim că luni, pe data de 26 iunie, plenul reunit al celor două camere ale Legislativului au decis eliminarea pensiilor parlamentarilor. Legea a trecut cu votul a 382 deputați și senatori. Doar trei dintre ei s-au abținut.
„Votul de azi are o semnificație aparte pentru întreaga clasă politică. Mesajul lui este că începem reforma pensiilor speciale cu noi înșine. Arătăm în acest fel că avem voința și determinarea să eliminăm pensiile speciale ale parlamentarilor, înainte de a face același lucru cu alte categorii de pensii speciale. După cum știți, reforma pensiilor speciale este un obiectiv al actualei Coaliții, pe care l-am asumat public și prin programul de guvernare. Vrem să realizăm acest obiectiv din două mari motive.
În primul rând, pentru că o astfel de reformă ar așeza sistemul de pensii din țara noastră pe baze corecte, cu reguli unitare, aplicabile tuturor. Asta ne va permite să avem un sistem de pensii echitabil și sustenabil pe termen lung. Un alt motiv important al acestei reforme este determinarea de a accesa toate fondurile din PNRR.
România nu își poate permite să piardă aceste fonduri, iar angajamentul Coaliției de guvernare este să realizăm toate jaloanele și reformele, inclusiv cea a pensiilor speciale, astfel încât să tragem toți banii pe care îi avem la dispoziție”, a spus Nicolae Ciucă.